miercuri, 24 aprilie 2013

CONCURS LIPTON "TEA & THE CITY"


Dupa ce v-am povestit despre aventurile mele cu ceaiul, iata ca a venit vremea sa va invit si pe voi sa participati alaturi de mine intr-o aventura la fel de interesanta, mai precis o aventura urbana de redescoperire a Bucurestiului, in cadrul campaniei “Tea & The City: Aventuri urbane cu Lipton”.

De ce? Pentru ca Bucurestiul este un oras care merita redescoperit, deoarece are o multime de secrete si locuri frumoase de vizitat precum si multe delicatese de degustat (caci n-o sa mergem intr-un tur clasic, ci intr-unul foto-culinar :)).

luni, 22 aprilie 2013

TIM HO WAN, CEL MAI IEFTIN RESTAURANT CU O STEA MICHELIN DIN LUME


Atunci cand am inceput sa-mi planific vacanta de anul asta in Hong Kong (de unde va scriu acest post) si China (unde o sa ajung peste cateva zile), punctul de pornire a fost ca de fiecare data in ultimii ani Anthony Bourdain si experientele sale culinare din showurile No Reservations si The Layover.

Pentru cei care nu stiu cine e Bourdain, probabil ca ati ajuns aici din greseala, cautand o reteta de ciorba de loboda (trending very high this month, btw :)), asa ca imi cer scuze anticipat daca cele ce urmeaza n-o sa faca prea mult sens pentru voi :))

Dintre restaurantele vizitate de Bourdain in HK, cel mai interesant mi s-a parut Tim Ho Wan, un restaurant de dim sum ce detine titlul de cel mai ieftin restaurant cu o stea Michelin din lume si care este un must see pentru orice foodie care se respecta (btw, tocmai au deschis un restaurant si in Singapore, in caz ca nu ajungeti prin HK - Madalin, esti atent, da? :)).

joi, 18 aprilie 2013

SCURTA POVESTE DESPRE CEAI


Nu stiu altii cum sunt, dar eu de vreo 5 ani incoace, de cand m-am lasat de fumat, nu prea mai beau nici cafea, ceea ce va doresc si voua. Adica mai beau, dar doar asa, din cand in cand, si fara o prea mare placere (am urcat pana si espressorul in pod, ca sa intelegeti mai bine :)), dar in schimb beau ceai la greu.

Ceaiul meu de zi cu zi, la birou, este in principal un Earl Grey sau un ceai verde rece (vara), dar ceaiul meu de suflet ramane cel turcesc, deoarece il asociez cu una dintre activitatile mele preferate all times, si anume sailingul.  Acest ceai este preparat traditional in doua ibrice suprapuse, mai intai se fierbe apa in cel de jos in timp ce frunzele de ceai se incalzesc pe uscat in ibricul de sus, apoi se toarna o parte din apa fierbinte peste frunze si se obtine o infuzie foarte tare care se poate dilua putin cu restul de apa fierbinte (dupa gust) si care mai apoi se serveste in niste paharele de sticla cu forma specifica, alaturi de niste cuburi de zahar.

joi, 21 martie 2013

PASTE DE CASA CU SOS PESTO DE RUCOLA


Pastele de casa sunt unele dintre acele lucruri care sunt atat de simplu de facut incat in teorie toata lumea poate sa le faca acasa, dar in practica nimeni nu prea le face, deoarece in ziua de azi este mult mai convenabil ca timp si ca efort sa le cumperi gata facute din magazin.

Desigur, aceasta comoditate are ca principal dezavantaj faptul ca pastele din comert (chiar si cele scumpe) sunt net inferioare celor pe care le poti prepara acasa cu un minim efort, acelasi lucru fiind valabil de altfel si la sosul pesto.

joi, 14 februarie 2013

DESPRE SIFONUL DE FRISCA SI UTILIZARILE SALE MINUNATE

Deja cred ca nu mai e un secret pentru nimeni pasiunea mea aproape obsesiva pentru tot felul de kitchen gadgets, pasiune pe care mi-o hranesc colectand constant tot felul de aparate, instrumente si obiecte interesante, numitorul lor comun fiind acela ca imi fac viata mai usoara in bucatarie, aducand in acelasi timp si un spirit ludic ce face pentru mine toata povestea cu gatitul mult mai interesanta si mai entertaining decat in varianta clasica.

Dintre toate gadgeturile pe care le-am colectat in ultima vreme (si sunt o groaza, credeti-ma :)), sifonul de frisca Mosa (modelul profesional, din inox) este probabil cel mai versatil, utilizarile sale fiind mult mai variate si mai interesante decat ar putea parea la prima vedere. In plus, este extrem de simplu de folosit, dar despre asta putin mai incolo.


marți, 22 ianuarie 2013

TOM YUM GOONG, SUPA THAILANDEZA DE CREVETI, IUTE-ACRISOARA


Inainte de toate trebuie sa va marturisesc ca relatia mea cu supa tom yum goong nu a fost de genul dragoste la prima vedere, deoarece datorita combinatiei de iute cu acrisor cu care se lauda, la inceput ea nu m-a atras absolut deloc, evitand-o sistematic de cate ori aveam ocazia si ratand astfel o experienta culinara de exceptie.

Desigur, atunci cand am gustat-o prima oara oarecum fortat de niste imprejurari pe care o sa vi le povestesc imediat, aceasta supa si-a castigat definitiv un loc intre preferintele mele, fiind insa putin in urma minunatei supe tom kha gai din punctul meu de vedere. La nivel mondial insa, aceasta supa iute-acrisoara, aromata perfect de mixul de ingrediente specifice, este cel mai raspandit si apreciat fel de mancare din Thailanda (si Laos, cele doua tari impartindu-si frateste paternitatea asupra ei).

luni, 7 ianuarie 2013

CONCURS CU GADGETS DE LA KITCHEN SHOP

Pana o sa apuc sa va povestesc despre bunatatile pe care le-am mai gatit in ultima vreme si despre gadgeturile pe care mi le-am mai cumparat sau pe care mi le-a adus Moshu', zic sa incepem anul cu niste gadgeturi foarte faine de la Kitchen Shop pe care sa le puteti castiga voi (eu le folosesc deja cu succes de ceva vreme).


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...