PIDE, BARCUTE CU SALAM SASESC PICANT

Alaturi de lahmacun, pide concureaza la titlul de pizza turceasca, ambele fiind cel mai probabil printre stramosii mult mai faimoasei pizza din Italia. Spre deosebire de pizza insa, in aluatul de pide se folosesc si zaharul si uleiul de masline, iar apa se poate inlocui cu laptele, ceea ce face acest aluat  mult mai fraged si mai dulce decat aluatul de pizza, care este in general neutru ca gust (un aluat de pizza bun are gust de paine de casa, in vreme ce aluatul de pide se aseamana mai degraba la gust cu un covrig).

DOUA RETETE CU FINN CRISP

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand m-am trezit acasa cu o mega-cutie plina cu diverse sortimente de Finn Crisp, m-am simtit asa, ca Charlie in Fabrica de Ciocolata. Ideea de la care am pornit a fost ca la provocarea Oanei de la Savori Urbane sa pregatesc alaturi de alti prieteni bloggeri culinari niste retete inspirate care sa foloseasca aceste felii de painica crocanta, insa eu m-am infipt direct in ele si nu stiu ce s-a intamplat, dar cutia aia de Finn Crisp Original Rye & Sourdough s-a evaporat pana sa apuce sa plece curierul de pe strada mea, moment in care am inceput sa ma ingrijorez ca n-o sa-mi ramana suficiente painici ca sa prestez si preafrumoasele retete care urmeaza, dar sa nu anticipam. :)

SAVOAREA GRECIEI

Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine bucataria greceasca este comfort food-ul perfect, pe cat de delicioasa pe atat de plina de amintiri frumoase, cu mult soare, casute parca pictate pe coasta si marea de un albastru intens, toate astea fara sa mai pun la socoteala si faptul ca e foarte sanatoasa.

SANDWICH CU AROME DE TOAMNA - CONCURS CRIS-TIM

Dupa cum va spuneam saptamana trecuta, voi avea nevoie de imaginatia voastra culinara pentru a inventa reteta de sandwich castigatoare, cu care sa intram in concursul The Sandwich Battle organizat de prietenii nostri de la Cris-Tim, si sa castigam titlul de cel mai cel sandwich in batalia cu sandwichurile create de echipele formate de Laura Laurentiu, Oana Igretiu, Teodora Rogobete si Cristina Toth.

O sa va dau mai multe detalii despre concurs imediat, dar mai intai o sa va deschid apetitul cu un sandwich romanesc cu arome de toamna pe care l-am conceput special sa va serveasca drept inspiratie pentru retetele voastre de sandwichuri.

HOW IT’S MADE: CASCAVALUL HOCHLAND

Daca ar fi fost inventat de romani, cascavalul s-ar fi numit probabil “cascapresc”, dar despre asta putin mai incolo, sa nu anticipam. :)

In loc de introducere, trebuie sa va marturisesc ca pentru mine procesul de obtinere a branzei din lapte (alaturi de brutarit, inghetata artizanala si gatitul sous-vide, to name just a few) este unul dintre domeniile culinare cele mai fascinante, mai ales pentru ca implica o mare doza de “kitchen magic”, acel ansamblu de ingrediente, echipamente, tehnici si procese care transforma simpla preparare intr-un proces de creatie, o alchimie in care din elemente primare se obtin produse finale care sunt cu mult peste suma ingredientelor, la fel cum un tablou este mult mai mult decat un amestec de culori pe o panza.

Acum va dati seama ca atunci cand am primit invitatia de a vizita fabrica de cascaval Hochland de la Sovata (in dubla calitate de food blogger si de reprezentant al asociatiei Romania Culinara) m-am simtit precum Charlie cand a gasit biletul de aur pentru fabrica de ciocolata, asa ca mi-am anulat pe loc celelalte planuri si am confirmat imediat participarea.

PLACINTA ARDELENEASCA PE LESPEDE (PENTRU PROVOCAREA "RETETE TRADITIONALE ARDELENESTI" BY ELECTROLUX)

Dupa cum am mai scris la vremea respectiva, campania dezvoltata de prietenii de la Golin Harris pentru Electrolux imi este una dintre cele mai dragi campanii dedicate blogosferei culinare, motiv pentru care trebuie sa recunosc ca m-am intristat putin cand am vazut noua directie, cu teme culinare impartite pe zone geografice, mai ales ca prima zona din program a fost Moldova, zona cu care eu din pacate n-am prea mari legaturi (am ajuns in Moldova ca turist pentru prima oara in viata mea de abia toamna trecuta).

Ei bine, iata ca in fine a rasarit soarele si pe ulita mea, noua provocare Electrolux avand ca tema retetele interesante din Ardeal, loc unde am copilarit la coada bivolitelor (ah, ce mai calaream saracele animale si ce ne mai balaceam cu ele in cate o baltoaca din valea satului, ca sa nu mai spun ce ne mai infruptam din laptele proapsat muls, "netras de grasime ca ala de la Bucuresti", cum ne zicea bunicul, de la sfarsitul verii ne intorceam acasa cu pete albe pe fata de la grasimea din lapte, cat si cu un accent de Salaj condimentat cu tot felul de expresii care mai de care mai putin ortodoxe :)), si unde am avut parte de tot felul de bunatati gatite de bunica, precum zama de mazare (supa de fasole verde dreasa cu rantas si smantana), balmosul (mamaliga "goala" facuta din malai fiert in zerul ramas de la branza de oaie, o nebunie culinara pe care am descoperit-o si in Bucovina de altfel), pita cu unsoare si boia, topala (ciulamaua) de hribi proaspat culesi din padure, buretii usturoi (adica iuti) copti pe ler (plita cu lemne) si umpluti cu branza de burduf sau slana afumata cu salata de porodici (adica rosii) din gradina, insa placintele dospite si coapte pe lespede mi s-au intiparit cel mai tare in memorie ca fiind arhetipul culinar ardelenesc, motiv pentru care m-am decis sa "smulg" reteta mostenita de mama de la bunica si sa o impartasesc cu voi in cele ce urmeaza.

MARATONUL INGHETATELOR, ZIUA 1: SWIRL POPSICLES DE CAPSUNI SI CREMA DE BRANZA

In urma votului democratic de pe Facebook, imi face mare placere sa va anunt ca incepand de azi veti avea parte de un mic maraton de inghetate cu cate o reteta noua in fiecare zi, asa ca luati loc in fotolii, puneti-va centura de siguranta si pregatiti-va de invazia de inghetate, sorbeturi, popsicles si alte frozen wonders care vor urma.

Deoarece din pacate cei mai multi dintre voi n-aveti inca o masina de inghetata acasa (desi sper ca dupa aceasta saptamana sa remediem macar partial aceasta situatie :)), o sa incep cu niste retete care chiar daca nu necesita congelarea in masina de inghetata, sunt la fel de delicioase precum cele facute cu masina. Practic, daca nu va deranjeaza sa nu aveti acces la o mare parte din familia inghetatelor (precum cele pe baza de custard, gelato, etc, care nu prea ies fara masina), puteti foarte bine sa va jucati cu diverse variatii ale retetei de fata si ale celorlalte din aceeasi categorie.

Reteta de fata, inspirata de aici, este un nou popsicle (adica o inghetata pe bat, pentru cine n-a citit explicatiile din postul anterior), de data asta realizat prin imbinarea a doua mixuri de ingrediente distincte, alese special atat pentru gusturile complementare cat si pentru aspectul vizual (asa zisul swirl, care la inghetatele pe bat din comert e facut profesionist, cu cele doua mixuri impletindu-se intr-o spirala perfecta, dar care e la fel de placut ochiului si in varianta mai rustica, home made, precum cea de fata)

RACK DE MIEL IN CRUSTA DE SEMINTE SI USTUROI, UMPLUT CU FETA, MASLINE SI ROSII USCATE

Despre miel si prezenta sa relativ discreta in bucataria romaneasca v-am mai povestit, asa ca n-o sa reiau toata istoria de la turci incoace ci o sa va spun doar ca asa cum Argentina este considerata patria carnii de vita prin excelenta (desigur, mai exista si exceptii precum Angus, Wagyu, sau Chianina, dar vita argentiniana ramane totusi pe primul loc dupa parerea mea), la fel si Noua Zeelanda este patria mieilor de calitate exceptionala, motiv pentru care va recomand calduros sa incercati un rack of lamb din aceasta tara, mai ales daca aveti senzatia ca nu va place carnea de miel (promit eu c-o sa va schimbati radical parerea dupa ce-o incercati pe asta :)).

Reteta de fata (adaptata dupa cea de aici) imbina perfect aromele bucatariei mediteraneene cu fragezimea rackului de miel si, desigur, este foarte usor de facut, avand in acelasi timp si un look foarte spectaculos, perfect pentru impresionat prietenul sau prietena la ocazii speciale precum Valentine's Day-ul care se apropie, caci nu-i asa, putine lucruri pot spune "te iubesc" mai bine decat un rack de miel din Noua Zeelanda rumenit la marea arta, fraged si suculent la interior si crocant si aromat la exterior. :)

Ingrediente (pentru 2-4 persoane)
- 1 rack de miel (gasiti proaspat la Metro, cate doua bucati impachetate in vid, la 135lei/ kg, cca 7-800g/ pachet, sau la Deliclick, congelat, la 99.74lei/ kg)
Pentru crusta
- 8 linguri de seminte decojite (reteta originala e cu seminte de dovleac, dar eu am folosit de floarea soarelui)
- 8 catei de usturoi, curatati si taiati in doua, trei felii pe lung
- 4 linguri de ulei (pentru un gust mai intens eu am folosit ulei de seminte de dovleac - il gasiti la Mega Image)
- 2-3 linguri de mustar de Dijon (eu am folosit sos Dijonnaise de la Knorr, ca e mai delicat decat mustarul simplu)
Pentru umplutura
- cca 50g de branza Feta (o bucata cam cat un sfert de pachet de unt)
- 5-6 rosii uscate la soare, conservate in ulei (gasiti la orice supermarket sau la Metro)
- 10-12 masline Kalamata, fara samburi (sau orice alte masline preferati voi)
- optional: o mana de coriandru sau de patrunjel proaspat, tocat marunt, sau o lingurita de oregano uscat, amestecat cu putin ulei, sa se hidrateze

Preparare (40 min plus 10 min de pregatire)
- incaziti cuptorul la 220C, puneti usturoiul feliat impreuna cu doua linguri de ulei intr-o tava mica si lasati-l sa se rumeneasca vreo 6 min, dupa care adaugati si semnitele, scuturati putin tava cat sa se acopere si ele de ulei, mai lasati la cuptor inca vreo 4-5 min si apoi transferati amestecul (dupa ce s-a mai racit putin) intr-un mixer mic, adaugati celelalte doua linguri de ulei si pulsati pana obtineti un fel de pasta grunjoasa.

- lasati cuptorul sa mearga pe aceeasi temperatura si intre timp tocati marunt rosiile uscate si maslinele si amestecati-le intr-un bol cu Feta sfaramata si cu verdeturile (daca folositi)
- cu un cutit subtire si ascutit dati apoi o gaura in lungimea rackului, dintr-un capat in celalalt, largiti-o putin cu degetele si indesati in ea amestecul de Feta pana se distribuie uniform de-a lungul carnii, apoi puneti rackul intr-o tava cu oasele in jos, ungeti carnea cu mustarul (care are rol de liant pentru crusta) si in final presati peste el amestecul de seminte si usturoi intr-un strat compact (reteta originala sugereaza ungerea completa cu mustar si apoi tavalirea prin seminte, insa mie mi s-a parut mai de efect crusta doar pe partea superioara a rackului)

- bagati tava la cuptor pentru cca 18-20 min, sau pana cand termometrul de carne (pe care daca nu l-ati cumparat inca va sfatuiesc calduros sa-l treceti cat de curand pe lista de shopping) indica 52-54C (mielul medium rare, adica roz si suculent la interior, asa cum trebuie mancat de altfel, se obtine pe la 57C, dar temperatura din interior mai creste cu vreo 4-5C cat timp il lasati sa se odihneasca dupa ce l-ati scos din cuptor)
- scoateti rackul rumenit din cuptor, acoperiti-l cu folie de aluminiu si lasati-l sa se odihneasca vreo 10-15 min, cat sa se resoarba sucurile alea delicioase in fibrele carnii si sa nu le risipiti prin farfurie.

- feliati rackul printre coaste (cate o coasta pentru fiecare felie, un rack are in general cam 8 coaste) si serviti-l imediat, simplu, fara garnitura, caci e suficient de complex in arome si de savuros asa cum e.

Enjoy! 

SUPA OLANDEZA DE MUSTAR (ZAANSEMOSTERDSOEP)

Asa cum va spuneam in postul anterior, m-am intors recent din Olanda, de unde am venit si cu o reteta surprinzatoare, atat din cauza ingredientului principal, mustarul, care in restul lumii este folosit drept condiment, cat si din cauza faptului ca provine din bucataria olandeza, bucatarie care este renumita (probabil pe nedrept, dar asta e) prin absenta sa aproape totala, ea rezumandu-se la prima vedere la cartofii prajiti cu maioneza, care sunt un fel de sport national la ei si care se pare ca de fapt vin de la vecinii belgieni, dar sa nu divagam si sa revenim la supa noastra.

Aceasta supa este foarte consistenta, hranitoare si delicioasa, fiind perfect potrivita cu clima neprietenoasa omului din nordul Olandei, unde ploua mult, e frig si bate vantul mai mereu (daca nu v-ati prins, ma refeream la vara lor, desigur, deoarece despre iarna de la Marea Nordului nici n-are sens sa mai discutam, ca ne depresam instant :)).

Ea se serveste in mod traditional cu bucatele de bacon crocant (sfaramat ca niste crutoane) si cu patrunjel sau ceapa verde tocata, dar eu din pacate n-am avut de nici unele atunci cand am gatit-o intr-o seara tarziu, la impuls, asa ca am decorat-o pana la urma cu niste piment d'espelette, sa-i dea si putin zvac.

Reteta acestei supe (luata de aici) este cat se poate de simpla si rapida, iar gustul este dulce acrisor, aromat si extrem de interesant, cu o textura cremoasa si cu o tenta picanta la final, tenta care depinde de cat ardei iute folositi (eu nu m-am aruncat prea tare).

Ingrediente (pt 6-8 portii)
- 1 ceapa medie, tocata marunt
- 1 lingura de unt (eu am folosit ghee, dar merge si unt normal sau ulei de masline)
- 1 litru de apa (sau de stock, daca aveti la indemana sau daca vreti sa va preparati singuri)
- 2 cuburi de supa (de pui sau de legume)
- 1 ardei iute proaspat sau uscat (sau mai multi, dupa gust) – optional
- 125 g smantana grasa, de preferinta din cea varsata, care are un gust usor acid (original se foloseste crème fraiche, dar la noi n-o sa gasiti)
- 125g crema simpla de branza (gen Philadelphia)
- 2-3 linguri de mustar cu boabe (eu am folosit o combinatie de Bornier si Kamis)
- 2-3 linguri de amidon, dizolvate in 2-3 linguri de apa
- piper proaspat rasnit (dupa gust)
- pentru decorat: crutoane de bacon (se fac simplu, prajind feliile de bacon in tigaie la foc mediu si eliminand grasimea topita pana cand feliile devin rumene si crocante, dupa care se lasa sa se raceasca pe niste servete de hartie si apoi se sfarama in bucatele mici), patrunjel tocat sau inele subtiri de ceapa verde

Preparare (25 min +  5 min de pregatire)
- amestecati smantana cu crema de branza si cu mustarul intr-un bol
- intr-o oala medie topiti untul si apoi caliti in el ceapa la foc mic (sa nu se arda, ci doar sa devina translucida), apoi adaugati apa si cuburile de supa (sfaramate) si mariti focul pana ce supa incepe sa fiarba, apoi reduceti putin si lasati-o sa bolboroseasca vreo cateva minute (acum puteti adauga si ardeiul iute, daca doriti)

- adaugati amestecul de mustar, smantana si branza in supa, omogenizand toata treaba cu un tel, dupa care mai lasati-o pe foc vreo 2-3 minute, pescuiti ardeiul iute, adaugati amidonul dizolvat in apa, amestecati putin pana incepe sa se ingroase, apoi luati-o de pe foc si condimentati-o cu piper proaspat dupa gust (de sare n-o sa fie nevoie, deoarece destula in mustar si in cuburile de supa)

- serviti-o fierbinte, garnisita cu crutoane de bacon, patrunjel sau inele de ceapa verde, alaturi de o felie de paine de casa cu coaja groasa, unsa cu unt

Enjoy!

MOZZARELLA DE CASA

Nu stiu cati dintre voi ati avut sansa de a va petrece vacantele la tara, dar eu unul ma numar printre cei fericiti, care s-au bucurat de acest privilegiu in copilarie, avand parte de niste veri minunate in Ardeal, la granita dintre Salaj si Cluj, in satul bunicilor unde ajungeam imediat cum se termina scoala si plecam de abia la inceputul lui septembrie. Dintre toate amintirile din acea perioada, una dintre cele mai pregnante se leaga de asa zisul "mers la oi", activitate care se repeta de cateva ori in timpul verii, fiecarei gospodarii venindu-i randul prin rotatie, cu o frecventa ce varia in functie de numarul de oi detinute si de productivitatea acestora masurata la impreunat, sa mearga la stana si sa aduca acasa laptele muls in ziua respectiva.

Laptele cu pricina (muls de la toate oile din turma, nu doar de la cele ale bunicilor) era imediat amestecat cu cheag si apoi pus in tifoane mari si atarnat la strecurat pentru a se obtine casul si mai apoi branza, iar din zerul rezultat se facea la final urda si balmosul (o mamaliga acrita absolut dementiala). Pe langa aceasta activitate cat se poate de fascinanta pentru un copil, la bunici am avut parte in permanenta de lapte proaspat de bivolita, atat de gras incat la sfarsitul verii ne intorceam acasa cu pete albe pe fata, lapte din care se facea grostiorul (un fel de lapte acru dar foarte gras, oarecum similar cu iaurtul grecesc) si smantana, pe care o "curatam" pe furis impreuna cu fratele meu si cu verisorii, incingand in borcane cu cate un colt de paine de Zalau sau de Cluj cumparata pe cartela, chestie care si acum mi se pare una dintre cele mai misto experiente culinare pe care le-am trait.

Va dati seama ca dupa toata aceasta istorie a mea cu branza facuta in casa, in momentul in care am vazut pe blog la Emil (thanx a million pentru inspiratie, man!) ca s-a apucat de facut mozzarella, m-am decis pe loc sa experimentez si eu cu laptele proaspat, despre care cu aceasta ocazie am aflat si eu ca se gaseste relativ usor in Bucuresti, la niste dozatoare amplasate in zona pietelor, de unde poti lua un lapte proaspat muls de la Ferma de Lapte, nepasteurizat si nedegresat, care are exact acel gust de lapte pe care mi-l amintesc din copilarie si care nici nu se poate macar compara cu acea chestie vanduta pe post de lapte la cutii de carton prin supermarkets.

Trebuie sa va marturisesc ca prima mea incercare n-a fost tocmai spectaculoasa, deoarece din motive care inca imi scapa, laptele covasit (precursorul branzei, proteina solida care se separa de zer, pe care-l voi numi jintita in postul de fata) a iesit sfaramicios, semanand mai degraba cu urda decat cu mozzarella si care in momentul in care am inceput s-o intind si s-o masez s-a incapatanat sa se transforme intr-o chestie dubioasa, cauciucoasa dar in acelasi timp sfaramicioasa, insa totusi buna la gust. Desigur, asta n-a facut altceva decat sa ma ambitioneze ca a doua zi dimineata sa ma prezint din nou cu cele 4 sticle de lapte la dozatorul de la piata 1 Mai (mai precis din magazinul Targul Domnesc, de langa French Bakery, pe Ion Mincu colt cu Clucerului) si sa repet apoi figura, de data asta cu un succes care pana si pe mine m-a surprins, ceea ce ma face sa reintaresc indemnul de a nu renunta chiar daca nu va iese din prima.

Ca material didactic, pe langa postul lui Emil am folosit acest excelent tutorial de pe Instructables combinat cu metoda din acest tutorial video si cu learningurile din seara precedenta, pe care o sa vi le impartasesc si voua in continuare. Rezultatul a fost o minunatie de mozzarella, mie iesindu-mi cam 450g din 4 litri de lapte, plus vreo 100g de ricotta (urda) din zerul ramas (incalzind zerul pana aproape de fierbere si apoi strecurandu-l dupa ce se raceste printr-un tifon triplu sau printr-un filtru de cafea din acela din plastic, cu sita foarte deasa), si asta la doar 15 lei in total.

Evident, metoda de fata este oarecum diferita de cea traditonala italiana, care presupune taierea laptelui covasit in fasii lungi care apoi se invart rapid in apa fierbinte (85-90C) pana se strang intr-un ghem, dar rezultatul obtinut este cat se poate de asemenator, asa ca v-o recomand calduros, chiar daca folosirea microundelor s-ar putea sa va para neprietenoasa.

Ingrediente (pentru cca 500g mozarella)
- 4 litri de lapte proaspat, nepasteurizat (de la dozatoare sau direct de la vaca sau bivolita, daca aveti acces la asa ceva :))
- 1 pliculet de sare de lamaie (eu am folosit Dr Oetker, de 8g)
- 20ml de cheag (se gaseste in farmaciile veterinare, la pliculete sub forma de pudra care se dizolva in apa, un pliculet  - care costa 1 leu - dizolvat in 250ml de apa fiind suficient pentru 50 de litri de lapte; eu am gasit la farmacia de la Piata 1 Mai, la parterul blocurilor care urmeaza imediat dupa piata, pe dreapta, venind dinspre Piata Victoriei)
- 1 lingurita de sare fara iod (eu am folosit sare roz, din Himalaya, de la Ki-Life)

Preparare (cca 2 ore, cu tot cu timpii de asteptare)
- turnati laptele intr-o oala mare, nereactiva (sa nu fie din aluminiu, argila poroasa sau fonta) si lasati-l sa se incalzeasca putin, pana pe la vreo 10 - 15 grade macar (cand il luati de la dozator are 2 grade)
- dizolvati jumatate de pliculet de sare de lamaie in 4 linguri de apa fara clor (apa plata e ok) si apoi turnati solutia respectiva in lapte, amestecand usor pret de 1 minut (acidul citric are rolul de a facilita prinderea laptelui si de a-i da elasticitate)
- turnati cealalta jumatate de pliculet de sare de lamaie direct in lapte, fara s-o mai dizolvati, si amestecati inca 1 minut, dupa care dati drumul la aragaz la foc mic si incalziti laptele pana ajunge la cca 31-32C (88-90F) [Nota: eu am folosit termometrul digital de la Ikea, pe care vi-l recomand calduros in general, deoarece este cat se poate de util in bucatarie, avand gradatii in C si in F precum si un timer]
- cand laptele ajunge la 32C / 90F stingeti focul, turnati in el 20ml de solutie de cheag (cca 1 lingura; eu am masurat cu un biberon gradat :)) si amestecati bine, dupa care acoperit oala cu un capac si lasati-o in pace pret de 20-30 min, ca sa-si faca cheagul treaba si sa prinda laptele
- dupa 30 de minute ar trebui sa aveti asa numitul "clean break", ceea ce inseamna separarea proteinei solide de zer si care se constata bagand un varf de deget in oala si tragand usor, moment in care masa solida se separa de zer (ramane o gaura) iar degetul iese doar ud, nu si manjit de lapte; daca insa degetul lasa doar un siaj in loc sa separe zerul de jintita, mai lasati-l inca vreo 5-10 minute

- in acest moment luati cu lingura cu gauri calupuri de jintita din oala si transferati-le intr-un bol mare, care poate fi bagat la microunde; acest proces dureaza vreo 10 minute, deoarece vreti sa pescuiti cat mai multa jintita din zer, chestie destul de laborioasa, mai ales la final, cand bucatelele mai mici se vor lasa alergate prin zer :)
- tinand cu mana (sau cu lingura cu gauri, sau cu o strecuratoare mai mica) jintita in bol, inclinati-l astfel incat sa scurgeti cat mai mult zer inapoi in oala [Nota: incercati pe cat posibil sa nu sfaramati calupurile de jintita in bucatele marunte, deoarece acest lucru va va ajuta mai tarziu, cand veti vrea ca jintita sa devina elastica]
- dupa ce ati scurs cat de mult zer ati putut, bagati bolul la microunde pe putere maxima pentru 30 de secunde [Nota: teoretic, perioada variaza in functie de puterea cuptorului de la 30 la 50 sec, asa ca puteti lua ca punct de reper faptul ca jintita ar trebui sa fie aproape prea fierbinte pentru a putea fi manevrata cu mana goala; however, cel mai bine este sa mergeti prin incercari, 30 de secunde fiind un safe bet cam pentru orice cuptor, deoarece puteti adauga inca o tura de 10-20 de secunde daca puterea cuptorului e prea mica]
- scurgeti din nou zerul strans in bol, masand usor jintita spre peretele bolului, dupa care repetati figura cu microundele inca o data
- dupa ce ati scurs din nou zerul rezultat (storcand si jintita, care deja este destul de fierbinte si ar trebui sa inceapa sa fie lucioasa si elastica) adaugati 1 lingurita se sare si framantati-o usor, dupa care mai dati o tura de microunde, tot de 30 de secunde
- acum jintita ar trebui sa fie deja foarte aproape de ideea de mozzarella, iar dupa ce scurgeti zerul rezultat o puteti scoate din bol si intinde (la propriu) pe un tocator, unde o veti transforma in cateva minute intr-o  mozzarella geniala

- intindeti jintita cu podul palmelor pe tocator (ca pe o foaie de placinta), ruland-o apoi intr-un sul pe care-l veti aplatiza din nou cu podul palmelor si veti repeta figura cu rularea, acest proces fiind acela care duce la aspectul stratificat al mozzarellei, care se desprinde in fasiute atunci cand este rupta [Nota: o puteti "masa" si in forma de bulgare sau de bulgarasi mai mici, dar personal cred ca versiunea rulada este cea mai convenabila, atat la pastrat cat si la taiatul in feliute]

 

- inveliti sulul de mozzarella in folie alimentara, bagati-l la frigider pentru cca 30 de minute, cat sa se aseze putin, si apoi delectati-va cu cea mai buna mozzarella pe care ati mancat-o vreodata :))

Enjoy!  

MUSAFIR LA PRANZUL DIN CASEROLA

Prietenul Viorel Copolovici m-a onorat cu invitatia de a-i face o vizita pe Pranzul din Caserola si pentru ca musafirul nu poate veni cu mana goala, i-am adus povestea celei mai vechi supe instant din lume, si anume supa turceasca tarhana, despre care va invit sa cititi si voi aici.

Enjoy!

PESTO DE VINETE COAPTE SI ROSII USCATE LA SOARE

Prima mea intalnire cu sosul pesto a fost, culmea, la Paris, in bucataria de la CLM BBDO, agentia care ne-a gazduit un meeting regional acum vreo zece ani, in sediul lor absolut impresionant, in forma de vapor, proiectat de celebrul arhitect Jean Nouvel. Pe cat de impresionat am fost de cladirea futurista (cautati-o la Projects -> Paris -> Issy-Les-Moulineaux la Nouvel pe site), pe atat de intrigat am fost de pastele verzui, aparent cu nimic, dar care aveau un gust absolut genial, motiv pentru care le-am intrebat pe doamnele de la bucatarie care e secretul, asa afland pentru prima oara de existenta unui misterios sos numit "pesto", cu care ever since am intemeiat o trainica relatie de prietenie.

In mod traditional, acest sos este un amestec de seminte uleioase (in principal seminte de pin, dar se pot folosi orice fel de alte seminte sau nuci, precum caju, arahide, sau chiar seminte de floarea soarelui), ierburi proaspete (in principal busuioc, dar se pot folosi si alte verdeturi, precum rucola, radicchio sau chiar spanac), parmezan (sau pecorino), ulei de masline, usturoi, zeama de lamaie, sare si piper, toate acestea zdrobite bine in mojarul de piatra (sau in robotul de bucatarie, care pur si simplu face din prepararea acestui sos o joaca de copil).

Varianta de pesto cea mai renumita este cea verde, cu busuioc, careia ii urmeaza indeaproape varianta de pesto rosu, preparat cu sun dried tomatoes, acestea doua fiind usor de gasit si prin supermarketurile de la noi. Evident, gustul pesto-ului pe care-l puteti cumpara din comert (chiar si al celui premium si scump) este atat de departe de gustul proaspat si aromat al celui facut in casa incat dupa ce veti incerca o singura data sa va preparati propriul pesto va garantez ca n-o sa-l mai cumparati niciodata din supermarkets.

Deoarece n-am apucat sa documentez primul meu pesto clasic si verde, facut cu sudoarea fruntii si cu durerea bicepsului in mojarul de piatra, de mi-a luat jumatate de ora de chin sa transform busuiocul (pe care, de smecher, nici nu l-am rupt in prealabil) si semintele de pin in pesto, am decis sa repet experienta, dar de data asta cu o reteta noua (usor adaptata dupa cea de aici), cu vinete coapte si rosii uscate la soare, si folosind robotul de bucatarie, care zici ca a fost special inventat pentru pesto si pentru hummus, pe cuvant. :)

Ingrediente (pentru cca 300g de pesto, mai mult decat suficient pt cel putin 3-4 ture de paste)

- 2 vinete medii (eu am folosit vinete mov deschis, de la Metro, deoarece au coaja mai moale)
- 4-5 rosii uscate, tocate marunt (puteti folosi rosii uscate si conservate in ulei, de la orice supermarket)
- 100g de seminte de pin (de la orice bacanie arabeasca sau de la Plafar)
- 1 casoleta (sau punga) de busuioc proaspat (doar frunzele, fara tulpini)
- 1 casoleta (sau punga) de menta proaspata (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 catei de usturoi, zdrobiti
- 25g de parmezan ras (sa NU folositi chestia aia vanduta drept parmezan la pliculete, ci doar the real stuff, ras de voi)
- 120ml de ulei de masline
- 2-3 fire de rozmarin (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 linguri de piure de rosii
- 1 lingurita de sos iute (eu am folosit sriracha, dar puteti folosi si tabasco sau chili garlic)
- sare, piper

Preparare (5 min + 60 min de pregatire)
- taiati vinetele in felii relativ groase, de cca 1.5cm (sa iasa cam 5-6 felii din fiecare vanata) si scufundati-le intr-un bol mare cu saramura (apa calduta in care ati dizolvat 4-5 linguri de sare) pentru cca 20 de min (va trebui sa le acoperit cu o farfurie intoarsa sau cu un capac peste care sa puneti ceva greu, caci altfel vor pluti la suprafata)
- dupa 20 de min scoateti vinetele din saramura, spalati-le sub jet de apa rece si apoi uscati-le bine cu servete de bucatarie
- prajiti feliile de vinete in ulei de masline (tigaia trebuie incinsa bine), cate 3-4 min pe fiecare parte, pana se rumenesc frumos (va trebui sa faceti miscarea in doua ture, ca feliile nu trebuie suprapuse) si apoi transferati-le intr-o tava de cuptor
- adaugati peste ele frunzele de rozmarin si usturoiul zdrobit si bagati-le la cuptor pentru cca 20 min, pana se inmoaie complet, dupa care lasati-le sa se raceasca putin

- transferati in vasul robotului feliile de vinete coapte (impreuna cu rozmarinul, usturoiul zdrobit si uleiul scurs in tava), frunzele de menta si busuioc, parmezanul, semintele de pin, rosiile uscate, piureul de rosii si sosul iute

- mixati ingredientele pentru cca 2-3 min, sau pana cand ajung la consistenta pe care o doriti (eu unul prefer un pesto putin mai chunky, in care sa se mai simta cat de cat semintele), adaugand sarea si piperul dupa gust (puteti sa mai adaugati si ulei de masline daca vi se pare ca sosul e prea gros)

- daca nu-l folositi pe loc cu paste fierbinti (cca 1 lingura la portia de paste) sau ca spread, pe bruschete, transferati-l intr-un borcan, acoperiti-l cu 2 lingurite de ulei de masline si bagati-l la frigider unde va putea sta cuminte multa vreme, desi la cat de delicios este nu cred ca o sa va indurati sa-l uitati prea mult pe acolo :)

Enjoy!

SUPA PICANTA DE ROSII CU GORGONZOLA

Daca v-ati saturat de atata piftie, sarmale, carnati sau caltabosi, va propun ca alternativa o supa de rosii mediteraneana cu niste accente asiatice, evident, delicioasa si foarte simplu de facut.

Trebuie sa va spun inca de la inceput ca aceasta supa este foarte departe de acceptiunea noastra generala de supa de rosii care probabil ca v-a venit si voua in minte imediat ce ati citit titlul acestui post. Am tinut sa fac aceasta precizare deoarece stiu multe persoane care stramba din nas imediat ce aud de combinatia supa + rosii, deoarece probabil ca se gandesc la acel bulion acrisor, usor acid si destul de neplacut la gust care se serveste prin restaurantele noastre de trista factura impreuna cu niste paste dubioase. Vreau sa va asigur inca o data ca supa de fata este din toate punctele de vedere diametral opusa fata de acest cliseu culinar nefericit.

Ca sa va faceti o idee mai buna, inainte de a trece la ingrediente si preparare o sa incerc sa va povestesc putin despre gustul acestei supe. Mai intai, consistenta sa este aceea a unei creme, cu o textura fina si catifelata (desigur, doar daca o mixati cum trebuie :)). Mai apoi, gustul initial dulce acrisor al rosiilor fierte cu ceapa calita si smantana, este urmat imediat de o aroma rustica, usor sarata, data de oregano, usturoi si gorgonzola, finalul grandios fiind al sosului Sriracha, o minune thailandeza cu chili si usturoi care iti lasa un after taste usor picant, cat sa simti ca traiesti.

Si acum, dupa atata poezie, sa trecem si la treaba, nu inainte de a trimite plecaciuni virtuale catre The Amateur Gourmet, de unde am luat reteta. :)

Ingrediente (pentru 4-6 portii)

- 2 cutii de 400g de pulpa de rosii (eu am folosit Cirio Polpa, care are si bucati destul de mari, nu e pasata complet ca un bulion)
- 400g de smantana de gatit (eu am folosit Danone extra cremoasa cu 18% grasime, dar daca puteti, folositi smantana varsata de la piata, ca e mult mai buna)
- 500ml de supa de pui (eu am folosit un cub Knorr dizolvat in apa fiarta)
- 150g gorgonzola (eu ma folosit Galbani Gorgonzola Cremoso, dar merge orice alta blue cheese, doar sa fie cat mai cremoasa, ca sa se dizolve bine in supa)
- 1 shalota medie (se poate folosi si ceapa simpla)
- 4 catei de usturoi
- 2 linguri de ulei de masline
- 2 linguri de sos Sriracha (am gasit la Selgros, pe ultimul raft, chiar langa legume si fructe, unde sunt sosurile exotice; ca substitut merge si sosul Tabasco sau orice alt sos iute)
- 1 lingura de oregano maruntit (eu am folosit uscat, ca asta aveam, dar daca puteti, folositi proaspat)
- 1 lingurita de sare (sau dupa gust, deoarece si gorgonzola mai contribuie la gustul sarat)

Preparare (60 min + 10 min de pregatire)
- curatati shalota si usturoiul si tocati-le (separat) cat de marunt puteti, dupa care pregatiti supa de pui (pentru rapiditate eu am folosit un cub cu aroma de pui Knorr, dizolvat apa fiarta la incalzitorul de apa pentru ceai)
- intr-o oala medie (de 2-3L) incingeti uleiul de masline la foc mediu, dupa care adaugati ceapa tocata si un pinch de sare si caliti-o usor cca 2 min, pana devine translucida (atentie sa nu se arda!), dupa care adaugati usturoiul tocat si mai caliti inca 2 min si apoi adaugati pulpa de rosii si supa de pui, amestecati bine si asteptati pana ce amestecul incepe sa fiarba

- acum reduceti focul la minim, adaugati sosul Sriracha, smantana (amestecati bine sa nu se taie) si oregano, si lasati supa sa bolboroseasca usor la foc mic cca 45 min (timpul acesta este important, asa ca incercati sa nu trisati!) amestecand relativ des

- dupa ce au trecut cele 45 de minute si supa a scazut si a devenit cremoasa, stingeti focul, adaugati branza gorgonzola (in bucatele mici), amestecati putin cu lingura de lemn si apoi mixati bine supa intr-un blender (daca aveti) sau cu mixerul vertical (cum am facut eu, dar cu atentie sa nu va stropiti)

- daca doriti, pentru un rezultat super-smooth puteti strecura supa printr-o sita fina inainte de a o servi, dar eu nu am mai considerat necesar acest pas
- serviti supa fierbinte, cu paine (preferabil rustica, cu coaja groasa) prajita sau cu crutoane

Enjoy!

SCOICI GRATINATE LA CUPTOR

Asa cum v-am promis, continuam serialul dedicat scoicilor cu inca o reteta incredibil de simpla si de mare efect.

Ideal, aceasta reteta se face cu greenshell mussels, care sunt tot un soi de midii dar mai mari si cu cochilia verde, dupa cum le spune si numele. Deoarece locul lor de bastina e prin apele sudului de pe langa Noua Zeelanda, la noi ajung congelate la cutie si se gasesc in Metro sau in Carrefour (cca 60 de lei cutia de 1 kg).

Avantajul midiilor cu cochilie verde e ca sunt mai mari si mai carnoase fata de midiile obisnuite, iar in cutie vin sub forma de half shell, ceea ce inseamna ca intra mai multe la 1 kg fata de scoicile cu cochilia intreaga, dar nu-i bai daca nu gasiti, pentru ca reteta merge si cu midi obisnuite (desfacute in doua si pastrat doar o parte din cochilie) sau cu scoici St Jacques (pe care le stiti din logoul Shell si care se gasesc fresh la Metro la cca 50 lei kg).

Acestea fiind zise, sa trecem la treaba.

Ingrediente (pentru 4 persoane):

• 1 kg de green shell mussels (sau de alt tip, in jumatate de cochilie)
• 1 bucata de parmezan (un triunghi de cca 150-200g; se gaseste preambalat si portionat in supermarkets)
• 150g de branza moale dar cu gust puternic (gruyere sau gouda de exemplu)
• 150g de mozzarella
• 150g (1 jumatate de sticla) de sos “thousand islands” (de preferinta de la Heinz; daca nu gasiti,  va puteti face si singuri din 1 parte maioneza amestecata cu 1/3 parti ketchup si 1/4 parti Tabasco la care adaugati un ou fiert, cateva masline, un sfert de ceapa si un castravete murat, toate tocate cat mai marunt posibil sau date prin blender)
• 2 legaturi de patrunjel
• 3-4 catei de usturoi (aici se poate si mai mult daca n-aveti vampiri prin casa :))

Preparare (cca 10 minute + 10 minute de pregatire):

• Incalziti cuptorul in prealabil la 240 de grade (foc mare la cuptorul cu gaz)  pt cca 10 minute
• In timpul asta puneti folie de aluminiu in tava mare de cuptor si apoi asezati scoicile congelate “cu verdele-n jos” pe randuri (dintr-o cutie de 1 kg ies cam 3 randuri de 8-10 bucati, exact cat sa umple tava)

• Acoperiti scoicile cu o alta bucata de folie si bagati tava la cuptor pt cca 7-8 minute, pana se dezgheata scoicile (aveti grija sa verificati din cand in cand, ca sa nu cumva le gatiti in loc sa le dezghetati, ca devin cam neplacute omului daca sunt overcooked) (evident, acest pas nu este necesar daca folositi scoici proaspete)
• In timpul asta preparati umplutura de gratinare, amestecand intr-un castron parmezanul si cele doua tipuri de branza moale (rase pe razatoarea mica sau medie) cu usturoiul (trecut prin zdrobitor) si patrunjelul tocat, la care adaugati jumatatea de sticla de sos “thousand islands” si omogenizati toata treaba cu o lingura.
• Scoateti tava cu scoicile din cuptor (lasati cuptorul sa mearga in timpul asta), inlaturati folia superioara si lasati-le putin sa se raceasca (atentie cand scoateti folia de sus, ca e posibil sa se acumuleze aburi fierbinti daca initial ati acoperit tava cum trebuie)
• Dupa ce s-au racit incepeti sa le umpleti cu amestecul pregatit anterior (cca 1 lingura de amestec pe bucata, cat sa se acopere frumos pulpa si sa se umple toata cochilia, dar aveti grija sa calculati cat sa va ajunga umplutura pentru toate scoicile) si le asezati inapoi in tava.
• Dupa ce le-ati umplut pe toate, le bagati din nou la cuptor, de data asta fara folia superioara, si le lasati pana cand umplutura formeaza o crusta golden brown foarte placuta ochiului, dupa care le scoateti, le asezati frumos pe un platou de prezentare si le serviti cu o jumatate lamaie sau lime.

Enjoy!