PASTE DE CASA CU SOS PESTO DE RUCOLA

Pastele de casa sunt unele dintre acele lucruri care sunt atat de simplu de facut incat in teorie toata lumea poate sa le faca acasa, dar in practica nimeni nu prea le face, deoarece in ziua de azi este mult mai convenabil ca timp si ca efort sa le cumperi gata facute din magazin.

Desigur, aceasta comoditate are ca principal dezavantaj faptul ca pastele din comert (chiar si cele scumpe) sunt net inferioare celor pe care le poti prepara acasa cu un minim efort, acelasi lucru fiind valabil de altfel si la sosul pesto.

CIABATTA, UNA DINTRE CELE MAI BUNE PAINI ARTIZANALE

De ceva vreme incoace, mai precis cam din primavara trecuta, de cand am descoperit Apa.Faina.Sare, minunatul blog al Codrutei, am dezvoltat o usoara obsesie pentru painea artizanala, facuta in casa.

Aventura mea cu painea a inceput de fapt mai de mult, de cand am experimentat cu painea fara framantare (care, btw, este un punct de start foarte ok pentru oricine este usor speriat de brutaritul acasa) si mai apoi cu masina de paine, o optiune destul de comoda si cu rezultate relativ ok (prin comparatie cu mizeriile de paini din comert), ambele fiind insa departe de rezultatele spectaculoase pe care le-am obtinut mai apoi trecand la brutaritul traditional, acesta experienta fiind probabil una dintre cele mai faine si mai aducatoare de satisfactii dintre toate experientele mele culinare de pana acum.

Practic, putine lucruri pot rivaliza cu mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor, iar faptul ca painea a iesit din mana ta dupa ce ai amestecat niste ingrediente banale (apa, faina si sare, plus eventual drojdie in cazul in care nu folosesti maia), dupa ce ai framantat-o si ai urmarit-o cum dospeste si dupa ce ai pandit la usa cuptorului sa vezi cum se rumeneste, este pur si simplu priceless (cine a facut vreodata paine de casa stie exact despre ce vorbesc, iar cine nu a facut pana acum, sper sa afle cat de curand :)).

SALATA DE ROSII CU BUSUIOC SI FETA A LA JAMIE

Dupa atatea destrabalari culinare, cu tarte, deep fried goodies si alte chestii pe cat de delicioase pe atat de neprietenoase cu fizicul personal, a venit vremea sa facem niste penitente cu o salata pe cat de simpla pe atat de misto. Este vorba despre o versiune de caprese sugerata de Jamie Oliver in cea mai recenta carte a sa, Jamie Does, si daca Jamie does, then so should we, right? :)

Daca nu v-ati luat inca aceasta carte (de pe Amazon, mai ieftina, sau de la Carturesti, mult mai scumpa), v-o recomand calduros, deoarece mie mi se pare printre cele mai interesante (daca nu chiar cea mai interesanta) dintre toate cartile lui Jamie, si asta deoarece are o poveste in spate, nu e doar o colectie de retete si atat (ma rog, to be honest, cartile lui Jamie nu sunt deloc boring, dar asta are un extra something).

In plus, cartea este completata perfect de noua serie TV cu acelasi nume, care se difuzeaza as we speak in UK pe Channel 4 (available si la noi, pe caile internetului :)), fiecare episod fiind dedicat cate unei tari, la fel ca si capitolele cartii. So far n-am apucat sa vad decat primele doua episoade, in Marrakech si in Spania si trebuie sa va marturisesc ca am ramas foarte placut surprins, seria fiind foarte misto realizata, imbinand partea de travel cu cea de cooking local. In plus, e foarte misto ca poti gasi imediat in carte retetele gatite de Jamie in fiecare episod (plus multe altele care n-au fost filmate), impartite pe capitolele Spain, Morocco, Sweeden, Greece, France si Italy, de unde e si retea de fata, care se prepara in 3 minute si se poate servi atat ca starter cat si ca main course (caz in care puteti opta pentru doua portii de persoana :)).

Ingrediente (pentru 2 portii)
- 1 rosie mare, destul de coapta
- 1 legatura de busuioc, curatat de pe tulplini si spalat
- 1 pinch de piper proaspat macinat
- 1/2 lingurita de sare de mare
- 5 linguri de ulei de masline
- 1 lingura de otet, preferabil aromat (Jamie recomanda otetul de Jerez, iar intamplarea face ca eu sa fi avut exact otetul asta in casa, luat de la Mega Image)
- 1 bucata mica de branza feta sau de ricotta sarata (merge si cu telemea mai uscata putin, dar sa nu folositi clona de feta din aia la pachet de carton, ca e pacat; eu am gasit in supermarkets o feta produsa in Grecia si ambalata de La Dorna care este foarte, foarte ok, dar mai puteti gasi si la magazinul grecesc din Piata Floreasca sau la Mega Image)

Preparare (3 min + 2 min de pregatire)
- taiati rosia in felii de cca 5mm si asezati-le pe doua farfurii
- spalati busuiocul, curatati frunzele de pe tulpini si pastrati frunzulitele din varf pentru decor, la final
- puneti frunzele (rupte in bucati mici, sa mearga mai repede treaba) intr-un mojar impreuna cu sarea (desigur, ati putea face treaba asta si intr-un robot de bucatarie, dar ar fi pacat :))

- pisati-le pana se transforma intr-o pasta, nu neaparat foarte omogena (nici n-aveti voi muschi si nervi s-o frecati pana devine fina, asa ca don't worry :))

- adaugati progresiv uleiul de masline, amestecand constant

- adaugati otetul si apoi piperul (dupa gust) si apoi intindeti sosul rezultat peste feliile de rosie din farfurii

- presarati niste sfaramaturi de feta peste rosiile unse cu sosul de busuioc, si serviti apoi minunatele salate in forma de floricele tricolore in culorile Italiei, ornate cu frunzulitele din varful tulipinilor de busuoic

Enjoy!  

OSSOBUCO MILANEZ

Probabil ca daca as fi stiut de la inceput ca denumirea locala a celebrului ossobuco este laicul "rasol", atunci cred ca nu as fi gatit prea curand aceasta reteta, minunata de altfel, si asta deoarece nu stiu cum va suna voua, insa mie "rasol" imi suna precum ceva facut la misto si de cele mai multe ori ratat, ceea ce, frankly, nu e tocmai inspiring cand vine vorba de mancare.

Anyway, vazand eu acum ceva vreme la Mega Image acest cut, prezentat exact sub numele de ossobuco (si care, fie vorba intre noi, mie imi aduce aminte de desenele animate cu Tom si Jerry, in care mai mereu aparea cate o halca de carne cu un cerculet alb in mijloc, de ma mira de ce nu arata la fel si friptura facuta de mama), m-am grabit sa-l iau de pe raft da' apoi m-a invins lenea si am ajuns sa-l tin vreo luna, doua in congelator, pana cand lovit de remuscari (si de lipsa de spatiu pentru cutia de inghetata :)), mi-am luat inima-n dinti si m-am apucat de treaba.

Basically, ossobuco (care, desi poate fi scris impreuna, separat, sau cu doi de c, in esenta tot aia e) este o metoda de preparare a rasolului de vita (adica a sectiunii transversale, cu tot cu os, prin pulpa inferioara, pentru cine tine socoteala :)) care implica o inabusire relativ lunga, alaturi de legume, sunca, rosii si vin, avand ca rezultat o carne incredibil de frageda si plina de arome savuroase. Evident, daca ne-am opri aici cu descrierea fara a aminti de minunatia de maduva care se culege cu lingurita din sectiunea de os (lasandu-l gol, de unde si numele) ar fi cea mai mare nedreptate care s-ar putea face acestui fel milanez.

Inainte de a trece la fapte, vreau sa va spun ca desi acest fel necesita vreo 3 ore de preparare (la fel ca majoritatea felurilor care au la baza carnea de vita, de altfel), marea parte a acestei perioade nu va implica absolut deloc, asa ca aveti nevoie doar de putin planning in cazul in care vreti sa-l serviti in aceeasi zi, desi el este absolut genial si in ziua urmatoare.

Ingrediente (pentru 4 pers)

- 4 felii de ossobuco (rasol) de vitel sau de vita, de cca 4-5cm grosime, cu tot os (de la Mega Image sau de la Metro; eu am luat de vitel, ca sa fie mai frageda)
- 4 linguri de faina
- 6 linguri de ulei de masline
- 25g de unt
- 200g de cubulete de pancetta (sau bacon)
- 1 ceapa, tocata mare
- 4 tulpini de telina verde (apio), tocate
- 3 morcovi, tocati
- 1 capatana de usturoi, taiata in jumatate, pe latime (fara sa fie curatata)
- 250ml de vin alb
- 1 litru de supa de vita (sau pui; eu am folosit cuburi Knorr dizolvate in apa fiarta, so shoot me :))
- 1 bouquet garni format din 2 frunze de dafin, cateva fire de cimbru si 1 fir de rozmarin
- 2-3 rosii tocate sau o cutie de cuburi de rosie (eu am folosit rosii la cutie)
- sare si piper, dupa gust
- pentru garnitura: piure (my choice), risotto sau mamaliga

Preparare (3 ore + 15 min de pregatire)
- presarati sare, piper si faina peste bucatile de carne (pe ambele fete) si apoi scuturati-le de faina in exces batandu-le usor intre palme
- intr-o oala de tuci (daca aveti) sau in una normala, cu capac, de cca 3 litri (asa cum am folosit eu), topiti untul in uleiul de masline (la foc mic) si apoi, dupa ce s-a risipit spuma, rumeniti bucatile de carne doua cate doua, cca 1-2 min pe fiecare parte (atentie, ca daca aveti felii prea subtiri, acestea se vor curba de la caldura untului topit, asa ca va trebui fie sa le legati cu ata alimentara, fie sa le supravegheati atent, ca sa nu se stranga prea tare)

- scoateti bucatle de carne rumenite deoparte, apoi adaugati in aceeasi oala (pe rand, la intervale de cca 1 min) bucatile de bacon, ceapa, morcovi si telina verde, amestecand bine, dupa care adaugati usturoiul taiat in doua si vinul alb si mai lasati inca 2-3 min, dupa care adaugati bucatile de carne rumenita

- imediat adaugati cuburile de rosie, supa de vita, buchetul garni si asteptati sa inceapa sa fiarba, dupa care reduceti focul la minim, acoperiti oala cu un capac si lasati-o asa pentru cca 3 ore (eu am mutat-o pe ochiul cel mai mic, deoarece chiar cu focul la minim pe ochiul cel mare, tot fierbea in loc sa bolboroseasca usurel :))

- dupa ce au trecut cele 3 ore (eu am folosit un timer de la Ikea, dar merge si cu alarma de la telefon :)), verificati carnea (trebuie sa fie super frageda, sa se desprinda de pe os la cea mai mica atingere) si daca vi se pare ca e gata, opriti focul si lasati oala acoperita cat pregatiti garnitura, sa se mai raceasca putin

- serviti-l cald, peste piure, risotto sau mamaliga, eventual cu niste gremolata pe deasupra, dar aveti grija sa nu uitati de ligurita pentru maduva (asta daca aveti musafiri, ca daca sunteti singuri puteti sorbi osul fara grija :))

Enjoy!

PESTO DE VINETE COAPTE SI ROSII USCATE LA SOARE

Prima mea intalnire cu sosul pesto a fost, culmea, la Paris, in bucataria de la CLM BBDO, agentia care ne-a gazduit un meeting regional acum vreo zece ani, in sediul lor absolut impresionant, in forma de vapor, proiectat de celebrul arhitect Jean Nouvel. Pe cat de impresionat am fost de cladirea futurista (cautati-o la Projects -> Paris -> Issy-Les-Moulineaux la Nouvel pe site), pe atat de intrigat am fost de pastele verzui, aparent cu nimic, dar care aveau un gust absolut genial, motiv pentru care le-am intrebat pe doamnele de la bucatarie care e secretul, asa afland pentru prima oara de existenta unui misterios sos numit "pesto", cu care ever since am intemeiat o trainica relatie de prietenie.

In mod traditional, acest sos este un amestec de seminte uleioase (in principal seminte de pin, dar se pot folosi orice fel de alte seminte sau nuci, precum caju, arahide, sau chiar seminte de floarea soarelui), ierburi proaspete (in principal busuioc, dar se pot folosi si alte verdeturi, precum rucola, radicchio sau chiar spanac), parmezan (sau pecorino), ulei de masline, usturoi, zeama de lamaie, sare si piper, toate acestea zdrobite bine in mojarul de piatra (sau in robotul de bucatarie, care pur si simplu face din prepararea acestui sos o joaca de copil).

Varianta de pesto cea mai renumita este cea verde, cu busuioc, careia ii urmeaza indeaproape varianta de pesto rosu, preparat cu sun dried tomatoes, acestea doua fiind usor de gasit si prin supermarketurile de la noi. Evident, gustul pesto-ului pe care-l puteti cumpara din comert (chiar si al celui premium si scump) este atat de departe de gustul proaspat si aromat al celui facut in casa incat dupa ce veti incerca o singura data sa va preparati propriul pesto va garantez ca n-o sa-l mai cumparati niciodata din supermarkets.

Deoarece n-am apucat sa documentez primul meu pesto clasic si verde, facut cu sudoarea fruntii si cu durerea bicepsului in mojarul de piatra, de mi-a luat jumatate de ora de chin sa transform busuiocul (pe care, de smecher, nici nu l-am rupt in prealabil) si semintele de pin in pesto, am decis sa repet experienta, dar de data asta cu o reteta noua (usor adaptata dupa cea de aici), cu vinete coapte si rosii uscate la soare, si folosind robotul de bucatarie, care zici ca a fost special inventat pentru pesto si pentru hummus, pe cuvant. :)

Ingrediente (pentru cca 300g de pesto, mai mult decat suficient pt cel putin 3-4 ture de paste)

- 2 vinete medii (eu am folosit vinete mov deschis, de la Metro, deoarece au coaja mai moale)
- 4-5 rosii uscate, tocate marunt (puteti folosi rosii uscate si conservate in ulei, de la orice supermarket)
- 100g de seminte de pin (de la orice bacanie arabeasca sau de la Plafar)
- 1 casoleta (sau punga) de busuioc proaspat (doar frunzele, fara tulpini)
- 1 casoleta (sau punga) de menta proaspata (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 catei de usturoi, zdrobiti
- 25g de parmezan ras (sa NU folositi chestia aia vanduta drept parmezan la pliculete, ci doar the real stuff, ras de voi)
- 120ml de ulei de masline
- 2-3 fire de rozmarin (doar frunzele, fara tulpini)
- 2-3 linguri de piure de rosii
- 1 lingurita de sos iute (eu am folosit sriracha, dar puteti folosi si tabasco sau chili garlic)
- sare, piper

Preparare (5 min + 60 min de pregatire)
- taiati vinetele in felii relativ groase, de cca 1.5cm (sa iasa cam 5-6 felii din fiecare vanata) si scufundati-le intr-un bol mare cu saramura (apa calduta in care ati dizolvat 4-5 linguri de sare) pentru cca 20 de min (va trebui sa le acoperit cu o farfurie intoarsa sau cu un capac peste care sa puneti ceva greu, caci altfel vor pluti la suprafata)
- dupa 20 de min scoateti vinetele din saramura, spalati-le sub jet de apa rece si apoi uscati-le bine cu servete de bucatarie
- prajiti feliile de vinete in ulei de masline (tigaia trebuie incinsa bine), cate 3-4 min pe fiecare parte, pana se rumenesc frumos (va trebui sa faceti miscarea in doua ture, ca feliile nu trebuie suprapuse) si apoi transferati-le intr-o tava de cuptor
- adaugati peste ele frunzele de rozmarin si usturoiul zdrobit si bagati-le la cuptor pentru cca 20 min, pana se inmoaie complet, dupa care lasati-le sa se raceasca putin

- transferati in vasul robotului feliile de vinete coapte (impreuna cu rozmarinul, usturoiul zdrobit si uleiul scurs in tava), frunzele de menta si busuioc, parmezanul, semintele de pin, rosiile uscate, piureul de rosii si sosul iute

- mixati ingredientele pentru cca 2-3 min, sau pana cand ajung la consistenta pe care o doriti (eu unul prefer un pesto putin mai chunky, in care sa se mai simta cat de cat semintele), adaugand sarea si piperul dupa gust (puteti sa mai adaugati si ulei de masline daca vi se pare ca sosul e prea gros)

- daca nu-l folositi pe loc cu paste fierbinti (cca 1 lingura la portia de paste) sau ca spread, pe bruschete, transferati-l intr-un borcan, acoperiti-l cu 2 lingurite de ulei de masline si bagati-l la frigider unde va putea sta cuminte multa vreme, desi la cat de delicios este nu cred ca o sa va indurati sa-l uitati prea mult pe acolo :)

Enjoy!

SUPA PICANTA DE ROSII CU GORGONZOLA

Daca v-ati saturat de atata piftie, sarmale, carnati sau caltabosi, va propun ca alternativa o supa de rosii mediteraneana cu niste accente asiatice, evident, delicioasa si foarte simplu de facut.

Trebuie sa va spun inca de la inceput ca aceasta supa este foarte departe de acceptiunea noastra generala de supa de rosii care probabil ca v-a venit si voua in minte imediat ce ati citit titlul acestui post. Am tinut sa fac aceasta precizare deoarece stiu multe persoane care stramba din nas imediat ce aud de combinatia supa + rosii, deoarece probabil ca se gandesc la acel bulion acrisor, usor acid si destul de neplacut la gust care se serveste prin restaurantele noastre de trista factura impreuna cu niste paste dubioase. Vreau sa va asigur inca o data ca supa de fata este din toate punctele de vedere diametral opusa fata de acest cliseu culinar nefericit.

Ca sa va faceti o idee mai buna, inainte de a trece la ingrediente si preparare o sa incerc sa va povestesc putin despre gustul acestei supe. Mai intai, consistenta sa este aceea a unei creme, cu o textura fina si catifelata (desigur, doar daca o mixati cum trebuie :)). Mai apoi, gustul initial dulce acrisor al rosiilor fierte cu ceapa calita si smantana, este urmat imediat de o aroma rustica, usor sarata, data de oregano, usturoi si gorgonzola, finalul grandios fiind al sosului Sriracha, o minune thailandeza cu chili si usturoi care iti lasa un after taste usor picant, cat sa simti ca traiesti.

Si acum, dupa atata poezie, sa trecem si la treaba, nu inainte de a trimite plecaciuni virtuale catre The Amateur Gourmet, de unde am luat reteta. :)

Ingrediente (pentru 4-6 portii)

- 2 cutii de 400g de pulpa de rosii (eu am folosit Cirio Polpa, care are si bucati destul de mari, nu e pasata complet ca un bulion)
- 400g de smantana de gatit (eu am folosit Danone extra cremoasa cu 18% grasime, dar daca puteti, folositi smantana varsata de la piata, ca e mult mai buna)
- 500ml de supa de pui (eu am folosit un cub Knorr dizolvat in apa fiarta)
- 150g gorgonzola (eu ma folosit Galbani Gorgonzola Cremoso, dar merge orice alta blue cheese, doar sa fie cat mai cremoasa, ca sa se dizolve bine in supa)
- 1 shalota medie (se poate folosi si ceapa simpla)
- 4 catei de usturoi
- 2 linguri de ulei de masline
- 2 linguri de sos Sriracha (am gasit la Selgros, pe ultimul raft, chiar langa legume si fructe, unde sunt sosurile exotice; ca substitut merge si sosul Tabasco sau orice alt sos iute)
- 1 lingura de oregano maruntit (eu am folosit uscat, ca asta aveam, dar daca puteti, folositi proaspat)
- 1 lingurita de sare (sau dupa gust, deoarece si gorgonzola mai contribuie la gustul sarat)

Preparare (60 min + 10 min de pregatire)
- curatati shalota si usturoiul si tocati-le (separat) cat de marunt puteti, dupa care pregatiti supa de pui (pentru rapiditate eu am folosit un cub cu aroma de pui Knorr, dizolvat apa fiarta la incalzitorul de apa pentru ceai)
- intr-o oala medie (de 2-3L) incingeti uleiul de masline la foc mediu, dupa care adaugati ceapa tocata si un pinch de sare si caliti-o usor cca 2 min, pana devine translucida (atentie sa nu se arda!), dupa care adaugati usturoiul tocat si mai caliti inca 2 min si apoi adaugati pulpa de rosii si supa de pui, amestecati bine si asteptati pana ce amestecul incepe sa fiarba

- acum reduceti focul la minim, adaugati sosul Sriracha, smantana (amestecati bine sa nu se taie) si oregano, si lasati supa sa bolboroseasca usor la foc mic cca 45 min (timpul acesta este important, asa ca incercati sa nu trisati!) amestecand relativ des

- dupa ce au trecut cele 45 de minute si supa a scazut si a devenit cremoasa, stingeti focul, adaugati branza gorgonzola (in bucatele mici), amestecati putin cu lingura de lemn si apoi mixati bine supa intr-un blender (daca aveti) sau cu mixerul vertical (cum am facut eu, dar cu atentie sa nu va stropiti)

- daca doriti, pentru un rezultat super-smooth puteti strecura supa printr-o sita fina inainte de a o servi, dar eu nu am mai considerat necesar acest pas
- serviti supa fierbinte, cu paine (preferabil rustica, cu coaja groasa) prajita sau cu crutoane

Enjoy!

PASTE CU TE MIRI CE

Pastele sunt probabil felul cel mai la indemana de pregatit atunci cand nu aveti timp sa faceti ceva mai complicat sau cand va loveste criza de inspiratie. Desigur, pornesc de la premiza ca oricine care si-a propus vreodata sa gateasca ceva, de voie sau de nevoie, are suficiente ingrediente prin casa cat sa poata incropi niste paste decente at any given time, de unde si numele acestei retete de paste, "cu te miri ce".


Practic, aceasta reteta nu are un caracter fix ci se adapteaza la ce reusiti sa gasiti dupa ce scormoniti prin frigider, congelator si diverse sertare. Evident, daca dupa ce ati scormonit suficient nu ati gasit decat doua feli de salam si un colt de paine, probabil ca cel mai bine e sa uitati de paste si sa va faceti un sandvis. :)


Ingredientele scormonite de mine (pentru 3-4 portii):

• 1/2 cutie de paste (eu am folosit spaghetti no. 5 din faina integrala de la Barilla)
• 1 cutie de rosii taiate cubulete (merg si proaspete, dar trebuie oparite, curatate de coaja si de seminte inainte de a le toca)
• 1/2 punga de mix de ciuperci congelate (merg si proaspete, uscate sau la conserva)
• 1/4 ceapa mare (sau 1/2 ceapa medie, sau 1 ceapa mica, v-ati prins deja, nu? :))
• 3-4 catei de usturoi
• 2 linguri de ulei de masline
• orice fel de verdeata gasiti prin frigider (eu am folosit niste fire de chives ramase de la scoicile Thai)
• busuioc si oregano (uscate, la pliculet)
• 2 linguri de sare
• 1 varf de cutit de piper
• parmezan ras pentru servire (optional; btw, sa nu folositi niciodata asa zisul parmezan deja ras, la pliculet, ca n-are nicio legatura cu the real thing)

Preparare (12 min + 8 min de pregatire)

• puneti cam 1,5l de apa la fiert intr-o oala suficient de mare, iar cand incepe sa clocoteasca adaugati sarea si un strop de ulei de masline
• adaugati pastele si lasati-le sa fiarba exact cat scrie pe cutie, sau eventual cu 1 minut mai putin daca le preferati al dente (amestecati din cand in cand sa nu se lipeasca)
• intre timp tocati marunt ceapa, usturoiul si puneti-le la calit intr-o o tigaie adanca cu 2 linguri de ulei de masline, la foc mare
• cand ceapa si usturoiul devin translucide (dupa 2-3 min, nu le lasati sa se inchida la culoare ca devin amarui) adaugati ciupercile (direct din punga, fara sa le decongelati) si verdeata si amestecati cca 3-4 min 

• dupa ce s-au dezghetat ciupercile, adaugati si cubuletele de rosii, amestecati, reduceti focul si acoperiti pt inca 2-3 min (tot acum puteti adauga piperul, busuoicul si oregano)

• intre timp, verificati daca pastele s-au facut (pescuit una si gustati-o ca sa fiti siguri) si scurgeti apa de pe ele dupa care turnati-le in tigaie peste sos si amestecati-le bine inca 2-3 min 

• la final admirati-va opera culinara, care ar trebui sa arate cam asa :)

Enjoy!