De ceva vreme incoace, mai precis cam din primavara trecuta, de cand am descoperit Apa.Faina.Sare, minunatul blog al Codrutei, am dezvoltat o usoara obsesie pentru painea artizanala, facuta in casa.
Aventura mea cu painea a inceput de fapt mai de mult, de cand am experimentat cu painea fara framantare (care, btw, este un punct de start foarte ok pentru oricine este usor speriat de brutaritul acasa) si mai apoi cu masina de paine, o optiune destul de comoda si cu rezultate relativ ok (prin comparatie cu mizeriile de paini din comert), ambele fiind insa departe de rezultatele spectaculoase pe care le-am obtinut mai apoi trecand la brutaritul traditional, acesta experienta fiind probabil una dintre cele mai faine si mai aducatoare de satisfactii dintre toate experientele mele culinare de pana acum.
Practic, putine lucruri pot rivaliza cu mirosul de paine proaspat scoasa din cuptor, iar faptul ca painea a iesit din mana ta dupa ce ai amestecat niste ingrediente banale (apa, faina si sare, plus eventual drojdie in cazul in care nu folosesti maia), dupa ce ai framantat-o si ai urmarit-o cum dospeste si dupa ce ai pandit la usa cuptorului sa vezi cum se rumeneste, este pur si simplu priceless (cine a facut vreodata paine de casa stie exact despre ce vorbesc, iar cine nu a facut pana acum, sper sa afle cat de curand :)).