Cu scuzele de rigoare pentru intarzierea de o saptamana cu care vine acest post, in cele ce urmeaza am sa va povestesc despre mancarea din Istanbul, despre shoppingul culinar si, desigur, despre locurile vizitate de Bourdain.
NOTA: Inainte de a citi acest post va recomand calduros sa vedeti episodul din "No Reservation" cu Anthony Bourdain la Istanbul, episod pe care-l gasiti integral in postul anterior. De asemenea, tot pentru a fi pusi mai bine in context ar fi indicat sa cititi si acest articol al celor de la Istanbul Eats (a great site in general, btw) in care ei analizeaza prin prisma unor gurmanzi locali acest episod, cu bune si cu rele. De altfel articolul de pe Istanbul Eats are marele avantaj de a identifica toate locurile prin care a trecut Bourdain si multe altele, cu tot cu adrese si localizare pe Google Maps, ceea ce-l face absolut indispensabil daca doriti sa faceti ca mine si sa-i calcati pe urme lui Anthony.
[don't cheat! nu cititi mai departe inainte sa vedeti episodul si sa cititi articolul, ca altfel n-o sa va prindeti de anumite referinte… :)]
candy shop traditional
Ok, acum ca v-ati documentat cum trebuie, sa trecem la treaba. In primul rand vreau sa va asigur ca Istanbulul este o destinatie cat se poate de ofertanta din punct de vedere culinar si ar fi pacat sa nu-i dati o sansa, mai ales ca este foarte, foarte aproape (stiati ca la Istanbul se ajunge mai repede ca la Timisoara, dupa doar vreo 45-50 de minute de zbor?) si este si relativ ieftin, prin comparatie cu alte capitale europene. In plus, exista doua zboruri pe zi, Tarom si Turkish, ambele la ore foarte ok atat la dus (pleaca dimineata devreme) cat si la intors (pleaca dupa amiaza sau seara) si civilizate ca pret (in jur de 170-180 eur).
Ca sa lamurim rapid capitolul financiar, 1 lira turceasca este exact 2 lei (sau 2 lire la 1 euro, pentru simplificare) iar preturile sunt in general accesibile. Taxiurile sunt ok ca pret pe distante scurte, dar scumpe pe distante mai lungi (ex: cca 50-60 de lire de la aeroport pana in centru, in zona Taksim, sau de la Spice Bazaar pana la mallul Kanyon). Mancarea e foarte ieftina pe strada (mai ieftina ca la noi la chestii comparabile, gen kebab sau burgers) si relativ scumpa in restaurante, mai ales in cele interesante, cu meniu fusion sau cu vreun chef mai cunoscut. Cu toate astea, restaurantele traditionale sunt foarte ok ca pret, undeva in zona 40-50 de lire pentru o masa excelenta de doua persoane, cu 3 feluri si ayran sau suc (nema alcool in astea traditionale, ceea ce de altfel ajuta si la buget, ca shpritzul poate fi scump pe unde se gaseste :)). Metroul e destul de limitat ca traseu, dar e ieftin (= 1.5 lire pe calatorie), curat si rapid.
Hotelurile sunt ok, cu preturi de la 100 eur in sus pentru hotelurile boutique (ca doar n-o sa mergeti la un Ibis sau alt hotel boring de retea, cu o mie de camere :)). Noi am stat la
The Sofa Hotel, unde o camera e in jur de 130-140 eur pe noapte, fara mic dejun (care e 22 eur de persoana si pe care sincer am regretat ca l-am luat, ca e plin de cafenele si cofetarii in zona unde se poate manca mai bine si la jumate de pret; in plus, mic dejunul e un sport national in Turcia, asa ca sunt niste chestii must eat in afara hotelului despre care o sa vorbim mai incolo). Daca vreti o alternativa mai ieftina dar foarte misto si in acelasi timp foarte bine plasata (exact langa Topkapi), puteti incerca
Empress Zoe, care, judecand dupa site, pare un hotel foarte romantic si cu un aer retro foarte cool.
Revenind la hotelul Sofa, acesta este un boutique hotel situat in cartierul
Nișantași, care este cel mai misto cartier din Istanbul, plin de restaurante si cafenele misto, de magazine cool & hip (gen Diesel, Energie, etc) sau luxury (gen Louis Vuitton, Prada, D&G, etc) si cu o arhitectura cat se poate de europeana, de ai putea jura ca esti la Barcelona, Paris sau Londra in anumite zone. Acest cartier este foarte central, la doar o statie de metrou de Taksim (de unde incepe
celebra strada pietonala Istiklal, aceasta La Rambla din Istanbul) si la doua de Spice Bazaar, de unde se ajunge pe jos in 15 min in zona istorica Sultanahmet, daca vreti sa vedeti Moscheea Albastra, Hagia Sofia sau Topkapi. Atat hotelul cat si zona in care este plasat ne-au placut foarte mult, asa ca mai mult ca sigur ca vom sta tot aici data viitoare, ceea ce va dorim si voua :).
Acestea fiind zise, sa trecem la subiect, si anume la experienta culinara pe care un oras ca Istanbulul ti-o poate oferi. In primul rand, la nivel de street food, am incercat scoicile umplute (midia dolma, alea pe care le incearca Bourdain pe malul Bosforului, la botu' calului, si pe care o sa le fac si eu in curand, ca am gasit reteta :)) si frigarui de scoici deep fried, ambele geniale si foarte ieftine (0.6 lire bucata; le-am gasit in piata de peste din zona Istiklal). Desi am trecut de doua ori pe langa
locul cu wet burgers, pe astia nu i-am testat deoarece la momentul respectiv stomacul meu era serios incercat de vinul turcesc (foarte acid) din seara anterioara, de mancam Rennie ca pe seminte :).
street food (midii umplute si midii deep fried)
Dintre toate locurile vizitate de Bourdain am reusit sa bifam doar doua, desi ne propusesem sa testam cel putin 4-5. Acest fapt s-a datorat neportivirii dintre planul de acasa, cu trezit devreme si luat 3 mese pe zi si realitatea din targ, cu leneveala de dimineata si cu mic dejunul tarziu, in jur de 11-12, pranzul transformandu-se astfel de cele mai multe ori in cina.
restaurantul traditonal Tatbak
Primul loc vizitat,
restaurantul Tatbak, cel in care Bourdain se delecteaza cu lahmacun (geniala pizza turceasca, care se mananca cu patrunjel si sumak si care se pronunta lahmagiun), s-a nimerit sa fie exact la doi pasi de hotel si a fost cat se poate de misto.
lahmacun (faimoasa pizza turceasca)
Am mancat ezo gelin (ciorba de linte, foarte buna), lahmacun (ce vedeti mai sus e portia pentru o persoana; btw, am gasit reteta si o sa incerc sa fac si eu in curand :)), salata (de fapt un platou cu patrunjel intreg, rucola, felii de rosie, ceapa si ridiche, alintate cu sumac si zeama de lamaie) si kaymakli kadayif (o minunatie de desert, din taitei insiropati si un strat de
kaymak, care este un fel de crema comparabila cu untul dulce sau cu crema mascarpone) [
later edit: aviz amatorilor, tocmai am gasit caimac la bacania arabeasca de la mine din cartier, la 15 lei cutia de 200g], plus doua pahare de ayran, o apa, o cola si doua ceaiuri turcesti la final, distractie care s-a soldat cu o nota incredibil de mica (mai ales pentru un restaurat din Nișantași), de doar 38 de lire.
the best kebab joint in the world :)
Al doilea loc din lista lui Bourdain, kebab jointul
Durumzade, a fost si cel mai surprinzator dintre toate locurile pe care le-am vizitat in Istanbul. Acest restaurant este acela unde Bourdain merge sa i se friga carnea cumparata din piata, dar ajunge in final sa se indragosteasca de specialitatea casei, un fel de kebab invelit in lipie unsa cu sos iute si cu zeama din carne, pe care el o numeste "a torpedo of joy" (chestie pe care am mancat-o si noi si putem confirma ca e by far cel mai bun kebab we ever had). Faza cea mai misto care ni s-a intamplat insa la acest restaurant a fost aceea ca dupa ce l-am gasit cu greu, mergand prin ploaie cu harta din Google Maps deschisa pe iPhone (sa traiasca wirelessul moka din centru si toti cei care nu-si pun parole la wi-fi :)), am avut marea surpriza sa ni se vorbeasca in romaneste de catre baiatul care facea kebabul (si care era si patronul locului, de altfel).
the "torpedo of joy" (making of)
Dupa socul initial am intrat in vorba cu omul si am aflat ca prin '95 a avut chiosc de kebab la metrou la Dristor 2 (a tinut sa precizeze, "Dristor DOI", sa nu existe confuzii :)) si ca era considerat cel mai tare kebabagiu de catre toti taximetristii din oras. Evident, obiceiurile dobandite la Bukresh se pierd greu, asa ca ne-a intrebat din reflex daca vrem "cu ceapa si cu iute", ceea ce ne-a distrat foarte tare, mai ales ca iutele era by default, lipia fiind frecata bine cu sos de chili :). Masa de aici (2 "torpedoes of joy", un ayran, o apa si un suc) ne-a costat exact 10.5 lire, o suma infima pentru minunatia pe care am mancat-o, ceea ce ne-a facut sa regretam serios ca omul n-a ramas in Bucuresti, unde am fi platit cu mare drag si triplu pentru ceva similar.
Un alt restaurant traditional pe care l-am vizitat a fost
Van Kahvalti Evi, un restaurant dedicat total micului dejun, chestie foarte interesanta de altfel, ei neservind altceva toata ziua si fiind extrem de populari din acest motiv (trust me, turcii isi iau mic dejunul foarte in serios, chiar daca se intampla pe la pranz sau spre seara :)). Deoarece n-aveau meniuri in engleza, noi ne-am luat cea mai scumpa chestie din meniu (12 lire) care era un fel de combo foarte consistent cu vreo 5-6 tipuri de branza (telemea, crema cu ceapa, de capra, afumata, etc), rosii, castraveti, pasta de susan, masline, ou fiert, kaymak cu fagure de miere (yummi, yummi, ar trebui sa se scrie carti intregi despre combinatia asta :)), diverse tipuri de paine de casa si ceai turcesc. Localnicii din jurul nostru (eram singurii turisti) mai mancau si niste omlete sau scrambled eggs cu sucuk (adica sugiuc, celebrul carnat turcesc :)), dar deoarece n-am stiut cum sa cerem si n-am vrut sa aratam cu degetul, ne-am multumit cu platourile noastre generoase.
Pe langa street food si restaurante traditionale, am bifat si doua restaurante din categoria high, si anume
Kitchenette, un restaurant tip bistro din mallul Kanyon (foarte departe de ceea ce v-ati putea imagina cand va ganditi la un restaurant de mall, apropiat de Uptown sau de raposatul Amsterdam Cafe ca feeling) si
Abracadabra, un signature fusion restaurant in care patroana experimenteaza cu mancarea turceasca si de aiurea, reinventand-o in combinatii neasteptate (gen crema de banana cu curry si ciocolata amara). Ambele au fost foarte ok, cu mancare buna, dar nu geniala raportata la pret (160 de lire la primul si 210 lire la al doilea), desi to be honest, cel putin 30-40% din fiecare nota s-a datorat vinului (total neremarcabil, de altfel). Probabil ca daca ar fi sa repetam, am merge doar la Abracadabra, ca ne-a placut designul tip mix & match (vintage stuff meets Ikea :)), meniul tip ziar si atmosfera de dinner la cineva in mansarda.
stand din bazarul de mirodenii
In fine, pe langa restaurante am facut si ceva shopping culinar discret, care s-a soldat doar cu vreo 2 kilograme de rosii uscate (la 20 de lire pe kg sunt best buy, in opinia mea, deoarece la noi costa 20 de lei un borcanel de 200g), un amestec de supa
tarhana (despre care o sa va povestesc in curand) si niste
sumac (un fel de condiment cu gust acrisor, destul de greu de povestit :)). In rest, pot sa va mai spun ca renumitul
Spice Bazaar este cam tzeapa, preturile fiind umflate big time, pentru turisti. Recomandarea mea este sa cautati mai degraba magazinele de spices din piata de peste de langa strada Istiklal, unde spre exemplu rosiile uscate costau 15 lire pe kg iar sumacul era de doua ori mai ieftin. La toate astea s-au mai adaugat si vreo 4kg de rahat, luate din aeroport cu banii recuperati de la tax return (Turcia nefiind in UE, la plecare iti poti lua o parte din TVA inapoi). Atentie, ca rahatul nu e ieftin (25 eur un pachet de 4 cutii x 375g) si in plus au si limita de cantitate pe persoana (max 3kg). Partea misto e ca in duty free au peste tot platouri mari cu diferite tipuri de rahat pentru sampling, asa ca am reusit si noi sa nu plecam din Turcia fara sa fi mancat ceva rahat :).
Acestea fiind zise, in loc de incheiere va doresc sa ajungeti la Istanbul cat de curand, pentru ca merita din plin (si e mai ieftin ca un long weekend la Mamaia sau la Poiana Brasov :)).
Enjoy!
