Dintre toate restaurantele din Romania pe care am avut ocazia sa le vizitez, pot sa va spun cu mana pe inima ca JW Steakhouse de la Marriott (deschis in primavara) m-a impresionat cel mai tare si mi s-a parut by far cel mai bun, absolut toate preparatele de aici fiind exceptionale. In plus, experienta pozitiva a fost accentuata si de simpatica echipa care ne-a invitat si ne-a suportat intrebarile, echipa condusa de Nicu Lică, un executive chef roman foarte tanar si extrem de talentat si dedicat meseriei, lucru cat se poate de imbucurator pentru viitorul culinar al urbei noastre.
Nicu Lică, Executive Chef JW Marriott Bucharest Grand Hotel
Dupa ce am avut ocazia sa ne bagam nasul prin toata bucataria, sa vedem halcile de carne USDA choice quality trecute prin cutit si apoi prin broilerul impresionant si sa admiram din spatele bucatarilor cum se prepara un crab cake sau niste onion rings dementiale, ne-am asezat la masa unde am fost coplesiti de bunatati care mai de care mai spectaculoase, dintre care mie unul mi-a cazut cu tronc o minunata prajitura numita Bettie's Bread Pudding, atat de buna incat m-am alintat cat am putut eu mai bine pe langa Nicu pana l-am facut sa promita ca o sa share with the group reteta cu pricina, promisiune pe care intr-un mod admirabil si-a respectat-o, in ciuda faptului ca se jurase solemn ca la el pe blog n-o sa publice retete ci doar experiente din viata de chef.
The original Bettie's Bread Pudding, by JW Steakhouse