MERRY XMAS!

Sa aveti parte de cele mai frumoase sarbatori, cu cele mai alese bucate pe masa si cu cei mai dragi oameni langa voi!

Merry Xmas! :)

[more pics with my lovely Xmas tree after the break]

BREAD PUDDING CU SOS DE BOURBON

Dintre toate restaurantele din Romania pe care am avut ocazia sa le vizitez, pot sa va spun cu mana pe inima ca JW Steakhouse de la Marriott (deschis in primavara) m-a impresionat cel mai tare si mi s-a parut by far cel mai bun, absolut toate preparatele de aici fiind exceptionale. In plus, experienta pozitiva a fost accentuata si de simpatica echipa care ne-a invitat si ne-a suportat intrebarile, echipa condusa de Nicu Lică, un executive chef roman foarte tanar si extrem de talentat si dedicat meseriei, lucru cat se poate de imbucurator pentru viitorul culinar al urbei noastre.

Nicu Lică, Executive Chef JW Marriott Bucharest Grand Hotel

Dupa ce am avut ocazia sa ne bagam nasul prin toata bucataria, sa vedem halcile de carne USDA choice quality trecute prin cutit si apoi prin broilerul impresionant si sa admiram din spatele bucatarilor cum se prepara un crab cake sau niste onion rings dementiale, ne-am asezat la masa unde am fost coplesiti de bunatati care mai de care mai spectaculoase, dintre care mie unul mi-a cazut cu tronc o minunata prajitura numita Bettie's Bread Pudding, atat de buna incat m-am alintat cat am putut eu mai bine pe langa Nicu pana l-am facut sa promita ca o sa share with the group reteta cu pricina, promisiune pe care intr-un mod admirabil si-a respectat-o, in ciuda faptului ca se jurase solemn ca la el pe blog n-o sa publice retete ci doar experiente din viata de chef.

The original Bettie's Bread Pudding, by JW Steakhouse

CRAZY MOTHER TWO YEARS!!!

Hai ca m-am luat cu vorba si n-am apucat sa va spun ca ieri blogul ce va sta frumos sub maus a implinit 2 ani, 115 posturi, 1714 comments, 2466 prieteni pe Facebook, vreo 200.000 de vizitatori unici si, cel mai important achievment dintre toate, niste oameni foarte, dar foarte faini pe care altfel probabil ca nu i-as fi cunoscut, motiv pentru care va foarte multumesc!

Cheers! :)

BLOGGERS' NIGHT OUT LA LOFT

Dupa o lunga pauza datorata in principal vacantelor si altor planuri pe care si le face omul vara, saptamana trecuta am reusit sa facem un nou bloggers' night out in formatie cvasi-completa, cu Madalin, Mazi, Ana, Smaranda, Elena, Anca, Lavinia si yours truly (Monica a lipsit la apel pe motiv de raceala, insa se va revansa venind fara masina data viitoare, sa recupereze la shpritz :)).

Reuniunea noastra a avut loc la unul dintre cele mai trendy locuri din peisajul bucurestean (cu bune si cu rele), mai precis la restaurantul - lounge Loft de la parterul Metropolis Center de pe Iancu de Hunedoara (cladirea de caramida rosie de vizavi de Studio Martin, unde se mai afla si Readers Cafe).

CHIPSURI EXPANDATE DIN CREVETI (100% HOME MADE)

Unul dintre paradoxurile comunismului romanesc a fost acela ca in ultima perioada inainte de Revolutie, in majoritatea magazinelor alimentare (sau cel putin in cele din Bucuresti) mai gaseai doar sampanie si creveti vietnamezi, produse care ar fi putut fi considerate de lux la prima vedere. Desigur, sampania era de la Zarea (chiar daca mai scria inca "sampanie" pe eticheta :)) iar crevetii erau de fapt doar o poza pe niste cutii de carton ce contineau niste discuri usor curbate, care semanau cu niste banuti de plastic, banuti ce se expandau intr-un fel de chipso-pufuleti daca erau prajiti in ulei incins.

Acum ca sa fiu sincer, din acest motiv eu am fost convins o lunga perioada de timp ca de fapt crevetii sunt un fel de scoici sau, in orice caz, niste vietati plata, care sunt uscata dupa ce sunt scoase din cochilie si care apoi se umfla in forma initiala in timpul prajirii. :)

Revenind la postul de fata, probabil ca o sa va intrebati ce mi-a venit cu aceasta reteta, si pe buna dreptate, chipsurile din creveti nefiind, cel putin in forma familiara noua, un deliciu culinar deosebit. Ei bine, aceasta poveste porneste din Bali, unde am descoperit cu surprindere ca acest tip de chips expandat se serveste la greu ca garnitura, si asta chiar si in restaurante prestigioase. Desigur, gustul celor din Bali nu prea avea nicio treaba cu ceea ce stiam eu din copilarie, si asta deoarece, dupa cum am aflat ulterior, acestia erau preparati artizanal, doar cu ingrediente naturale.

CEA MAI BUNA ZACUSCA DIN LUME

Daca ar fi sa fac o ierarhie intre gusturile toamnei despre care va vorbeam in postul anterior, cu siguranta zacusca s-ar plasa pe un loc important spre varful acesteia, daca nu chiar pe prima pozitie, si aceasta deoarece, trebuie sa va marturisesc, zacusca este probabil in varful preferintelor mele culinare all times, fiind un mare admirator (si devorator) al acestei minunatii culinare.

Ca mai toate preparatele romanesti, si zacusca isi are originile mai degraba prin vecini decat pe la noi, diferite variante ale acesteia putand fi intalnite in toata zona balcanica, unde poarta diverse nume precum ajvar sau pindur (Serbia), lutenica (Bulgaria) sau biber salçası (Turcia), dar si pe coastele sudice ale Mediteranei, din Israel si Liban pana in Maroc, unde o varianta a zacustii poarta numele de matbucha. Chiar si numele zacustii provine din limba rusa, unde zakuski inseamna aperitive in sens general, similar cu meze in zona orientala.

GOMBOTI ARDELENESTI CU PRUNE

De cand ma stiu, pentru mine toamna este incarcata de sentimente contradictorii, atat mai putin placute, precum golul din stomac produs de inceperea scolii (pe care il am si acum cand aud de prima zi de scoala, nu stiu de ce, caci mi-a placut foarte mult la scoala, insa nu mi-a placut niciodata inceputul ei) sau nostalgia dupa zilele lungi si calduroase, de vara (v-am mai spus ca eu tin cu incalzirea globala si ca nu suport anotimpurile friguroase si depresive, nu?) cat si extrem de agreabile, acestea din urma legate aproape exclusiv de diversele minunatii culinare pe care parintii mei le faceau (si, slava Domnului, in mare parte inca le mai fac) in aceasta perioada.

Aici la loc de cinste stau mustul si vinul de casa facut de tata (desi culesul sau curatatul strugurilor e deja alta poveste, nu mi-a placut niciodata), zacusca de vinete (si mirosul ala de la mama din casa, de ardei copti si vinete perpelite la flacara), pastrama de oaie cu mamaliguta pripita, dreasa cu branza de burduf si jumari, placinta de dovleac cu scortisoara in foietaj subtire, dar mai ales gombotii cu prune, aceasta minunatie de desert ardelenesc facuti dupa o reteta de familie transmisa peste generatii, reteta pe care am reusit in fine s-o "culeg" de la mama si pe care va invit s-o descoperiti in cele ce urmeaza.