miercuri, 30 decembrie 2009

SUPA PICANTA DE ROSII CU GORGONZOLA

Daca v-ati saturat de atata piftie, sarmale, carnati sau caltabosi, va propun ca alternativa o supa de rosii mediteraneana cu niste accente asiatice, evident, delicioasa si foarte simplu de facut.

Trebuie sa va spun inca de la inceput ca aceasta supa este foarte departe de acceptiunea noastra generala de supa de rosii care probabil ca v-a venit si voua in minte imediat ce ati citit titlul acestui post. Am tinut sa fac aceasta precizare deoarece stiu multe persoane care stramba din nas imediat ce aud de combinatia supa + rosii, deoarece probabil ca se gandesc la acel bulion acrisor, usor acid si destul de neplacut la gust care se serveste prin restaurantele noastre de trista factura impreuna cu niste paste dubioase. Vreau sa va asigur inca o data ca supa de fata este din toate punctele de vedere diametral opusa fata de acest cliseu culinar nefericit.

Ca sa va faceti o idee mai buna, inainte de a trece la ingrediente si preparare o sa incerc sa va povestesc putin despre gustul acestei supe. Mai intai, consistenta sa este aceea a unei creme, cu o textura fina si catifelata (desigur, doar daca o mixati cum trebuie :)). Mai apoi, gustul initial dulce acrisor al rosiilor fierte cu ceapa calita si smantana, este urmat imediat de o aroma rustica, usor sarata, data de oregano, usturoi si gorgonzola, finalul grandios fiind al sosului Sriracha, o minune thailandeza cu chili si usturoi care iti lasa un after taste usor picant, cat sa simti ca traiesti.

Si acum, dupa atata poezie, sa trecem si la treaba, nu inainte de a trimite plecaciuni virtuale catre The Amateur Gourmet, de unde am luat reteta. :)

Ingrediente (pentru 4-6 portii)

- 2 cutii de 400g de pulpa de rosii (eu am folosit Cirio Polpa, care are si bucati destul de mari, nu e pasata complet ca un bulion)
- 400g de smantana de gatit (eu am folosit Danone extra cremoasa cu 18% grasime, dar daca puteti, folositi smantana varsata de la piata, ca e mult mai buna)
- 500ml de supa de pui (eu am folosit un cub Knorr dizolvat in apa fiarta)
- 150g gorgonzola (eu ma folosit Galbani Gorgonzola Cremoso, dar merge orice alta blue cheese, doar sa fie cat mai cremoasa, ca sa se dizolve bine in supa)
- 1 shalota medie (se poate folosi si ceapa simpla)
- 4 catei de usturoi
- 2 linguri de ulei de masline
- 2 linguri de sos Sriracha (am gasit la Selgros, pe ultimul raft, chiar langa legume si fructe, unde sunt sosurile exotice; ca substitut merge si sosul Tabasco sau orice alt sos iute)
- 1 lingura de oregano maruntit (eu am folosit uscat, ca asta aveam, dar daca puteti, folositi proaspat)
- 1 lingurita de sare (sau dupa gust, deoarece si gorgonzola mai contribuie la gustul sarat)

Preparare (60 min + 10 min de pregatire)
- curatati shalota si usturoiul si tocati-le (separat) cat de marunt puteti, dupa care pregatiti supa de pui (pentru rapiditate eu am folosit un cub cu aroma de pui Knorr, dizolvat apa fiarta la incalzitorul de apa pentru ceai)
- intr-o oala medie (de 2-3L) incingeti uleiul de masline la foc mediu, dupa care adaugati ceapa tocata si un pinch de sare si caliti-o usor cca 2 min, pana devine translucida (atentie sa nu se arda!), dupa care adaugati usturoiul tocat si mai caliti inca 2 min si apoi adaugati pulpa de rosii si supa de pui, amestecati bine si asteptati pana ce amestecul incepe sa fiarba

- acum reduceti focul la minim, adaugati sosul Sriracha, smantana (amestecati bine sa nu se taie) si oregano, si lasati supa sa bolboroseasca usor la foc mic cca 45 min (timpul acesta este important, asa ca incercati sa nu trisati!) amestecand relativ des

- dupa ce au trecut cele 45 de minute si supa a scazut si a devenit cremoasa, stingeti focul, adaugati branza gorgonzola (in bucatele mici), amestecati putin cu lingura de lemn si apoi mixati bine supa intr-un blender (daca aveti) sau cu mixerul vertical (cum am facut eu, dar cu atentie sa nu va stropiti)

- daca doriti, pentru un rezultat super-smooth puteti strecura supa printr-o sita fina inainte de a o servi, dar eu nu am mai considerat necesar acest pas
- serviti supa fierbinte, cu paine (preferabil rustica, cu coaja groasa) prajita sau cu crutoane


Enjoy!

15 comentarii:

  1. Toate bune si frumoase cu supa asta (mai ales ca sunt fana supe-crema) dar te rog frumos fara Danone. Oricum cea mai buna varianta ar fi smantana lichida.

    RăspundețiȘtergere
  2. I agree with you, Danone a fost o alegere trista, dar la ora la care am facut eu supa n-am mai gasit alta smantana la non stopul de la coltul strazii :) cu smantana lichida n-am incercat, pentru ca sincer credeam ca toata smantana lichida e dulce, pentru frisca, dar o sa incerc next time

    RăspundețiȘtergere
  3. Dulce e impropriu spus. Are gust de unt.Cei de la LaDorna, singurii producatori de pe piata, au schimbat ambalajul si acum se cheama "Smantana pentru gatit" lucru care m-a facut sa ma uit la ingredinte pentru ca doream sa fac cu ea inghetata. Dar e naturala (e mai are si carnagen dar...) comparativ cu povestile alea gelatinoase si amidonoase care poarta numele de smantana pe la noi. Danone este un brand pe care eu nu-l cumpar decat in situatii extreme, de genul celei descrise de tine, si sunt dezamagita always. Te astept cu un feedbak dupa ce incerci smantana lichida.
    P.S. Super blogul tau. Si foarte exotic, ca sa ma exprim asa...

    RăspundețiȘtergere
  4. ok, o sa incerc si smantana lichida next time cand fac o supa care cere smantana. pana atunci, multumesc pentru aprecieri. :)))

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna. Am incercat reteta astazi. Multumesc pentru indicatiile privind provenienta ingredientelor speciale, au fost de mare ajutor, atat in cazul de fata cat si in cazul supei Tom Kha Gai, experimentata deasemenea cu mare succes!
    Revenind la supa de rosii, a fost minunata si extrem de simplu de executat. Visam la o astfel de crema picanta dar nu ma gandisem niciun moment ca ar putea fi .. de rosii! :-) Avand in vedere consistenta sa, cred ca poate reprezenta cu succes un pranz intreg... all in one!
    Voi recidiva cu siguranta!

    RăspundețiȘtergere
  6. ma bucur ca ti-am fost de ajutor, atat ca inspiratie cat si ca ingrediente. stay tuned ca urmeaza inca doua supe, supa asiatica laksa (daca ti-a placut tom kha gai, atunci o sa-ti placa si asta cu siguranta) si supa de afumatura cu tarhon (a local masterpiece :))

    RăspundețiȘtergere
  7. stai sa terminam supa de linte indiana pe care am facut-o ieri.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dementiala, indeed! Sunt putin speriata ca o sa ajung in ipostaza degradanta de a linge oala.

    RăspundețiȘtergere
  9. cum adica ipostaza degradanta? pai linsul oalei e the ultimate compliment for a chef :))

    RăspundețiȘtergere
  10. Bestiala!!! Dupa supa asta, orgasmatronul a cazut in dizgratie!

    RăspundețiȘtergere
  11. @csorescu: n-am mancat orgasmatron pana acum, da' daca zici tu... :))

    RăspundețiȘtergere
  12. delicioasa, picanta, aromata, o nebunie...mmmm...

    RăspundețiȘtergere
  13. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei timp de peste 6 luni, toată speranța s-a pierdut. Am crezut că nu mă voi mai întâlni niciodată cu soțul meu pentru că m-a blocat pe toate rețelele de socializare pe care le puteam folosi pentru a ajunge la el. Acest lucru m-a lăsat trist și cu inima frântă până l-am întâlnit pe Dr. Dawn. Acum, i-am explicat totul și ea mi-a promis că totul va fi bine în 3 zile, spre surprinderea mea, soțul meu a sunat și a început să cerșească la 3 zile după vrajă, acum soțul meu s-a întors acasă și mă tratează foarte bine și noi trăiți fericiți împreună acum, contactați-o pentru ajutor:
    *dacă vrei celor dragi.
    *daca vrei sa ramai insarcinata.
    *dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *dacă vrei o putere spirituală.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com {+2348032246310}

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...