luni, 17 mai 2010

ARIPIOARE THAILANDEZE UMPLUTE

Cand am descoperit aceste "aripioare de pui umplute" in meniul de la restaurantul Siam am ramas putin blocat si era sa reactionez precum olteanul la zoo, atunci cand a vazut girafa si a concluzionat ca asa ceva nu exista, dar mi-am revenit repede si am decis sa ma risc, adaugandu-le pe comanda de startere alaturi de spring rolls, sa fiu sigur ca n-o sa raman flamand daca aripioarele cu pricina s-ar fi dovetit a fi microscopice.

Desigur, asteptarea mea pesimista a fost cu mult depasita de realitate, aripioarele cu pricina fiind mai degraba niste aripoaie cam la fel de mari precum un copan de pui bine crescut, ceea ce poate parea putin paradoxal, daca e sa ne gandim ca ariprioarele sunt prin definitie ceva mic, dovada fiind si diminutivul cu care sunt alintate. Ei bine, surpriza cea mare este ca dupa ce scoti oasele din interior (chestie mai simpla decat pare, trust me), buzunarul astfel obtinut este cat se poate de generos, fiind perfect potrivit pentru tot felul de umpluturi dintre care cea thailandeza (despre care o sa va povestesc in cele ce urmeaza) mi se pare absolut senzationala. Ca fapt divers, aceasta reteta a primit calificativul de "cea mai tare facuta de tine pana acum" de la tata, care este foarte exigent cand vine vorba de mancare :).  

Reteta de fata foloseste doar partea inferioara a aripioarelor, adica varful si segmentul imediat urmator, ultimul segment (cel mai carnos) fiind taiat si pus de-o parte pentru o alta reteta delicioasa, tot thailandeza, dar despre care o sa va povestesc in postul urmator. Inainte de a trece la treaba, va mai avertizez doar ca aceasta reteta (la fel ca multe altele dintre cele ultra-delicioase :)) implica deep frying, asa ca daca aveti vreo problema cu prajitul in ulei va sfatuiesc sa va opriti din citit aici, ca sa nu aveti mai incolo cosmaruri in care sunteti alergati de colesterol :))

Ingrediente (pt 4 pers)
- 10-12 aripioare intregi (cu cat mai mari, cu atat mai bine)

Pentru umplutura
- 250g de carne tocata (traditional se foloseste carne de porc, dar eu am folosit carne de miel, la recomandarea macelarului meu preferat de la macelaria Kasap de pe Jiului, care mi-a selectat-o si tocat-o pe loc dintr-o bucata de pulpa :))
- 1/4 pachet de taietei fini de orez (vermicelli, de la Mega Image)
- 1 lingura de amidon alimentar
- 1 lingura de sos de soia
- 1 lingurita de sos de peste (de la Mega Image; daca nu gasiti, puteti folosi 1/2 lingurita de sare in loc)
- 2 lingurite de pasta ginger-garlic (de la Ki Life; daca nu gasiti, va puteti face singuri, pisand si amestecand 2-3 catei de usturoi si 2-3cm de ghimbir curatat de coaja si apoi dat pe razatoare)
- 1 lingurita de lemongrass tocat marunt (fresh de la Metro sau la borcanel, gata tocat, de la Mega Image)
- 1 ardei iute tocat marunt (optional; daca il vreti mai naravas, tocati-l cu tot cu seminte si cu pielitele albe din interior, dar sa nu ma injurati pe mine dupa aia :)))
- 1 legatura de coriandru tocat (optional; eu n-am avut)
- 50-100g castane de apa sau muguri de bambus (optional; eu n-am gasit, asa ca am folosit cu mare succes un pumn de fulgi de migdale si cred ca ar fi mers la fel de bine si niste seminte de pin)

Pentru prajit:
- 700ml de ulei
- 2 oua
- cate 2-3 linguri de faina si pesmet

Preparare (45 min + 30 min de pregatire)
- incepeti prin a taia (de la incheietura) segmentele superioare ale aripilor (dupa ce le-ati spalat bine, desigur :))
- cu varful unui cutit foarte ascutit desprindeti usor carnea si pielitele din jurul celor doua oase din segmentul median al aripilor, cu atentie sa nu perforati pielea, si apoi dezgoliti oasele pana ajungeti la incheietura cu segmentul din varf, dupa care le puteti fie taia, fie desprinde din ligamente, obtinand astfel un buzunar atasat de varful aripii (operatiunea asta pare foarte complicata, dar o sa vedeti ca in esenta este foarte simpla si necesita doar putina atentie si practica)
- intre timp puneti taieteii de orez la inmuiat intr-un vas cu apa calduta (nu necesita fierbere), iar cand ati terminat de scos oasele din aripi, scurgeti apa de pe taietei si apoi taiati-i marunt cu foarfeca de bucatarie in segmente de 3-4cm (vedeti ca sunt foarte greu de rupt atunci cand sunt uscati, si mai au si prostul obicei de a se raspandi prin toata bucataria atunci cand in fine decid sa se rupa :))
- intr-un bol mare amestecati toate ingredientele de umplutura pana se omogenizeaza amestecul (nu va asteptati totusi sa arate ca pasta de mici, deoarece taieteii si fulgii de migdale nu se dizolva in amestecul respectiv :))
- umpleti aripile cu amestecul rezultat (cca 1-2 lingurite de umplutura la fiecare aripa); aici va trebui sa va folositi dexteritatea, si sa aveti grija sa indesati bine umplutura, cat sa nu cada usor, dar in acelasi timp nici sa nu plezneasca pielea aripii de prea-plin
- puneti 2-3 cm de apa intr-o oala mare cu capac, dati-o in clocot si apoi adaugati aripioarele pe un suport de gatit cu aburi si lasati-le (acoperite cu capacul) sa se abureasca bine vreo 15 minute, dupa care scoateti-le si lasati-le sa se raceasca complet si sa se evapore umezeala din ele (cca 15 min; acum taieteii se vor umfla si vor iesi putin in afara, dar nu va ingrijorati, ca n-o sa cada de tot daca i-ati indesat bine)
- puneti uleiul la incins intr-un wok si intre timp bateti cele doua oua ca pentru o omleta si pregatiti pe o farfurie intinsa faina si pesmetul (separat, nu amestecate)
- cand s-a incins uleiul (dupa cca 7-8min in wok) luati pe rand cate o aripioara umpluta, dati-o prin ou si apoi tavaliti-o bine mai intai prin faina si apoi prin pesmet, dupa care asezati-o usor in uleiul incins (trebuie sa se ridice la suprafata si sa se prajeasca rapid, nu sa bolboroseasca incet si sa se imbibe de ulei)
- prajiti doar cate 3-4 aripioare in acelasi timp, ca sa nu se lipeasca una de alta si ca sa nu scada brusc temperatura uleiului daca adaugati prea multe aripioare reci deodata
- scoateti-le pe o farfurie sau tava acoperita cu servete absorbante (sau pe un rack, daca aveti asa ceva la wok), sa se scurga uleiul din ele si sa se raceasca putin
- serviti-le ca starter alaturi de un sos dulce si picant (din acela pentru spring rolls, de la Mega Image) sau de un sos de chilli, daca va tin puterile :))
Enjoy!

8 comentarii:

  1. Interesanta reteta, dar partea cu scosul oaselor ma inspaimnta, sincer. Am sa incerc, totusi, sa mi testez dexteritatea... poze cu procedeul nu exista?

    RăspundețiȘtergere
  2. ba da, exista, insa am considerat ca sunt prea disgusting ca sa le postez :)
    in schimb iti recomand acest video care m-a inspirat si pe mine

    RăspundețiȘtergere
  3. ai avut drepatate cu deep frying scare...dar oricum arata super si sunt convinsa ca au fost delicioase...

    RăspundețiȘtergere
  4. come on, nu spune nimeni sa mananci deep fried in fiecare zi, dar ar fi pacat sa ratezi asemenea bunatati dintr-o manie recenta, anti-deep frying (btw, cred ca daca s-ar renunta la deep frying, juma din chinezi si cam toti thailandezii si-ar face sepuku-n prag :))

    RăspundețiȘtergere
  5. aripioarele umplute au fost singurele chestii care mi-au placut de la siam (otherwise yuk, sorry :P) si cred ca ale tale-s mai bune. am zis!

    RăspundețiȘtergere
  6. desigur ca ale mele sunt mai bune, duh... :))

    RăspundețiȘtergere
  7. salutari din Canada,

    am terminat de facut aripioarele, si sunt fffff.gustoase
    aici gasesti toate ingredientele
    multumesc pt reteta

    RăspundețiȘtergere
  8. cu mare placere, Carmen (btw, si in Romania gasesti toate ingredientele, dupa cum se vede in pozele de mai sus :)))

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...