joi, 15 aprilie 2010

PRIMA MEA PAINE DE CASA (DUPA METODA FARA FRAMANTARE)

Pana sa-mi fac timp sa ma apuc de scris povestile din Franta, vreau sa va impartasesc pe scurt prima mea experienta cu painea de casa, care s-a soldat cu un rezultat surprinzator de bun fata de asteptarile mele, mai ales pentru o prima incercare. Briefly, am ales sa incep aventura mea in ale coptului painii cu celebra "no knead bread" reteta facuta populara de catre New York Times in 2006.

Popularitatea acestei retete vine din faptul ca neavand nevoie de framatare, este atat de simplu de realizat incat efectiv poate fi facuta de oricine cu rezultate cel putin decente, daca nu chiar spectaculoase. Practic, simplificand la maxim aceasta metoda tot ce aveti de facut pentru a obtine o paine din aia de casa, cu coaja groasa si crocanta si miezul moale si cu gauri mari (feel free sa va ploua-n gura in acest moment :))) este sa amestecati ingredientele, sa le lasati peste noapte la dospit si apoi sa le bagati la cuptor intr-o oala de fonta cu capac.

Ca fapt divers, un side effect neasteptat al popularitatii acestei retete a fost un val masiv de disparitii subite ale butoanelor de pe capacele oalelor de fonta de prin magazinele americane, acest fenomen fiind explicat prin folosirea intensiva a oalelor de fonta pentru coacerea painii la cuptor, oale ale caror butoane (knobs, ma rog, chestia aia de care apuci capacul, v-ati prins voi) tind sa se arda in timpul procesului, pentru ca mai apoi sa fie inlocuite de americanii inventivi (si zgarciomani) cu unele noi, desurubate pe sest de la alte oale de fonta de pe rafturi. :)

Deoarece metoda este explicata exhaustiv si cu mult background info intr-un excelent post de pe blogul lui Dan (post pe care de altfel l-am folosit si eu drept suport) n-o sa mai repet aici toate aspectele tehnice ale procesului, ci doar esentialul (plus niste note de-ale mele), insa va recomand calduros sa cititi postul cu pricina deoarece e foarte instructiv si in plus mai are si o parte de troubleshooting, priceless in caz ca ceva merge prost.

Ingrediente (pentru o paine "mica", de 700g, care e de fapt cam cat doua franzele normale :)):
- 3 cani de faina 650 sau 550 [NOTA: eu am folosit un pahar gradat in cups pt masurare precum si faina 000, motiv pentru care painea a iesit ceva mai umeda]
- 1.5 cani de apa [NOTA: cu aceeasi masura ca la faina]
- 1 jumatate de lingurita de drojdie uscata {NOTA: eu am folosit Pakmaya la pliculet]
- 1 lingurita de sare [NOTA: next time o sa pun 2, ca mi s-a parut putin nesarata in the end]
- 1 oala de fonta mare [NOTA: o trec la ingrediente ca e musai pentru painea asta; daca n-aveti, va recomand calduros oala ovala de la Ikea, care costa 199 de lei si este perfecta si pentru alte chestiuni, gen coq au vin sau ossobuco; desigur, va puteti lua si o oala de la Le Creuset, care face acelasi lucru dar la un pret de cam 4-5 ori mai mare; in plus, butonul oalei Ikea e turnat direct cu capacul, nu e insurubat ca la Le Creuset, asa ca nici n-aveti nevoie de antrenament la ciordit butoane de la Sara Blu, mai ales ca aia au doar vreo 4 oale cu totul si cred ca stau cu ochiul pe ele ca pe butelie :)))]

Preparare (1 ora + cca 24 de ore de lasat la dospit):
- puneti faina intr-un bol si amestecati-o cu sarea si drojdia, dupa care adaugati progresiv apa amestecand cu o lingura de lemn pana se incorporeaza toata faina si obtineti un aluat foarte moale si lipicios
- acoperiti bolul cu un prosop de bucatarie umed si lasati-l peste noapte sa dospeasca la temperatura camerei, undeva unde sa nu va incurce [NOTA: Dan l-a pus in cuptorul stins, iar eu l-am pus in semineu, ca in cuptor era plin de tigai si tavi si mi-era lene sa le scot :)]
- dupa cele (minim) 24 de ore de dospit, varsati aluatul (care va arata ca in imaginea de mai sus, crescut cu si bubbles on top) pe un blat pe care ati presarat faina si masati-l un pic, cat sa iasa gazele, dupa care impachetati-l (ca pe un plic) si acoperiti-l din nou cu un prosop de bucatarie umed, ca sa mai creasca putin pana se incinge cuptorul [NOTA: mie mi s-a lipit groaznic de mana, deoarece avea prea multa apa, aparent din cauza fainii 000 care absoarbe mai putin lichid decat cea 650 sau 550, motiv pt care am mai pus cam o mana de faina, cat sa pot lucra cat de cat cu aluatul]
- dati drumul la cuptor pe pozitia maxima si puneti oala de fonta in el, sa se incinga bine pret de vreo jumatate de ora
- scoateti oala din cuptor si turnati aluatul in ea (acum puteti sa-i presarati si niste seminte on top sau sa-i crestati usor coaja, ca sa se deschida frumos cand se coace)
- bagati oala la cuptor cu capacul pus si lasati-o 30 de min la 220C
- dupa 30 de min scoateti capacul si reduceti usor puterea cuptorului pana pe la 180C [NOTA: capacul arde rau, puneti-l pe un fund de lemn sa se raceasca si aveti grija sa nu puneti mana pe el din greseala, ca altfel o sa vi se ia si de paine si de orice altceva, trust me :)]
- mai lasati-o inca 20 de min fara capac, sa se rumeneasca coaja [NOTA: dupa cum vedeti mai jos, mie nu mi s-a rumenit foarte tare, most likely din cauza fainii 000]
- scoateti oala din cuptor si rasturnati painea pe un fund de lemn, dupa care transferati-o pe un gratar ca sa se raceasca vreo ora (don't cheat ca altfel va fi umeda si cleioasa la mijloc) [NOTA: in acest moment mie mi-au sarit mai toate semintele de susan de pe coaja, da' le-am strans si le-am ciugulit din palma separat, ca era pacat de ele, asa prajite si gustoase :))]
- in acest moment puteti sa taiati painea si sa incercati sa rezistati sa n-o mancati pe toata pe loc (eu am rezistat cu greu, dar m-am oprit la o felie (plus un colt :)) cu niste ulei de masline, ca sunt in penitente dupa desfraul culinar din Franta :))
Enjoy!

59 de comentarii:

  1. Super ti-a iesit Florin!
    Am facut-o de multe ori si concluzia ar fi ca prefer varianta dospita pana-n 18 ore, ideal 12. 24 de ore, in amestec complet, e inutil IMO. Altceva este cand dospesti sourdough starterul cu zilele si altceva cand tii tot aluatul cu zilele. Am gasit niste retete foarte faine, le voi experimenta si share-ui :) next door si-apoi ceea ce vreau sa spun acum va deveni mai clar. Am si eu reteta pe blog, din pacate nu am sectiune la ea. Miezul era oarecum umed (la fel e si la tine?), cert este ca-i una dintre cele mai bune paini mancate vreodata :)
    http://anditudor.blogspot.com/2009/08/paine-artizanala-de-casa.html

    RăspundețiȘtergere
  2. PS am copt-o in vas de ceramica si-am pus un capac oarecare (potrivit ca marime). Am copt-o apoi si-n dutch oven si n-am vazut vreo diferenta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. chiar foarte bine arata,nu ma asteptam ca din magma aia lipicioasa sa iasa o asa aerata si crocanta piinica!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Andreea: eu am pregatit aluatul seara si am facut painea a doua zi, tot seara, dupa ce m-am intors de la birou, asa ca cele 24 de ore au fost oarecum la impuse; next time o sa fac aluatul dimineata inainte sa plec si o sa coc painea in aceeasi seara, sa vad daca apare vreo diferenta. referitor la ceramica vs dutch oven, intr-adevar, nu cred sa fie mare diferenta, doar ca eu voriam sa-mi iau de mult o oala de fonta din asta pentru various stews & braisings si acum am profitat de acest pretext :))

    @Alison: da, nici eu nu ma asteptam, in plus, si acum dupa 3 zile e inca proaspata la mijloc, ceea ce la orice paine cumparata nu prea se intampla :)

    RăspundețiȘtergere
  5. florin, arata foarte bine painea, ma bucur ca ti-a iesit si mersi ca m-ai mentionat la "surse"
    @andreea - intr-adevar nu e nici o diferenta intre ceramica si fonta; singura chestie importanta e sa nu cumva sa umezesti ceramica inainte de a coace. Eu am facut prostia asta, gandindu-ma cum va lasa ea si mai multa umezeala la coacere si mi s-a lipit painea de vas de am crezut ca acolo ramane pe vecie (s-a dezlipit singura dupa ce s-a racit complet, dupa vreo 2 ore). De atunci n-am mai folosit ceramica, fiindca aveam fonta, insa sint la fel.
    Miezul iese umed daca aluatul e foarte ud, ceea ce probabil s-a intamplat in cazul lui florin din cauza fainii 000; cu faina 650 mie nu mi-a iesit niciodata miezul ud, cel putin nu la varianta din 3 cups de faina.
    Intr-adevar timpul de fermentare e important, orice aluat are un timp optim, insa reteta asta e destul de forgiving, poti sa o faci dupa programul tau, nu dupa al aluatului. In mod clar 24 de ore nu sint NECESARE, insa nu strica prea mult; timpul de fermentare depinde si de temperatura la care sta aluatul si de cita drojdie ai pus, asa ca optimul poate varia in limite destul de largi.
    am cautat reteta pe blogul tau si n-am gasit-o, pune si tu un link, sint curios

    RăspundețiȘtergere
  6. vezi ca e pus linkul, la finalul primului comment lasat de Andreea

    RăspundețiȘtergere
  7. Procesul e prezentat foarte clar si foarte explicit (ca mai explicit decat video nu se poate) aici: http://www.youtube.com/watch?v=13Ah9ES2yTU. Atentie la felul in care ia Jim Lahey faina din recipient: umple cupa si apoi o scutura putin, sa niveleze suprafata. Julia Child are cu totul alta metoda pe care o recomanda la masurat in retetele ei - ia faina cu lingura si o pune in cana, iar apoi, cu dosul unui cutit, niveleaza suprafata. Diferentele de masa intre cele doua volume de faina pot fi semnificative. In video se vede clar consistenta pe care trebuie sa o aiba aluatul, precum si procedeul de impaturire si acoperire cu faina. Si inca ceva - Lahey foloseste 1/4 lingurita de drojdie uscata, insa aici intervine si faptul ca in America de Nord faina are mai mult gluten decat cea din Europa. Pentru faina "soft" se recomanda adaugarea de gluten suplimentar, dar atunci lucrurile se complica ingrozitor. Una peste alta, trebuie avut in vedere ca succesul acestei paini depinde, da, si de vreme, caci - asa cum spunea si Dan - faina e meteosensibila, in sensul ca se comporta diferit in functie de umezeala din aer.

    RăspundețiȘtergere
  8. cred ca e f buna insa cand ma gandesc cat dureaza sa o faci imi piere cheful sa m-apuc de treaba.

    eu nu stiu cum de-ai avut rabdare si tu si dan sa o tineti 24 de ore la dospit.

    stati bine cu nervi :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Am facut si eu nu o data paine dupa reteta asta, a fost vedeta mesei :). Am observat ca cea mai buna iese atunci cand nu-ti pasa de ea. Pur si simplu aluatul se incapataneaza si creste si vrea sa-ti arate ca el totusi se descurca si fara sa-l dadacesti tu :)
    Ajuta foarte mult la textura finala si daca din cand in cand, pe parcursul celor 24 de ore, mai scoatem aluatul si-l "impaturim" (simulam un pic de framantat).
    Am de gand sa inlocuiesc drojdia din reteta asta cu un starter de faina de secara cu apa. And blog about it :))

    RăspundețiȘtergere
  10. @Wine and Knives - prima e cea mai grea. Pe urma, cat se mananca prima o pui pe a doua la dospit etc. :))

    RăspundețiȘtergere
  11. @jollyca doamne fereste... vrei sa nu ma mai opresc niciodata :))?

    RăspundețiȘtergere
  12. @beatrice - diferenta intre cele doua metode de masurat faina e cam de 18-20%, adica destul de mare, de aia cea mai sigura metoda e cantarul si urmarirea unei anumite hidratari. faina 650 are suficient gluten pentru o hidratare de 80%, adica 3 cups indesate si 1.5 cups apa. Ca sa cresti capacitatea fainii de a absorbi apa nu e nevoie musai de gluten, se poate si cu gris. Daca cu o anumita faina iese aluatul in mod constant prea "ud", cred ca poti adauga 1-2 linguri de gris.
    @wine&knives - pai nu sta nimeni sa pazeasca aluatul ala; eu sint acuma pe plantatia multinationala unde am cules toata ziua bumbac corporatist, in timp ce drojdia muncea pentru mine acasa, pusa la treaba de aseara; la 6.30 cind ajung acasa aprind cuptorul, pe la 7 jumate am paine. In total am muncit cam 10 minute pentru ea. Insa ai dreptate, daca te apuci nu te mai opresti...;)

    RăspundețiȘtergere
  13. inca ceva - la metoda "in ploaie", a juliei child, aluatul de no knead cu 2:1 faina:apa iese cu o hidratare de 97%, adica foarte lung si sticky. Am masurat aseara.

    RăspundețiȘtergere
  14. oameni buni, aproape ca m-ati convins sa incerc altceva decat painea facuta in robotu' special, cu care am mare succes la publicul spectator. incerc in weekend si revin :)

    Florin, ne mai tii mult in suspense cu intamplarile din Franta? :)

    RăspundețiȘtergere
  15. @Beatrice: eu am urmat indicatiile de la Dan si a iesit precum am spus, foarte ok :)
    @Wine and Knives: treaba efectiva e max 10-12 min, in rest e doar timp in care iti vezi de treaba cat creste aluatul de unul singur; cred ca cel mai bine e s-o pregatesti vineri seara si s-o coci sambata pe la pranz, ca s-o ai la masa de weekend
    @jollyca: l-as fi impaturit si eu daca nu era exact ca un namol lipicios, probabil din cauza fainii (000 si in plus cups umplute lejer, nu batute) :)
    @Dan: next one se va face cu cantarul si cu 650, sa vedem daca tot sticky iese
    @Zana Eficientei: masina mea de paine sta nedesfacuta in pod, ca n-am pe unde s-o pun, dar daca tot imi iese asta asa de buna ma tem ca o sa cam ramana masina la cutie for a long time; in rest, vin si povestile din Franta soon, don't worry :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Florin si Dan, comentariile mele sunt adaugiri la ce ati spus voi :)
    Apropo de dutch ovens, eu fiind fan Kitchen aid (de la malaxor mi se trage) mi-am luat o craticiora de-asta de la ei, convinsa ca bunul renume nu se dezminte. S-a ciobit foarte repede, ba o amica virtuala a spus ca i-a crapat in doua pe foc (oh my) deci daca nu v-ati luat inca si va surade Kitchen aid pastrati-va surasul numai pt malaxor.

    Pt mine miezul ''umed'' e un plus ... este o umezeala :) pe care o poate intelege cine a mancat paine cu cartofi in Ardeal. Are o textura absolut speciala. Musai de incercat pt cei care citesc aici si inca n-au facut-o :)

    RăspundețiȘtergere
  17. @florin, pentru aluat mai sticky poti sa-ti iei din selgros o scula care se cheama bench scraper (nu stiu cum ii zice in romana); e un fel de dreptunghi de metal cu un maner cilindric, orice brutar are unul. il folosesti ca sa intorci aluatiul, sa-l tai, etc, fara sa te ungi pina in cap de aluat.
    cu faina 650 si aluatul hidratat 80% (adica 80g apa la fiecare 100g faina), you'll be very happy, I promise.

    RăspundețiȘtergere
  18. da, stiu scula, dar nu cred ca o sa ma arunc, mai ales ca n-o sa fac aluaturi zilnice si ar mai fi inca o chestie de depozitat in spatiul meu restrans :)

    cat despre hidratare, nu era un raport 3:1.5?

    RăspundețiȘtergere
  19. 3:1,5, (sau 2:1) e un raport de volume, care, dupa cum s-a discutat deja, e inselator, densitatea fainii putand varia mult. ca sa obtii rezultate consistente hidratarea e raportata intotdeauna la masa, nu la volum.

    RăspundețiȘtergere
  20. am inteles atunci, voi folosi cantarul de la robot, poate chiar in seara asta daca a gasit mama la piata faina 650 :)

    RăspundețiȘtergere
  21. bai cred ca o sa fac si eu sa incerc macar ca m-ati inebunit cu rapoarte si proportii. trebuie sa fie mai simplu de atat. revin cu rezultate.

    RăspundețiȘtergere
  22. @wine, e de fapt simplu, teoria e mai complicata decit practica ;)

    RăspundețiȘtergere
  23. Daca tot te lansezi in dospituri :)) uite un clip fain. Aluat framantat a la Bertinet http://www.gourmet.com/magazine/video/2008/03/bertinet_sweetdough

    Eu am lasat malaxorul o data si-am framantat cu metoda lui. Minunata!

    RăspundețiȘtergere
  24. frankly, eu n-am prea prestat chestii din astea cu aluat, in afara de painea asta si de covrigii bavarezi, iar framantatul cu malaxorul de la robot n-am indraznit sa-l incerc.

    anyway, next time cand o sa ma apuce iar cheful de ceva aluat copt, o sa incerci si eu metoda asta, desi prevad ca dupa prima aruncare o sa am toata coca pe maini si nimic pe masa :))

    RăspundețiȘtergere
  25. btw, si dupa ce ai framantat aluatul cel dulce, ce-ai facut cu el? :)

    RăspundețiȘtergere
  26. Nu-mi dau seama ce numesti malaxor de la robot. Ce robot este? Malaxorul meu (nu e si robot) are carligul acela special pt framantat si face o coca elastica si cu basicute in maxim 15 mminute, insa metoda din link chiar functioneaza, dupa fiecare trantire ramai cu mai putin aluat pe maini :)


    Ai repetat painea?
    Am facut si eu in seara asta, am lasat-o la prima dospire 8-9 ore. O sa pun niste poze cu sectiunea ceva mai tarziu. Iese faina si asa.

    RăspundețiȘtergere
  27. uite ce-am facut :)
    http://anditudor.blogspot.com/2010/03/aluat-dospit-la-bertinet.html

    RăspundețiȘtergere
  28. robotul este un Kenwood FP950 care printre multe alte functii si accesorii are si un kneading tool, o chestie cu doua carlige orizontale, dar din plastic, nu ca la Kitchen Aidul tau :)

    painea #2 e la dospit, o s-o coc maine sa vedem daca se simte diferenta de faina (650 vs 000)

    RăspundețiȘtergere
  29. Hello,

    pt aluaturi nici eu nu m-as incumeta cu carligele din plastic. Kitchen aid (mai ales in special :) ) este foarte accesibil aici. Am tot cautat sa-i cumpar si mamei care-i in Romania si preturile sunt pur si simplu nesimtite.

    cum fu painea #2?
    Am mai facut si eu una si mi-am incarcat pozele pe blog ca marturie si ca final de poveste.

    RăspundețiȘtergere
  30. da, aici un Kitchen Aid clasic, cu tel, paleta si carlig si vas de 5L costa 376eur, sau, daca ai noroc sa-l prinzi la promotie cum e acum, il poti lua la 275eur, ceea ce mi se pare groaznicde mult penrtu un aparat care e folosit doar la aluaturi (ma refer la varianta de baza, fara accesoriile optionale, pe care nici macar nu stiu daca le gasesti la noi)

    cat despre a doua paine, a iesit ok, dar tot umeda, chiar si cu faina 650. avatajul a fost ca s-a lipit relativ mai putin de maini si de blat, insa ca aspect exterior a iesit mai putin simpatica decat prima, deoarece coaja superioara a iesit foarte neteda, subtire si lucioasa, aproape ca o paine de magazin, nu are aspect rustic ca prima, dar asta e, mai incercam :)

    RăspundețiȘtergere
  31. nu stiu de ce iti iese umeda, s-ar putea sa fie nevoie sa o coci mai mult timp la temperatura ceva mai mica; sau sa mai reduci hidratarea. hidratarea e o chestie foarte ciudata, am facut saptamana trecuta un aluat de 80% care a iesit perfect manevrabil; am facut din el niste baghete care au iesit senzational, asa ca am zis sa fac aluat din 1 kil de faina si sa-l bag la frigider, ca sa pot coace in fiecare seara doar cit se mananca; insa dupa 18 ore de dospit asta de un kil aproape curge, si e tot 80%... am mai pus faina peste el ca sa-l fac mai manevrabil. aluatul de 1 kil l-am facut din acerlasi tip de faina, aceeasi marca (titan) insa din alta punga; s-ar putea sa fie diferente intre loturi. asta e, trebuie experimentat un pic pina iese ce vrei.

    RăspundețiȘtergere
  32. Am facut si eu azi paine. A fost super buna. A fost asa cum a zis Dan. Nu stiu ce se intampla la tine dar a fost perfecta.
    Au fost ceva urlete cu mama ca e moale aluatul si e dubios dar a iesit perfect.
    Am facut in tava ceramica de la piata de la noi.

    Culmea e ca e exact ca si painea ce o facea o fabrica locala (din Focsani) pentru aprox jumate de an. Era mai scumpa, ii spuneau naturala, se vindea la ore fixe si toata dar apoi nu au mai facut caci le era lene angajatilor - exact - nu stiu de ce dar au facut mutre - asa ni s-a spus de la magazinul fabricii - au renuntat la un produs care se vindea in totalitate zi de zi.

    RăspundețiȘtergere
  33. @Dan: nu stiu ce sa zic, e posibil sa fie si temperatura cuptorului, care cred ca e mai degraba aproximativa, cu gradatiile alea de pe buton, sau e posibil sa fie faina, sau who know, alinierea planetelor... :)) anyway, e foarte buna si asa, the lovely wife loves it, asa ca o trec la reusite :))

    @Mircea: tot ce e natural e scump si probabil ca se face si mai greu, ca in rest se baga aditivi si adjuvanti, ceva apa si faina si gata painea :)

    RăspundețiȘtergere
  34. Florin, malaxorul meu a fost 200CAD huge difference dupa cum vezi. Gasisem o firma in Romania care comercializa marca asta si ma gandeam c-o surprind pe mama cu coletul la usa :) cand mi-au vorbit de 450 de euro m-am linistit. :|

    Miezul e oarecum umed si la mine insa coaja e crocanta si superba.

    Urmaresc blogul unei doamne care m-a facut praf :) cu painile si fripturile ei. Ma tot pregatesc sa incerc reteta ei de paine si nu apuc. La painile coapte in mod normal mai exista si trucul cu aruncatul unor cuburi de gheata sau a unui pahar cu apa in cuptor, in momentul in care punem painea acolo. Aburul care se formeaza ajuta la formarea crustei. Am incercat metoda cu niste fougasse, cuptorul meu a fost extrem de revoltat, a troznit intr-un hal fara hal LOL si desi aspectul era perfect am crezut ca-mi pierd dintii in coaja prea tare. LOL As folosi metoda la aluaturi cu ceva mai mult miez.

    Dava vreti sa aruncati un ochi, aici e blogul minunat http://www.thibeaultstable.com/2009/04/potato-leek-soup-and-sour-dough-french.html

    RăspundețiȘtergere
  35. facut painea, cu faina 650. aluat fff moale - bodoganit, pufait, pus la cuptor dupa ce adaugat faina (vreo 2 pumni). paine usor explodata in suprafata (dovada pe blog), coaja crunchy, miez aerisit, nu f umed. apreciata de consumatori drept 'paine cum facea bunica-mea la tara' :)

    RăspundețiȘtergere
  36. @andreea - decit sa arunci cuburi de gheata e mai simplu si mai elegant si da rezultate mai bune sa pui un vas cu apa in cuptor cu vreo 20 de minute inainte de a baga painea; apa din vasul asta trebuie sa fiarba cind pui painea si va da destul abur.

    RăspundețiȘtergere
  37. Pentru un aspect mai "comercial", painea se cresteaza usor deasupra, sa "infloreasca". In clipul Youtube se vede cum Lahey impatureste aluatul, il intoarce apoi si il lasa la crescut, iar in oala il pune cu partea impaturita in sus, in asa fel incat aluatul sa se poata desface frumos. Eu doar dau forma aluatului inainte sa-l las la crescut, nu-l impaturesc, dar il crestez deasupra usor. Inca ceva - manevra de a pune aluatul intors in oala super-fierbinte, asa cum face Lahey, e cam riscanta. Pentru incepatori, recomand ca aluatul dospit sa fie turnat pe o hartie de copt presarata cu faina (sau malai, sau tarate), lasat la crescut acolo si apoi transferat cu tot cu hartie in oala - o solutie care garanteaza si ca painea nu se va lipi de vas.

    RăspundețiȘtergere
  38. Beatrice, buna ideea asta cu foaia de hartie de copt, nu neaparat s-o pui in oala cu tot cu painea, ci sa nu mai trebuiasca sa curati blatul si s-o rastorni usor in oala fierbinte. I'll do that next time :)

    RăspundețiȘtergere
  39. Am facut si eu painea asta. Am folosit faina 650 si masurile din reteta. Coca a fost ca si la tine, foarte apoasa. Am reusit sa o rafac. A doua oara am folosit cantitatile cantarite. A iesit o minunatenie de reteta.

    RăspundețiȘtergere
  40. dupa prima incercare ochiometrica am trecut si eu la cantar, urmarind procentul de hidratare de 80% (pt o paine mica, la 500g de faina pun 400ml de apa si apoi mai adaug ceva la final daca e inca prea umeda - cateodata e, cateodata nu e, probabil ca dupa cumse aliniaza planetele in ziua aia :))

    RăspundețiȘtergere
  41. @brandusa - am vazut reteta ta, e hidratare 72%, o zona ceva mai sigura, in sensul ca aluatul va avea o consistenta mai manevrabila, insa miezul iese un pic mai dens.
    @florin - asa e, pare sa depinda de alinierea planetelor, de aia cel mai bine e sa stii ce consistenta trebuie sa o aiba aluatul ca sa poti ajusta din mers. faina absoarbe mai multa sau mai putina apa in timpul depozitarii in functie de ce e in atmosfera; eu am constatat ca faina adusa direct din magazin e mai umeda si da un aluat mai lung, in timp ce daca sta 2-3 zile in camara, unde e foarte uscat, se comporta mult mai bine. din pacate n-ai cum sa masori umezeala fainii ca sa sti dinainte la ce sa te astepti, te bazezi pe feeling ;)

    RăspundețiȘtergere
  42. aseara am pus iar de-un aluat, evident, masurat cu cantarul electronic, care mi-a zis sa pun 411ml de apa la 514g de faina :) sa vedem in seara asta cum sta treaba :)

    RăspundețiȘtergere
  43. Si eu fac o paine fara framantare, difera ca si procedeu dar este foarte buna si se executa repede. Felicitari pentru ceea ce faci.

    RăspundețiȘtergere
  44. Am si eu o intrebare - cand pun oala la cuptor inainte sa pun painea, o pun cu tot cu capac?

    RăspundețiȘtergere
  45. 1.Ce marca de cuptor folosesti?
    2.Tuciul de ikea are lungime de 41 cm cu tot cu manere?(pls rpd ca au promo ) vb de cea de 5l btw
    3.Multumesc anticipat si scuze indrazneala

    Laurentiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am un cuptor Zanussi, nu stiu exact ce dimensiune are oala de fonta si nici nu pot s-o masor acum, ca e pe undeva prin pivnita, dar sunt sigur ca o poti masura direct la Ikea :)

      Ștergere
    2. Oala e ok.Are capacul cu filet ptr "buton" Sta lejer pe diagonala cuptorului.

      Ștergere
  46. Eu fac paine cu reteta 567 gr faina, sare 4 gr drojdie si 454 ml apa. O intorc de cateva ori si o las o data 1 ora acoperita cu folie si 1 ora oin yava. o coc. Dar din nenorocire imi lipeste si nu stiu dece. imi lipeste numai jumatate din ea. Am schimbat faina, am schimbat drojdia, dar tot lipeste. Ati putea sa-mi dati un sfat
    va multumesc
    Anca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. din cantitatile pe care le-ai spus rezulta o paine cu hidratare de 80%, ceea ce e destul de umeda, deci presupun ca se lipeste cat e in forma de aluat (de maini, de blat, etc). daca se lipeste de tava, incearca sa tapetezi tava cu foaie de copt sau sa o ungi putin cu unt si apoi sa presari o mana de pesmet in ea inainte sa pui aluatul. daca painea se lipeste doar in anumite zone, e posibil sa ai probleme cu zonele de caldura din cuptor (unele mai reci, altele mai fierbinti), caz in care iti recomand o piatra de copt, care sa egalizeze caldura (poti coace painea cu pergamentul direct pe piatra, fara tava), cu o tava de fonta sub ea, ca sa nu ti se arda painea pe fund. sper ca te ajuta informatiile astea.

      Ștergere
  47. Buna Florin. Multumesc de postare. O sa incerc sa ma joc si eu de-a brutarul in curand. Crezi ca ar merge si cu un vas mare de Jena oval cu capac? Mihai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, cred ca merge, singura problema posibila pe care o intrevad e ca vasul de sticla se incalzeste mai putin decat cel de fonta, dar nu cred ca o sa afecteze dramatic rezultatul. am prieteni care au folosit un vas de lut cu capac si le-a iesit foarte bine.

      Ștergere
  48. ha ha, cred ca eu sunt singura de pe aici care a incercat painea asta si nu a obtinut o reusita. nu prea mi-a crescut.... nu stiu ce s-a intimplat. si mi-am cumparat ditamai vasul de fonta pt painea asta ufu!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. trebuie sa mai insisti, e posibil sa fi fost drojdia veche sau sa fi fost prea frig, sau sa fi folosit faina gresita, nu stiu.

      Ștergere
  49. Revin,am facut o paine dupa reteta scrisa de tine si a iesit super,sunt foarte incantata si de aspect si de gust. Am dublat cantitatile(noi suntem mai multi),am avut faina de la tara,probabil 550,din care am pus 5cups si 1cup faina 000 de boromir. Am folosit la final pesmetul pt ca fost foarte lipicioasa si am copt-o pe foaie in oala de inox, ce era sa fac daca nu am fonta. Pacat ca nu stiu sa pun poza ca as pune. Multumesc pentru reteta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca te-a ajutat reteta mea. poza poti sa o pui pe un serviciu de photo sharing gen Picasa, Flikr, PhotoBucket, TinyPic, etc, si apoi postezi linkul in comentariu :)

      Ștergere
  50. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei timp de peste 6 luni, toată speranța s-a pierdut. Am crezut că nu mă voi mai întâlni niciodată cu soțul meu pentru că m-a blocat pe toate rețelele de socializare pe care le puteam folosi pentru a ajunge la el. Acest lucru m-a lăsat trist și cu inima frântă până l-am întâlnit pe Dr. Dawn. Acum, i-am explicat totul și ea mi-a promis că totul va fi bine în 3 zile, spre surprinderea mea, soțul meu a sunat și a început să cerșească la 3 zile după vrajă, acum soțul meu s-a întors acasă și mă tratează foarte bine și noi trăiți fericiți împreună acum, contactați-o pentru ajutor:
    *dacă vrei celor dragi.
    *daca vrei sa ramai insarcinata.
    *dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *dacă vrei o putere spirituală.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com {+2348032246310}

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...