luni, 10 septembrie 2012

PUDDING DIN LAPTE CONDENSAT (CREMA DE ZAHAR ARS BRAZILIANA)


Daca va intrebati ce s-a intamplat de s-a lasat atata liniste pe blog in ultima vreme, aflati ca de data asta n-a fost vorba de procrastinatie si nici de lene, ci pur si simplu in ultima vreme am fost mai mult plecat decat pe acasa. Mai precis am bantuit vreo patru tari, care pe mare, cu velierul (Slovenia si Turcia), care pe uscat, cu masina (Bulgaria), care prin aer, cu avionul (India), avand tot felul de aventuri culinare si nu numai despre care poate o sa va povestesc candva.

Pana atunci insa, zic sa ma revansez pentru absenta si sa va cinstesc masa cu un desert simpatic si extrem de usor de preparat, de inspiratie braziliana. Practic, acest desert este considerat desertul celor carora cunostintele culinare li se opresc la spartul unui ou si la folositul unui blender, asa ca stati relaxati si voi, cei care pana acum va ascundeati prin ultima banca atunci cand noi, pasionatii usor maniaci intr-ale gatitului, vorbeam pe aici pe blog de rate Pekin, de brutarit cu maia naturala sau de curry indian, caci iata, a sosit si momentul vostru! :)

Acest desert, puddingul din lapte condensat, este de fapt versiunea braziliana a cremei de zahar ars, el fiind mult mai simplu de preparat decat versiunea noastra, insa cu un rezultat remarcabil de asemanator (diferenta, minora de altfel, consta in lipsa esentei de vanilie din versiunea braziliana).



Metoda de preparare este atat de simpla incat practic in 10 minute ati terminat toata treaba,inclusiv spalatul vaselor, iar rezultatul este spectaculos de fiecare data (practic nu prea ai cum s-o ratezi; eu am incins cuptorul prea tare la prima tura si am crezut ca s-a ars puddingul, dar cand l-am rasturnat in farfurie am constatat ca el era bine, mersi sub coaja bronzata putin prea tare de cuptorul naravas :)).

Ingrediente (pt 4-6 persoane)
- 1 cutie de lapte condensat indulcit (se gaseste usor acum, fie online, fie la Bacania Veche sau la bacaniile arabesti; cutia standard are 395g)
- o cantitate egala (volumetric) de lapte integral (pentru simplitate se masoara direct cu cutia goala de lapte condensat :))
- 3 oua
- optional: 1 lingurita de esenta naturala de vanilie (traditional nu se foloseste)
- 3-4 linguri de zahar pentru caramel

Preparare (10 min + cca 1h la cuptor + 1-2h de racire) 
- preincalziti cuptorul la 200C
- turnati laptele condensat din cutie in blender si apoi masurati cu aceeasi cutie o cantitate egala de lapte integral, pe care-l turnati apoi, desigur, tot in blender
- spargeti 3 oua in blender si apoi mixati la turatie mare pana ce toate ingredientele sunt omogenizate cum trebuie
- turnati zaharul in forma metalica in care urmeaza sa faceti puddingul (poate fi o forma decorativa sau una simpla, tip springform, doar sa fie suficient de mare cat sa cuprinda tot mixul) si apoi tineti-o (de preferinta cu o manusa termorezistenta :)) deasupra flacarii de la aragaz, amestecand in zahar pana acesta se topeste si capata o culoare de chihlimbar (nu-l tineti prea mult sau la flacara prea mare pentru ca risca sa se arda, si atunci devine amar!)
- rotiti usor forma astfel incat zaharul topit sa acopere cat de cat si peretii si apoi transferati mixul din blender in forma, direct peste zaharul topit
- pregatiti o tava adanca in care puneti forma metalica cu mixul de pudding si apoi turnati apa clocotita, suficienta cat sa urce cam pana pe la jumatatea formei (useful tip: ca sa evitati urmele negre pe care forma metalica le-ar putea lasa pe fundul tavii, puteti sa o asezati - inainte de a turna apa clocotita - pe cateva rondele de lamaie, morcov sau mar)
- bagati puddingul la cuptor pentru cca 50-60 min, si apoi verificati cu scobitoarea in centru daca e gata (daca scobitoarea iese curata, e gata; daca iese cu ceva firimituri pe ea, mai lasati puddingul la cuptor cateva minute)
- cand puddingul este gata, scoateti forma metalica din cuptor, lasati-o sa se raceasca la temperatura camerei si apoi bagati-o la frigider pentru min 1-2 ore (se serveste rece)
- cand doriti sa-l serviti, introduceti usor un cutit cu lama subtire pe perimetrul formei, ca sa desprindeti puddingul de margini, si apoi rasturnati-l intr-o farfurie intinsa (farfuria se pune deasupra formei, cu fundul in sus, precum un capac, si apoi se rastoarna impreuna)
Enjoy!   

13 comentarii:

  1. Esti un fericit ca poti haladui prin lume. Desertul pare delicat dar si savuros in acelasi timp.

    RăspundețiȘtergere
  2. Arata excelent! Nu am facut pana acum cu lapte condensat, dar voi incerca!

    RăspundețiȘtergere
  3. se pot folosi si forme de silicon, sau trebuie neaparat forma de metal?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. se poate folosi orice forma care rezista la cuptor

      Ștergere
    2. desigur insa, zaharul ars va trebui facut in alt vas (metalic) si apoi turnat in forma de silicon

      Ștergere
  4. Chiar ma intrebam ce e cu linistea, dar cu asa bunatate nou aparuta... nu mai e loc de intrebari! :) Cred ca e delicios desertul! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. am niste cutii de lapte condensat aduse de prin Grecia anul trecut...daca or mai fi bune, incerc si eu desertul tau. Problema este ca laptele meu condensat nu este indulcit. Deci cam cat zahar sa pun?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uite aici cum se face lapte codensat din lapte normal, zahar pudra si unt.

      nu stiu cat zahar ar trebui sa pui in al tau si nici daca o sa se comporte la fel cu cel indulcit, asa ca iti sugerez fie sa cumperi varianta gata indulcita, fie sa-ti faci from scratch

      Ștergere
  6. Multam, Florin.

    P.S. Bine ai revenit! Inca fac pesto dupa reteta ta, n-am gasit alta mai buna :))

    RăspundețiȘtergere
  7. Au Doamne, cat de bine arata. Imi ploua in gura!

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu stiu cine te-a mintit ca se serveste rece! :P noi nu am rezistat pana s-a racit. :)

    RăspundețiȘtergere
  9. calda este ca o omleta dulce, si rece este ca o crema delicioasa

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...