joi, 18 aprilie 2013

SCURTA POVESTE DESPRE CEAI


Nu stiu altii cum sunt, dar eu de vreo 5 ani incoace, de cand m-am lasat de fumat, nu prea mai beau nici cafea, ceea ce va doresc si voua. Adica mai beau, dar doar asa, din cand in cand, si fara o prea mare placere (am urcat pana si espressorul in pod, ca sa intelegeti mai bine :)), dar in schimb beau ceai la greu.

Ceaiul meu de zi cu zi, la birou, este in principal un Earl Grey sau un ceai verde rece (vara), dar ceaiul meu de suflet ramane cel turcesc, deoarece il asociez cu una dintre activitatile mele preferate all times, si anume sailingul.  Acest ceai este preparat traditional in doua ibrice suprapuse, mai intai se fierbe apa in cel de jos in timp ce frunzele de ceai se incalzesc pe uscat in ibricul de sus, apoi se toarna o parte din apa fierbinte peste frunze si se obtine o infuzie foarte tare care se poate dilua putin cu restul de apa fierbinte (dupa gust) si care mai apoi se serveste in niste paharele de sticla cu forma specifica, alaturi de niste cuburi de zahar.


Tot la sailing, cu ocazia unei traversari offshore din Southampton pana in Gran Canaria pe care am facut-o cu un velier toamna trecuta, am avut ocazia sa aprofundez relatia cu ceaiul tare englezesc, combinat cu lapte si consumat marinareste, in cantitati industriale (cu niste pahare uriase, cam cat niste halbe :)), mai ales in carturile de noapte, cand ne luptam cu frigul si oboseala si ne patrundea umezeala pana la oase (trust me, dupa 3 ore de cart de la 3 la 6 dimineata pe o mare cu valuri de 6m, cu vant de 35-40 de noduri si ploaie torentiala in largul golfului Biscaya, o cana de ceai fierbinte este printre cele mai bune lucruri pe care ti le poti imagina :)).
Anul trecut am avut ocazia sa testez si ceaiul indian chiar acasa la mama lui, inclusiv celebrul ceai din statul Assam (cea mai mare regiune cultivatioare de ceai din lume), stat situat in NE Indiei, la poalele Himalayei, de-a lungul fluviului Brahmaputra, intre Bhutan, Bangladesh si Myanmar, unde am petrecut o saptamana de august foarte ploioasa. In saptamana cu pricina am ajuns chiar si la Cherrapunjee, un sat considerat oficial the rainiest place on Earth, insa, va dati seama, cand am ajuns eu acolo n-a picurat niciun strop, asa ca am imortalizat momentul ca sa-l fac de ras :)).
Anyway, toata ploaia musonica din zona Assam, combinata cu climatul tropical genereaza un efect de sera care-i confera ceaiului din aceasta regiune un caracter special, acesta fiind robust, vibrant, cu o culare intensa si cu o pronuntata aroma de malt, aceste calitati facandu-l unul dintre ceaiurile preferate pentru micul dejun, mai ales in zona anglo-saxona.
Si ca sa inchei cum se cuvine un circuit al ceaiului, saptamana viitoare voi ajunge tocmai in China de Sud-Vest, in minunatul Yangshuo, unde, ca sa vezi potriveala, voi sta la un hotel numit Tea Cozy, unde voi avea parte si de o ceremonie chinezeasca a ceaiului, pregatita special pentru mine (well, vine la  pachet cu camera, dar asta nu ma face sa ma simt mai putin bine :)).

Acum, daca tot am amintit de ceremonia ceaiului, trebuie sa va spun si ca saptamana trecuta am avut ocazia sa particip la versiunea ei japoneza, ca parte intr-o zi dedicata ceaiului la Eden Spa, unde am fost invitat de prietenii de la GolinHarris si de la Lipton, care s-au dat peste cap sa scoata stressul din mine (si in mare parte au reusit).
Pe langa ceremonia ceaiului, care pe mine unul nu prea m-a impresionat, recunosc, deoarece mi s-a parut usor artificiala si anosta (de abia astept s-o compar cu cea chinezeasca de la mama ei, sa vad daca nu cumva problema e la mine :)), am avut parte si de un tratament de spa pe baza de ceai, unde eu am ales la intamplare din lista de optiuni si am nimerit un scrubbing cu frunze de ceai, de m-am simtit exact ca in retetele alea in care iti zice sa iei rata si s-o freci bine cu sare grunjoasa, eu avand, desigur, rolul ratei. :)

In fine, o ora si trei straturi de piele mai tarziu am avut parte de un alt moment minunat, o meditatie Kotodama pe baza de sunete (gonguri chinezesti, boluri tibetane, tobe samanice, vibrafon si multe altele), experienta absolut exceptionala pe care v-o recomand cu caldura, mai ales daca stressul va impinge usor dar sigur catre partea intunecata a fortei.
Si daca tot v-am vorbit atata despre ceai, vreau sa va mai spun si ca un studiu recent (sponsorizat de Lipton) in care s-au testat 3 tipuri de apa, 2 tipuri de ceai cald, 2 tipuri de ceai rece, 2 tipuri de infuzii de plante si fructe din punct de vedere al tensiunii superficiale (forta care actioneaza la suprafata unui lichid pentru a minimiza suprafata de expunere a acestuia), a descoperit un aspect foarte interesant, si anume faptul ca apa bauta sub forma de ceai cald sau rece are o putere de hidratare superioara apei ca atare, deoarece are o tensiune superficiala mai mica, foarte apropiata de cea a fluidelor mediului intern al organismului.

N-o sa va plictisesc cu amanuntele stiintifice (le gasiti la Mircea daca doriti sa aprofundati subiectul), tot ceea ce trebuie sa retineti este ca organismul vostru va va iubi mai mult daca-l veti hidrata cu apa sub forma de ceai cald sau rece, mai ales verde, care pe langa hidratarea maxima, mai vine la pachet si cu beneficii importante pentru sanatatea cardio-vasculara, datorita continutului sau natural de flavonoizi.
In loc de incheiere, pentru ca am tot mentionat ceaiul verde (btw, cel servit la ceremonia ceaiului, facut din pulbere matcha, mi s-a parut foarte, foarte bun, desi e un aquired taste, aducand la prima vedere cu un suc de spanac sau alge :)), nu pot sa inchei fara sa va reamintesc ca acesta poate fi folosit si la diverse preparate culinare, dintre care celebrul tea-ramisu ramane preferatul meu.

Enjoy!

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...