luni, 21 iunie 2010

FESTIN GRECESC

Weekendul trecut am dat o fuga pana in Thassos, cea mai nordica insula a Greciei, aflata la vreo doua ore de mers cu masina de Salonic (unde zboara Taromul si Blue Airul) plus inca o ora cu feribotul (cum am mers de data asta), sau la vreo zece ore de condus din Bucuresti (cum am mers in anii anteriori).

In aceasta mini vacanta de 3 zile m-am revazut cu prietenul Michalis (unde am stat de fiecare data in anii anteriori, hotelul lui avand cea mai misto terasa din Potos, situata exact pe malul marii, de unde anul asta am vazut delfinii jucandu-se la vreo 50m de tarm :)), am dat iama prin gastronomia locala, m-am reimprietenit cu berea Mythos si, desigur, am fost la pescuit cu capitanul Iorgos, prietenul lui Michalis, operatiune care dupa cum puteti vedea in pozele de mai jos, n-a fost tocmai fara rezultate :)
In my defense, pestisorul auriu din prima poza a fost aruncat inapoi peste bord, insa n-a prea avut noroc, deoarece cum a ajuns in apa, cum l-au halit pescarusii care ne-au insotit constinciosi tot drumul, stiind ca n-are cum sa nu le pice si lor cate ceva la afacerea asta :). De asemenea, for full disclosure, Iorgos avea GPS la barca, cu locurile unde trage pestele salvate in memorie, si cu un sonar de pescuit care ne arata exact unde sa aruncam momeala, aceste accesorii (impreuna cu mulinetele electrice, alimentate de la o baterie de masina de pe barca) fiind absolut necesare insa pentru pescuitul la 80-90m adancime.

Si pentru ca experienta weekendului trecut ne era foarte proaspata in memorie, am decis ca weekendul asta s-o facem lata cu un festin grecesc cu tot felul de bunatati despre care o sa va povestesc in continuare.

Branza feta si salata de rosii
- practic, nu exista masa greceasca fara feta si ulei de masline, asa ca aceasta branza minunata nu putea sa lipseasca nici de la festinul nostru :)
- la magazinul grecesc din Piata Floreasca am gasit o branza feta absolut geniala, din lapte capra combinat cu lapte de oaie
- am taiat-o in felii groase si apoi am stropit-o cu ulei de masline si cu niste oregano, procedeu pe care l-am aplicat si rosiilor (btw, au aparut rosiile romanesti la piata, in caz ca vreti sa va aduceti aminte de gustul pe care ar trebui sa-l aiba o rosie adevarata :))

Salata tarama din icre de crap
- daca n-ati incercat pana acum aceasta salata de icre, va rog eu din suflet s-o faceti, pentru ca este absolut minunata (eu a trebuit sa fac doua ture, deoarece prima tura de vreo 250g s-a facut nevazuta impreuna cu doua baghete de la Rue du Pain in doar cateva minute :))
- am luat un borcanel de icre de crap de la pescaria din Piata Floreasca (highly recommended, au tot felul de bunatati pe acolo, inclusiv ton proaspat, la vreo 35 de lei/ kg); daca n-aveti insa drum prin zona, nu-i nimic, gasiti icre de crap sau stiuca si la Carrefour, la pescarie
- am pus in robotul de bucatarie 4 linguri de icre, 2 linguri de ceapa rosie tocata marunt, vreo 6 felii de paine alba, curatate de coaja si inmuiate putin in apa si am mixat toata treaba pana am obtinut o pasta, dupa care, cu robotul mergand la viteza mica, am adaugat progresiv cca 200ml de ulei de masline si vreo 3-4 linguri de suc de lamaie

Branza Halloumi la gratar
- aceasta branza provine din Cipru si, pe langa faptul ca in stare naturala are consistenta de cauciuc, are marea calitate de a se comporta absolut exemplar cand este pusa pe gratar, avand un gust senzational dupa ce este perpelita
- halloumi am luat tot de la magazinul grecesc din Piata Floreasca si l-am taiat felii de cca 1 cm pe care le-am prajit pe gratar cam 3-4 min pe fiecare parte, dupa care le-am pus peste niste rosii si le-am omenit cum trebuie cu niste ulei de masline si oregano

Calamari umpluti cu feta, la gratar
- acest fel este unul dintre cele pe care noi le comandam constant in Grecia, fiind foarte gustos si surprinzator (calamars en surprise, cum ar zice madam Julia :)) si in plus are si avantajul ca este usor de replicat acasa
- am luau 6 calamari fresh de la Metro (am avut noroc sa gasesc calamari de captura, din Argentina, nu din aceia de cultura; intr-unul dintre ei chiar am gasit o hamsie pe care calamarul tocmai o inghitise cand a fost prins :))
- i-am spalat in apa rece, le-am desprins tentaculele impreuna cu capul si apoi i-am curatat de chestiile slimy din interior si de oasele alea care arata ca o bucata de plastic transparent, apoi am curatat si tentaculele de saculetii de cerneala si de cioc (treaba destul de messy, mai ales daca perforati din greseala saculetii aia, dar daca faceti toata operatiunea sub jet de apa rece you should be fine)
- in fiecare calamar am bagat 2-3 bucati de feta, taiate in forma de bastonas cam cat un deget, plus 2-3 felii de rosie, niste feliute de ceapa rosie si niste busuioc, dupa care i-am inchis cu cate o scobitoare si i-am uns putin cu ulei de masline si suc de lamaie, dupa care i-am pus pe grill, cam 5-6 min pe fiecare parte, iar la final am pus pe grill si tentaculele (unse si ele cu ulei de masline si suc de lamaie)

Caracatita la gratar
- daca ati fost prin Grecia nu se poate sa nu fi observat celebrele caracatite puse la uscat in soare pe langa tavernele din port; motivul pentru care se pun la uscat este fragezirea caracatitelor prin eliminarea apei din tesuturi (chestie destul de contra intuitiva, dar cate se poate de reala)
- un alt mod de fragezire, preferat de pescarii mai grabiti si fara taverna unde sa le intinda la soare pe post de capcana de muste si de turisti, este datul cu caracatia de un pietroi (sau de asfalt) pana se inmoaie corespunzator
- desigur, ambele metode sunt destul de peste mana pentru un om normal (sadicii sa ignore aceasta afirmatie :)), asa ca solutia de compromis este fierberea caracatitei inainte de a o pune pe gratar; daca aveti oala sub presiune, lucky you, rezolvati problema in exact 8 min de cand a inceput sa suiere, dar daca nu, va trebui s-o fierbeti la foc mic cu destul de putina apa cca 1 ora sau chiar mai bine.
- dupa ce s-a racit putin trebuie sa-i jumuliti pielea aia rosiatica (se curata foarte usor, don't worry) si apoi s-o taiati in bucati (tentaculele trebuie sa ramana intregi, iar corpul trebuie taiat in 5-6 bucati)
- in acest moment puteti pune caracatita direct pe grill sau o puteti pune la marinat la rece cateva ore in ulei de masline, suc de lamaie, piper, sare, oregano, usturoi si eventual niste vin (eu am sarit peste marinare)
- am uitat sa va spun ca in cazul in care caracatita nu este deja curatata, va trebui sa-i scoateti ciocul (care arata exact ca un cioc de papagal), ochii si ce mai are prin burta la capitolul maruntaie; btw, eu am luat o caracatia fresh de 1.7kg tot de la pescaria din Piata Floreasca, la 55 lei/ kg (acelasi pret ca la Metro)

Pe langa toate astea, am mai pus pe masa si masline umplute cu feta si cu migdale, salata de iaurt grecesc cu feta si rosii uscate (o varianta) si cu masline (cealalta varianta) si salata tzatziki de iaurt cu castraveti si usturoi, toate luate de la magazinul grecesc despre care v-am tot spus, plus o salata greceasca din rosii, castravei, ceapa rosie si feta, dar din pacate pe astea n-am apucat sa le mai pozez, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant :)

Si pentru ca sa fie treaba treaba, am omenit masa cu niste ouzo botezat cu apa minerala rece (nu suntem mari fani, dar am zis sa ne sacrificam, daca tot e pe concept :)) si cu un vin rosé de Ceptura din 2009 numit Juliette, care a iesit pe locul 3 (cu 82 de puncte!) in topul vinurilor rosé romanesti degustate de Vinul.ro.

Acest vin este un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon cu arome proaspete de fructe de padure, surprinzator de corpolent si rotund, aproape ca un vin rosu, destul de tare (14.1% alcool, in zona vinurilor frantuzesti), dar este in acelasi timp si usor sampanizat (asemanator cu un vinho verde portughez despre care vreau sa va povestesc in curand), facandu-l cat se poate de placut omului pe timp de vara. Eu l-am luat de la Metro, din camera cu temperatura controlata, la un pret foarte decent, de vreo 35 de lei sticla, ceea ce va doresc si voua.
Enjoy!

vineri, 18 iunie 2010

CARTOFI NOI, RUMENITI LA CUPTOR A LA PROVENCE

Initial nu intentionam sa postez aceasta reteta (pe care nici n-am pozat-o de altfel, cu exceptia rezultatului final, imortalizat cu telefonul din intamplare :)), deoarece mi se parea prea banala si atat de simpla incat imi imaginam ca abslout oricine o stie deja, dar dupa ce am vazut ce reactii a primit prietenul Cristi Roman cand a intrebat pe Facebook daca are sens sa povesteasca despre reteta lui de cartofi la cuptor (coming soon pe Foodblog, I hope :)), mi-am dat seama ca ceea ce pentru cineva obisnuit cu gatitul poate parea cat se poate de firesc si de neinteresant de povestit, pentru altii poate insemna o reteta noua si interesanta, si astfel m-am motivat sa va povestesc despre acesti cartofi provensali, pe cat de simplu de gatit pe atat de deliciosi.

Desi am avut sansa de a manca acest fel la mama lui acasa, chiar in Provence, soarta a facut ca ambele mele vizite in zona sa fie in afara sezonului de cartofi noi, dar noroc cu Petit Heritage (highly recommended pentru masa de pranz la pachet daca aveti biroul in zona Dorobanti, btw), unde am dat peste acesti cartofi noi atat de buni incat m-am decis pe loc sa-i gatesc si eu acasa in weekendul care a urmat.

Vreau doar sa va mai spun ca daca va bate gandul sa incercati si voi aceasta reteta, ar fi bine sa va grabiti, ca sa fiti siguri ca mai prindeti in piete cartofii noi inca mici, cam cat nucile, caci desi ea se poate face ok si cu cartofi mai mari, gustul, fragezimea si aspectul celor mici este de neegalat.

Ingrediente (pentru 4 pers)
- 7-800g de cartofi noi, cat mai mici (eu i-am luat din Piata Floreasca, unde se vindeau la pungulite de 1kg)
- 1-2 linguri de ulei de masline
- zeama de la o lamaie
- 1-2 catei de usturoi (sau mai multi daca va tine cureaua :))
- 2-3 fire de rozmarin proaspat (alternativ, puteti folosi un mix de ierburi de Provence uscate, care se gaseste cam peste tot)
- sare (preferabil de mare, si putin grunjoasa) si piper (proaspat rasnit) dupa gust
- optional, boia iute sau dulce (eu am folosit niste piment d'espelette)

Preparare (1 ora + 10 min de pregatire)
- preincalziti cuptorul la 220-230C
- spalati si frecati cu buretele cartofii, dar fara sa-i curatati de coaja, dupa care uscati-i usor cu un prosop de bucatarie si eventual taiati-i in jumatate pe cei mai mari, cat sa se faca bine la mijloc (daca vreti sa se faca mai repede, atunci puteti sa-i taiati in doua chiar pe toti, inclusiv pe cei mici)
- optional, puteti sa-i fierbeti pentru cca 10 min inainte sa-i bagati la cuptor, dar nu e musai, deoarece puteti sa-i lasati cu cca 10 min mai mult la cuptor  si veti obtine acelasi rezultat
- asezati cartofii intr-o tava, pe cat se poate intr-un singur strat (eu am folosit o tava dreptunghiulara de roast, dar merge perfect si una de sticla termorezistenta)
- turnati peste ei uleiul si zeama de lamaie, apoi adaugati ustruroil zdrobit, sarea (fiti generosi), piperul si frunzele de rozmarin desprinse de pe tulpini, dupa care amestecati bine, cat sa se acopere toti cartofii
- bagati tava la cuptor pentru cca 1 ora (+/- 10 min in functie de cat de bine s-au facut; ideal e nu-i ardeti ci ar trebui sa fie aurii si doar cu cateva pete inchise)
- la final presarati niste boia pe deasupra cartofilor si serviti-i imediat, ca garnitura, sau, de ce nu, ca fel principal :)
Enjoy!

miercuri, 16 iunie 2010

GAZPACHO ANDALUZ, SUPA DE VARA PERFECTA

Deoarece pe caldurile astea gatitul la aragaz este destul de neprietenos, am prestat rapid o minunatie de supa gazpacho care pe langa faptul ca este delicioasa are si marele avantaj ca se prepara asa cum se serveste, si anume la rece, fara procesare termica. Tehnic vorbind, aceasta supa traditionala spaniola este mai degraba un smoothie decat o supa clasica, deoarece toate ingredientele sunt doar pasate in blender si apoi date putin la rece.

Desigur, ca orice alta reteta faimoasa, si gazpacho beneficiaza de o multime de variatiuni pe aceeasi tema, in functie de inspiratia bucatarului sau de ingredientele pe care le are la indemana, insa eu am mers pentru inceput pe varianta clasica, prezentata si de Jamie in episodul despre Andalucia din seria asta noua, Jamie Does, precum si in cartea omonima. De asemenea, daca doriti sa vedeti si o alta abordare a acestei retete, puteti da o tura pe la Wine and Knives.

Daca n-ati incercat pana acum gazpacho, va garantez ca veti avea o surpriza foarte placuta, asta ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca fiind servita rece, aceasta supa actioneaza ca un climatronic la stomac, facand mult mai suportabila caldura de afara :)

Ingrediente (pt cca 1,5 litri de gazpacho)
- 4-5 rosii maricele, cat se poate de coapte si, daca aveti de unde, luati din productie locala, nu din alea fara gust de la supermarket
- 2 ardei grasi medii sau 1 ardei mare (traditional se folosesc verzi, dar puteti pune de care gasiti)
- 2-3 catei de usturoi
- 1 castravete
- 1 sfert de paine relativ uscata (de cateva zile, ce gasiti prin casa, de preferinta paine normala, nu toast feliat)
- 5-6 linguri de ulei de masline (eu am pus dupa ochi)
- 2-3 linguri de otet (traditional se foloseste otetul de Jerez, dar merge cu orice alt otet, bun sa fie)
- sare si piper (dupa gust)
- alte ingrediente optionale: zeama de lamaie, zahar, cateva frunze de menta sau busuioc, suc fresh de portocale, migdale pisate, samd...

Preparare (10 min)
- curatati coaja painii si apoi inmuiati miezul (taiat in cuburi) intr-un castronel cu putina apa (cca 100ml)
- curatati rosiile de pielita (le crestati usor, in cruce, si apoi turnati apa fiarta peste ele cat sa le acopere; dupa cca 1 minut le scoateti din apa, le lasati putin sa se raceasca si apoi curatati pielita incepand de la crestatura) si apoi de seminte (daca vreti, eu unul le-am lasat cu totul), dupa care le tocati grosier
- curatati castravetele de coaja si ardeii de seminte si apoi tocati-i in bucati relativ mari, de cca 2-3cm
- curatati cateii de usturoi de pielita si taiati-i in cateva bucati mai mici
- adaugati rosiile, ardeii, castravetele, ustruoiul si painea inmuiata intr-un blender / liquidizer (eu le-am cladit frumos, in straturi, pentru impresia artistica :)), turnati uleiul de masline si otetul on top si apoi mixati-le vreo 30 de secunde sau cand pana toata treaba se transforma intr-un lichid cremos [NOTA: puteti folosi si un blender vertical, de mana, daca nu aveti liquidizer]
- gustati si asezonati cu sare si piper, adaugati niste apa (ca sa mai subtieze putin supa) si mai mixati inca putin si gata, tocmai ati terminat de preparat primul vostru gazpacho :)
- transferati supa intr-un vas cu capac si bagati-o la frigider pentru cateva ore, cat sa se raceasca bine [NOTA: in cazul in care sunteti grabiti, puteti aplica metoda de racire rapida sugerata de Jamie, si anume adaugati niste cuburi de gheata impreuna cu ingredientele in blender, rezultatul fiind un fel de frappe delicios :)]
- serviti supa gazpacho foarte rece, in pahare sau boluri mici, cu garnitura din feliute de castravete proaspat, ierburi, rosii tocate sau orice altceva va trece prin minte (eu am pus doar un drizzle de ulei de masline si niste piment d'espelette, pentru un pic de zvac :))
Enjoy!

miercuri, 9 iunie 2010

GÜLLAÇ, DELICIUL SULTANILOR

Povestea acestei prajituri minunate a inceput pentru mine acum ceva vreme, cand am vazut-o prezentata pe unul din canalele de travel un show (cred ca era vorba de Feast Bazaar, dar nu sunt sigur), si, oricat de ciudat ar parea, the lovely wife a declarat-o on the spot prajitura ei preferata chiar inainte de a o gusta, ceea ce banuiesc ca vi se va inampla si voua dupa ce veti termina de citit acest post, dar sa nu anticipam :)

Numele güllaç (pronuntat "ghiulaci") vine de la combinatia intre gül (trandafir) si (mancare), fiind o versiune abreviata pentru güllü aş (mancare cu trandafiri, in traducere aproximativa), versiune care a intrat practic in vocabular in aceasta forma.

Aceasta prajitura este o specialitate preparata si servita in special de Ramadan, deoarece este considerata light (well, chiar este foarte light prin comparatie cu celelalte dulciuri turcesti, dar sa n-o luati ca baza pentru vreo dieta ca v-ati ars :)) si de aceea se serveste ca desert in cadrul ospatului monstruos ce urmeaza postului negru din timpul zilei.

Güllaç-ul este in esenta o prajitura foarte simpla, care nu necesita gatire propriu-zisa ci doar asamblare, ingredientul de baza fiind foile de güllaç, extrem de subtiri, aproape transparente, facute din amidon si faina (ca textura sunt foarte similare cu hartia de orez folosita la spring rolls). Acestea se fabrica manual, turnand cate un polonic de solutie de amidon, faina si apa peste o tigaie fierbinte si bombata, care arata exact ca un wok intors invers, dupa care desprinzand folie astfel rezultate (prin evaporarea apei) si punandu-le la uscat.

Prepararea in sine este cat se poate de simpla si de straight forward si poate fi facuta de oricine, indiferent de ce talent culinar are in dotare. Desigur, eu am tendinta sa spun asta despre foarte multe retete (si de cele mai multe ori chiar vorbesc seros :)), dar in acest caz chiar va garantez cu mana pe cravata de pionier ca n-aveti nevoie de nicio experienta anterioara ca sa va reuseasca aceasta minune de desert.

Si ca sa va mai motivez putin, o sa va incerc sa va povestesc cam ce gust are. In primul rand, este un desert rece (se serveste direct de la frigider), si astfel este foarte racoros (pentru inceput, ganditi-va la un orez cu lapte, dar nu facut terci, ci cu boabele tari :)). Apoi este aromata cu apa de trandafiri, chestie care in combinatie cu laptele dulce mie imi aduce instant aminte de copilarie, cand mancam la micul dejun felii de paine unse cu unt si cu dulceata de trandafiri facuta in casa alaturi de o cana mare de lapte rece. In fine, are o combinatie de fistic si alune prajite care ii aduc atat un crunch cat si un hint de gust clasic de prajitura de casa.

Ah, si era sa uit de prospetimea adusa de boabele de rodie presarate pe deasupra (asta ca sa nu mai zic de ce bine arata in farfurie combinatia de alb imaculat cu verde crud si cu rosu aprins :)) si de faptul ca se pastreaza perfect in frigider pentru aproape o saptamana, asta daca rezistati sa n-o devorati in prima zi.

Ok, cred ca v-am povestit destul, asa ca hai sa trecem la treaba. :)

Ingrediente (pentru cca 15-20 de portii, in functie de cat sunteti de generosi :))
- 1 pachet de foi de güllaç, ce contine 15 foi de diametru cca 35-40cm, care costa 30 in jur de de lei
[NOTA: eu le-am luat de la Macelaria Kasap de pe Jiului, unde nu le aveau in stoc, dar patronul (sa traiti, sefu'! :)) mi le-a obtinut in cateva ore de la alti tovarasi de-ai lui cu bacanii arabesti, asa ca your safest bet este sa va duceti la cel mai apropiat magazin arabesc sau turcesc si sa intrebati de güllaç, ca sigur se rezolva; however, daca nu reusiti, se pot inlocui cu foi de orez, din acelea folosite la spring rolls, pe care le gasiti la Selgros, la Mega Image sau pe la magazinele chinezesti]
- 2 litri de lapte (eu am folosit lapte cu 3.5% grasime, dar voi puteti folosi si un lapte mai light, daca vreti sa va amagiti :))
- 600g de zahar
- 3-4 linguri de apa de trandafiri (tot de la magazinele arabesti, costa cca 15-17 lei sticla de 300ml)
- 200g de alune de padure crude si nesarate (pentru umplutura; aici puteti folosi si migdale sau nuci, dar daca folositi nuci, acestea vor colora relativ rapid prajitura, asa ca va trebui s-o mancati repede)
- 100g de fistic crud si nesarat (de la Metro), pentru decorare
- 1 rodie pentru decorare (alternativ puteti folosi visine sau cirese confiate sau pescuite din dulceata sau din visinata, sau chiar fragi, ca tot am vazut la Piata 1 Mai :))
[NOTA: din ingredientele de mai sus mie mi-au iesit doua tavi, una mare si dreptunghiulara, si alta rotunda si putin mai mica, dar voi puteti adapta cantitatile si pentru mai putin, desi ar fi pacat, ca sigur o sa regretati ca n-ati facut mai mult güllaç, trust me :)]

Preparare (30 min + 2-3 ore de lasat la rece inainte de a o servi)
- pentru inceput puneti laptele pe foc intr-o oala mare si turnati zaharul si apa de trandafiri, amestecand permanent pana ce zaharul se dizolva complet (atentie sa nu va dea in foc, pentru ca e o experienta foarte messy) iar laptele se incalzeste bine (cca 5-6 min la foc mare)
- cat timp lasati laptele la racit (trebuie sa ajunga la o temperatura calduta, nu fierbinte, caci altfel va dizolva folie de güllaç), puneti alunele intr-o tava si bagati-le la cuptorul preincalzit la 180C pentru 5-6 minute, dupa care lasati-le sa se raceasca putin si zdrobiti-le in mojar sau in rasnita / robot.
- turnati un polonic de lapte cald pe fundul vasului si apoi asezati prima foaie de güllaç (eu am taiat foile cu foarfeca exact pe dimensiunea tavilor, iar resturile le-am folosit ca pe foi separate) si turnati inca un polonic de lapte peste foaie, cat sa se umezeasca bine (nu trebuie s-o acoperiti complet cu lapte, cat sa pluteasca, dar nici s-o lasati prea uscata)
- repetati operatiunea cu inca 3-4 foi (care de fapt se numara dublu, daca tava e mai mica si le puneti taiate, in doua straturi) fara sa va ingrijorati prea tare de designul foilor din tava (doar sa nu ramana uscate sau sa iasa din tava, in rest e ok; oricum, dupa ce se inmoaie putin, le puteti plia si aranja mai bine)
- acum presarati in strat uniform alunele de padure sau migdalele prajite si macinate, si eventual adaugati si o mana de stafide aurii, ca n-are ce sa strice miscarea asta :))
- dupa ce ati intins umplutura de alune, continuati miscarea cu foile si laptele folosind un numar egal de foi cu cel folosit in prima parte (restul de 5-6 foi din pachet se pot pastra pentru mai tarziu sau se pot folosi in alta tava) si apoi turnati inca 2-3 polonice de lapte peste, cat sa se inmoaie bine güllaç-ul, acoperiti apoi tava cu folie de plastic si bagati-o la frigider pentru cateva ore (sau chiar peste noapte, daca aveti rabdare)
- cat sta güllaç-ul la frigider, puteti pregati fisticul si rodia pentru ornare, dupa cum urmeaza: fisticul se curata de coaja si de cat mai mult din membrana care acopera miezul (daca nu-l gasiti deja curatat) si apoi se prajeste la cuptor la fel ca alunele (5-6 min la 180C) iar rodia se cresteaza usor in lungime de patru ori (ca si cum ati taia-o in sferturi, dar cu grija sa taiati doar coaja, nu si miezul, ca altfel va colorati beton :)) dupa ce i s-a decupat varful (un disc de cca 1cm), apoi se rupe, scufundata complet intr-un vas cu apa rece si se curata semintele din membrane, tot sub apa; astfel, acestea raman intacte si nu murdaresc toata bucataria, plus ca se duc usor la fundul vasului, in vreme ce membranele raman la suprafata
- dupa ce güllaç-ul a absorbit complet laptele de deasupra (o sa arate cam ca un servet foarte incretit) il puteti taia in felii (cu un cutit ascutit) si servi decorat cu fistic pisat si boabe de rodie
Enjoy!

joi, 3 iunie 2010

TAGINE DE RATA CU MIERE, CURMALE SI APA DE FLORI DE PORTOCAL

Prima mea intalnire cu tagine-ul s-a petrecut acum multi ani chiar in Maroc, intr-o piata linistita, dosita undeva intre zidurile rosii din Marrakech, unde colegul nostru francez de origini marocane ne-a dus sa ne arate cealalta fata a orasului, departe de balciul cu serpi, maimute si cersetori din Djemaa el Fna, dar si de luxul spoit din cartierul de hoteluri de 5 stele in care aveam noi cartierul general al conferintei regionale la care participam.

La vremea respectiva cunostintele mele despre bucataria marocana in general si despre tagine in special erau mai mult decat limitate, motiv pentru care am privit mai intai cu suspiciune vasele de lut care ne-au fost aduse la masa de niste localnici cu un look cam jerpelit, care nu transmiteau neaparat incredere. Fiind puternic indoctrinat cu ideea ca daca mananc pe strada o sa-mi para rau dupa, la inceput am ciugulit usor din tagine, dupa care, lovit de gustul genial, m-am infipt in el de n-au mai ramas decat oasele din saracul pui. Evident, n-am patit nimic de la mancarea respectiva, ci doua zile mai tarziu, culmea, de la salatele spalate cu apa de la robinet in hotelul de 5 stele, dar sa revenim la tagine si sa va povestesc putin despre ce este vorba.

Termenul tagine (sau tajine) se refera atat la vasul de lut (format din doua bucati, o baza rotunda, cu diametru variabil si destul de adanca si un capac conic, cu o umflatura in varf pe post de maner), cat si la mancarea preparata in acest vas. Gatitul in tagine este practic una dintre cele mai vechi metode de slow cooking din lume, mancarea gatita in acest fel (mai ales carnea) fiind coapta la foc lent pana devine incredibil de frageda. Un avantaj al vasului tagine este ca avand capacul acela conic, vaporii se ridica si se condenseaza in varf, dupa care lichidul se scurge inapoi in tava, pastrand astfel umezeala din mancare, care astfel nu se arde si ramane foarte suculenta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...