marți, 26 ianuarie 2010

PACHETELE DE PRIMAVARA CU LEGUME SI CREVETI

Pachetelele de primavara (sau spring rolls) sunt cu siguranta cel mai popular starter din bucataria asiatica, indiferent ca e vorba de cea chinezeasca, thailandeza sau indoneziana. Numele lor provine de la faptul ca la origini se pregateau cu legumele proaspete recoltate la inceputul primaverii, dar de cand cu supermarketurile avem primavara mai tot timpul pe la rafturi, asa ca vom face in ciuda celor minus 20 de grade de afara si ne vom juca putin de-a martie (minus ghiocei si martisoare :)).

Ca mai toate felurile asiatice, si pachetele de primavara au diferite versiuni, in functie de zona din care provine reteta, in functie de ingrediente sau in functie de inspiratia bucatarului. In esenta, ele se impart in trei mari categorii, cu legume, cu seafood (in principal cu creveti) si cu carne (in principal carne de porc tocata). Ele se pot servi crude sau prajite, fiind delicioase in ambele variante.

In continuare o sa va prezint reteta mea de deep fried spring rolls cu legume si creveti, dar va recomand sa experimentati cu incredere si alte combinatii de ingrediente. Va mai spun doar ca desi procesul de preparare este relativ simplu, el este destul de migalos, mai ales la inceput, pana va prindeti cum se ruleaza corect, dar va garantez ca rezultatul final merita din plin efortul.

Ingrediente (pentru 4 - 6 portii)
- 2 morcovi
- 1 varza mica (eu am folosit o punga de salata de varza cu morcovi gata preparata, doar ca avea si marar pe care am decis sa-l scot, desi nu era musai)
- 1 castravete
- 2 ardei grasi (eu am folosit unul rosu si unul galben, pentru aspect)
- 1 ardei iute (optional)
- 1 legatura de coriandru proaspat
- 1 legatura de busuioc proaspat
- 1 mana de chives (sau ceapa verde)
- 1 borcan de bean sprouts (germeni de soia, de la Mega Image)
- 2 linguri de sos de stridii (de la Mega Image)
- 2 linguri de sos de soia
- 1 lingura de zahar
- 3 linguri de ulei (eu am folosit ulei de susan, dar merge orice ulei vegetal cu punct de ardere mai ridicat)
- 1 punga de creveti congelati (decorticati)
- 1 punga de fidea de orez (rice noodles vermicelli, de la Mega Image)
- 1 pachet de hartie de orez (de la Selgros; se folosesc cca 28-30 de foi din totalul de vreo 50)
- 1 litru ulei pentru prajit (eu am folosit ulei normal, de floarea soarelui)

Preparare 
Etapa 1: pregatirea amestecului (aprox 15 min + 10 min de pregatire)
- curatati castravetele de coaja si de seminte (se taie in doua pe lung si apoi se scot semintele usor cu o lingurita) si taiati-l bastonase
- curatati morcovii si ardeii si apoi taiati-i bastonase cat mai subtiri
- dati varza pe razatoare sau tocati-o marunt, preferabil sub forma de fidelutza
- decongelati crevetii (daca e cazul) in apa calduta cu sare, uscati-i cu un prosop de bucatarie si apoi taiati-i in bucatele marunte
- scurgeti bean sprouts de zeama din borcan si apoi clatiti-i in apa rece
- puneti fideaua de orez intr-un bol mare si turnati peste ei apa fiarta, lasati-i sa se inmoaie pt cca 3-4 min, dupa care scurgeti apa si taiati fideaua in bucati de cca 5-6cm (folositi cu incredere foarfeca de bucatarie)
- puneti wok-ul pe foc, asteptati sa ajunga smoking hot (la propriu), adaugati 2-3 linguri de ulei si apoi prajiti cca 1 minut bucatelele de creveti
- adaugati morcovii, varza, ardeii, zaharul, sosul de stridii si sosul de soia si amestecati rapid cca 2-3 min, dupa care adaugati bastonasele de castravete si bean sprouts si mai amestecati inca 2-3 min
- adaugati fideaua de orez, chives-ul, busuiocul si coriandrul (acestea din urma tocate marunt) si mai amestecati inca 2-3 min, dupa care luati wok-ul de pe foc si lasati amestecul sa se raceasca suficient cat sa poata fi manevrat

Etapa 2: rularea (aprox 30-45 min, in functie de indemanare)
- intr-o farfurie plata puneti apa calda (spre fierbinte) si asezati-o pe un prosop de bucatarie, intins pe zona de lucru (apa va trebui schimbata periodic, cand se raceste)
- inmuiati o foaie de orez in apa calda (rotiti-o usor si constant cca 1 min, pana devine flexibila), apoi asezati-o pe prosopul de bucatarie si uscati-o putin cu un alt prosop curat, prin tamponare

- asezati o lingura de amestec in partea inferioara a foii de orez (care e putin mai mare decat un CD), apoi ridicati foaia dinspre voi peste amestec, strangand bine cat sa formati un cilindru, apoi aduceti lateralele peste cilindru si rulati pana la capat (pare complicat dar dupa cum vedeti din imaginile de mai jos de fapt e foarte simplu; in plus foile de orez sunt foarte rezistente si lipicioase, asa ca don't worry); la nevoie, daca pachetelele nu se lipesc, udati-le putin marginile cu apa

- repetati procedura pana cand terminati amestecul (mie mi-au iesit exact 27 de spring rolls cu ingredientele de mai sus)

Etapa 3: prajirea (aprox 10-15 min + 10 min pana se incinge uleiul)
- incingeti un litru de ulei intr-un ceaun sau intr-o cratita mai adanca pana cand uleiul incepe sa faca serpisori pe fundul ceaunului iar cand introduceti un colt de pachetel incepe sa sfaraie si sa se prajeasca
- prajiti pe rand pachetelele cam 2-3 min, cate 3-4 in ceaun, ca sa nu se lipeasca intre ele (nu va ingrijorati daca nu vor arata exact la fel de aurii ca la restaurant, pentru ca ei probabil ca folosesc altfel de foi si alt fel de ulei)

- lasati-le putin sa se scurga de ulei pe un platou acoperit cu servete de hartie si apoi serviti-le calde, cu sos special de spring rolls (dulce acrisor, de la Mega Image)

Enjoy!

16 comentarii:

  1. tu vrei sa iti ucizi cititorii bag seama :-), arata bestial!

    RăspundețiȘtergere
  2. same, same but different, vorba vanzatorilor de orice din Thailanda :))))

    RăspundețiȘtergere
  3. super bune ;) si eu mi-am facut cu reteta mea - aproape la fel ca a ta.
    mai e o varianta - dupa ce sunt gata pachetelele le dai prin ou si faina si apoi le prajesti - fffffff bune dar mai grele la ficat :D

    poate ne gatesti si furnici in copac - nu imi iese ca la restaurantul chinezesc :(

    RăspundețiȘtergere
  4. @Mircea: daca le dai prin ou si faina atunci iti ies snitele, nu pachetele de primavara :))
    @ruki: e de bine, I hope... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. problema cu pachetelele astea e ca nu sunt niciodata suficient de multe :))

    RăspundețiȘtergere
  6. pai atunci fa-le cand esti singura acasa si mananca-le apoi pe toate singura, ascunsa in debara :)

    RăspundețiȘtergere
  7. nu sunt niciodata singura, pisicile sunt omniprezente, deci nu merge, desi parea o idee buna :))

    RăspundețiȘtergere
  8. then make them un burger din ala ready made de la Mega Image, cat sa le tina ocupate in timp ce tu rezolvi pachetelele :)))

    RăspundețiȘtergere
  9. andilik19@yahoo.com15 septembrie 2010 la 15:56

    daaa sunt f bune, dar de unde iei foile. eu am adus ceva foi din sua, dar in romania n-am gasit. poti sa-mi spui tu de unde iei.

    RăspundețiȘtergere
  10. eu le-am luat de la Selgros, dar am vazut acum cateva zile ca au si la Ki Life, in Piata Amzei (chiar aveau vreo cateva tipuri diferite)

    RăspundețiȘtergere
  11. M-am linistit. Am facut si eu acum cateva zile si nu aratau ca alea de la restaurant. In schimb arata ca ale tale, deci foile de orez sunt de vina :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Neprajite nu le putem papa? Parca ar fi mai sanatoase...

    RăspundețiȘtergere
  13. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei timp de peste 6 luni, toată speranța s-a pierdut. Am crezut că nu mă voi mai întâlni niciodată cu soțul meu pentru că m-a blocat pe toate rețelele de socializare pe care le puteam folosi pentru a ajunge la el. Acest lucru m-a lăsat trist și cu inima frântă până l-am întâlnit pe Dr. Dawn. Acum, i-am explicat totul și ea mi-a promis că totul va fi bine în 3 zile, spre surprinderea mea, soțul meu a sunat și a început să cerșească la 3 zile după vrajă, acum soțul meu s-a întors acasă și mă tratează foarte bine și noi trăiți fericiți împreună acum, contactați-o pentru ajutor:
    *dacă vrei celor dragi.
    *daca vrei sa ramai insarcinata.
    *dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *dacă vrei o putere spirituală.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com {+2348032246310}

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...