miercuri, 2 februarie 2011

SUPA OLANDEZA DE MUSTAR (ZAANSEMOSTERDSOEP)

Asa cum va spuneam in postul anterior, m-am intors recent din Olanda, de unde am venit si cu o reteta surprinzatoare, atat din cauza ingredientului principal, mustarul, care in restul lumii este folosit drept condiment, cat si din cauza faptului ca provine din bucataria olandeza, bucatarie care este renumita (probabil pe nedrept, dar asta e) prin absenta sa aproape totala, ea rezumandu-se la prima vedere la cartofii prajiti cu maioneza, care sunt un fel de sport national la ei si care se pare ca de fapt vin de la vecinii belgieni, dar sa nu divagam si sa revenim la supa noastra.

Aceasta supa este foarte consistenta, hranitoare si delicioasa, fiind perfect potrivita cu clima neprietenoasa omului din nordul Olandei, unde ploua mult, e frig si bate vantul mai mereu (daca nu v-ati prins, ma refeream la vara lor, desigur, deoarece despre iarna de la Marea Nordului nici n-are sens sa mai discutam, ca ne depresam instant :)).

Ea se serveste in mod traditional cu bucatele de bacon crocant (sfaramat ca niste crutoane) si cu patrunjel sau ceapa verde tocata, dar eu din pacate n-am avut de nici unele atunci cand am gatit-o intr-o seara tarziu, la impuls, asa ca am decorat-o pana la urma cu niste piment d'espelette, sa-i dea si putin zvac.

Reteta acestei supe (luata de aici) este cat se poate de simpla si rapida, iar gustul este dulce acrisor, aromat si extrem de interesant, cu o textura cremoasa si cu o tenta picanta la final, tenta care depinde de cat ardei iute folositi (eu nu m-am aruncat prea tare).

Ingrediente (pt 6-8 portii)
- 1 ceapa medie, tocata marunt
- 1 lingura de unt (eu am folosit ghee, dar merge si unt normal sau ulei de masline)
- 1 litru de apa (sau de stock, daca aveti la indemana sau daca vreti sa va preparati singuri)
- 2 cuburi de supa (de pui sau de legume)
- 1 ardei iute proaspat sau uscat (sau mai multi, dupa gust) – optional
- 125 g smantana grasa, de preferinta din cea varsata, care are un gust usor acid (original se foloseste crème fraiche, dar la noi n-o sa gasiti)
- 125g crema simpla de branza (gen Philadelphia)
- 2-3 linguri de mustar cu boabe (eu am folosit o combinatie de Bornier si Kamis)
- 2-3 linguri de amidon, dizolvate in 2-3 linguri de apa
- piper proaspat rasnit (dupa gust)
- pentru decorat: crutoane de bacon (se fac simplu, prajind feliile de bacon in tigaie la foc mediu si eliminand grasimea topita pana cand feliile devin rumene si crocante, dupa care se lasa sa se raceasca pe niste servete de hartie si apoi se sfarama in bucatele mici), patrunjel tocat sau inele subtiri de ceapa verde

Preparare (25 min +  5 min de pregatire)
- amestecati smantana cu crema de branza si cu mustarul intr-un bol
- intr-o oala medie topiti untul si apoi caliti in el ceapa la foc mic (sa nu se arda, ci doar sa devina translucida), apoi adaugati apa si cuburile de supa (sfaramate) si mariti focul pana ce supa incepe sa fiarba, apoi reduceti putin si lasati-o sa bolboroseasca vreo cateva minute (acum puteti adauga si ardeiul iute, daca doriti)
- adaugati amestecul de mustar, smantana si branza in supa, omogenizand toata treaba cu un tel, dupa care mai lasati-o pe foc vreo 2-3 minute, pescuiti ardeiul iute, adaugati amidonul dizolvat in apa, amestecati putin pana incepe sa se ingroase, apoi luati-o de pe foc si condimentati-o cu piper proaspat dupa gust (de sare n-o sa fie nevoie, deoarece destula in mustar si in cuburile de supa)
- serviti-o fierbinte, garnisita cu crutoane de bacon, patrunjel sau inele de ceapa verde, alaturi de o felie de paine de casa cu coaja groasa, unsa cu unt
Enjoy!

24 de comentarii:

  1. Domnule Picasso, mai lăsați cuburile alea în pacea lor, să se mai hodinească și dânsele.. serios acuma... stomacele noastre nu apreciază cubismele.. ;))

    RăspundețiȘtergere
  2. Marius, daca esti purist cand vine vorba de cuburi de supa, vezi ca se gasesc si la noi pe la magazinele bio variante fara aditivi, complet naturale.

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow!Piment d'espelette&ghee de unde c-as incerca?Creme fraiche chiar nu gasim(&pentru altele)?

    RăspundețiȘtergere
  4. Piment d'espellette gasesti la Oliviers & Co (eu l-am luat de la Nisa insa, mult mai ieftin), ghee la Bacania Veche, Ki-Life sau pe la bacaniile arabesti iar creme fraiche se poate prepara amestecand cantitati egale de smantana fermentata cu smantana dulce (din aceea pt frisca), dupa care se lasa 12 ore la cald, sa fermenteze, si inca 24 de ore la frigider, sa se dezvolte aroma.

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc.A propos,tarhana-ua dvs m-a salvat de cubism de~1an,credeti c-ar merge(tarhana)in loc de cuburi?

    RăspundețiȘtergere
  6. Cuburi bune se gasesc la DM (in magazinele Real sau mai nou intre Universitate si Unirii), sunt de la Alnatura si contin doar legume bio si condimente - fara glutamati si colesterol.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Marie: cred ca merge perfect mixul de tarhana la supa :) (btw, ti-ai facut singura sau l-ai cumparat?)
    @Alberth: good to know, dar mai exact ce e aia "DM" si cat costa (alea de la magazinele bio sunt cam scumpe)?

    RăspundețiȘtergere
  8. Trebuie incercata neaparat! Arata genial...

    RăspundețiȘtergere
  9. Florin, mazilica stie despre DM, dar din linkul pe care mi l-a dat mie, nu am intzeles NIMIC, ca nu am gasit. Daca tu afli, pune si aici, sa vada si poporul necesitos.
    Grandmerci.

    RăspundețiȘtergere
  10. Florin, cred ca ai descoperit singura reteta manjabila din bucataria olandeza. m-am crucit la breakfastul de hotel olandez, unde lumea mananca paine cu unt pe care presara margelute de-alea multicolore din zahar, de se pun pe prajituri. Plus puiul cu sos de ciocolata de la pranz - stiu ca suna intriguing, insa a fost disgusting!

    RăspundețiȘtergere
  11. bine, ok, merg si alea :)

    RăspundețiȘtergere
  12. florin,
    de cand ai postat reteta asta ma tot gandesc la ea, iti jur. ieri mi-am cumparat repede ce ingrediente imi mai lipseau si astazi o sa ma apuc de ea. din cate imi dau eu seama, e piece-of-cake si se face repede, nu?
    imi lasa deja gura apa, desi nu-mi dau seama ce gust are... de smantana, de mustar, de ardei? :P

    RăspundețiȘtergere
  13. ok: am facut-o, am papat like there was no tommorow :D 'tiz GREAT! :)

    RăspundețiȘtergere
  14. deci? ce gust a avut? de smantana, de mustar, de ardei? :)))

    RăspundețiȘtergere
  15. Tocmai am facut-o si a fost superbuna. Daca postam si pe blog o sa te creditam cum se cuvine :)

    Si ne pregatim sa facem si matcha cookies si tearamisu si dulce de leche :D

    Multumim pt recipe.

    P.S: Era sa uit. Am mai vizionat dezbaterea asta si pe profilul tau de FB dar nu m-am lamurit: oala cu inductie e acelasi lucru cu slow cooker? Ca asa banuiesc, dar nu sunt chiar sigura...

    RăspundețiȘtergere
  16. ma bucur ca v-am fost de folos, cat despre oala cu inductie nu prea stiu ce e, dar as putea pune pariu ca e vorba de o oala care merge si pe plita cu inductie, si nu despre un slow cooker, pe care, repet, nu l-am gasit in Ro nicaieri in alta parte in afara de Choice Brand (later edit: am vazut ca stati in Germania, nu in Ro, asa ca va sfatuiesc sa intrati pe Amazon.de si sa dati search pe "slow cooker" si ce iese aia e :))

    RăspundețiȘtergere
  17. Featured!!!

    http://adventuresinflavorland.blogspot.com/2011/04/zaansemosterdsoep-mustard-soup-holand.html

    :D :D

    Cu stimele noastre :P

    RăspundețiȘtergere
  18. M-am bucurat enorm cand am gasit reteta aceasta la tine pe blog. Am stat o perioada in Amsterdam si iubeam acea supa. So, am inceput sa o prepar bucuroasa si plina de elan insa, grabita cum sunt:), am citit "mustar boabe" in loc de "mustar CU boabe" si uite cum pun eu 3 lg de boabe de mustar, o gust si nu avea nici un pic de gust de mustar:))) Acela a fost momentul cand m-am asezat in tihna la calculator si am citit inca o data cu atentie toata reteta. Am incercat sa o dreg la final, insa greseala fusese deja facuta. Asa ca, nu-mi ramane decat sa o incerc din nou, intr-o alta zi, plina de elan:)
    (stiu ca suna putin prostesc, mi-o asum:) dar m-am gandit ca ti-ar placea sa auzi de la cititori si astfel de povesti:))

    Cand mai ajungi in Amsterdam iti recomand un restaurant argentinian pe Maastraat 40 - se numeste Mi Sueno si e detinut de un turc:) (sunt multi turci acolo care detin restaurante cu specific frantuzesc, argentinian, etc). E imbracat tot timpul in negru, cu esarfa rosie la gat si palarie cu boruri mari (daca intri pe site, il vezi: www.mi-sueno.nl). Pe langa faptul ca mancarea e excelenta (dar nu vei gasi supa de mustar aici:)), atmosfera este super in fiecare seara, mancarea foarte gustoasa iar turcul chiar stie sa isi conduca business-ul foarte misto. Pentru ca eram client fidel (stateam in zona) si duceam tot timpul acolo prieteni din Romania si din alte tari, turcul a stiut sa ma pastreze in continuare: de fiecare data cand mergeam cu prieteni noi pe care el nu-i mai vazuse ne oferea cate o sticla de vin din partea casei, daca erau toate mesele ocupate ne trimitea vis-a-vis la un bar al unui prieten si se oferea sa ne plateasca o bautura pana se elibereaza o masa, si tot felul de astfel de mici atentii care chiar conteaza. Din pacate, in Romania nu gasesti o astfel de grija fata de client. Chiar sunt curioasa care e parerea ta despre el, daca ajungi vreo data pe acolo (atentie se deschide la ora 17.00:)) - oricum e mult peste RedAngus (apropos de ce ziceai recent pe facebook) - cu JWSH nu il compar pt ca nu am fost inca si pt ca oricum se adreseaza unui tip de public diferit - acela e chiar un restaurant de cartier.

    Toate bune,
    Corina (Eu Inutzu pe facebook)

    RăspundețiȘtergere
  19. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  20. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei timp de peste 6 luni, toată speranța s-a pierdut. Am crezut că nu mă voi mai întâlni niciodată cu soțul meu pentru că m-a blocat pe toate rețelele de socializare pe care le puteam folosi pentru a ajunge la el. Acest lucru m-a lăsat trist și cu inima frântă până l-am întâlnit pe Dr. Dawn. Acum, i-am explicat totul și ea mi-a promis că totul va fi bine în 3 zile, spre surprinderea mea, soțul meu a sunat și a început să cerșească la 3 zile după vrajă, acum soțul meu s-a întors acasă și mă tratează foarte bine și noi trăiți fericiți împreună acum, contactați-o pentru ajutor:
    *dacă vrei celor dragi.
    *daca vrei sa ramai insarcinata.
    *dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *dacă vrei o putere spirituală.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com {+2348032246310}

    RăspundețiȘtergere