miercuri, 20 ianuarie 2010

PULPE DE RATA CU LEGUME LA CUPTOR

Cu scuzele de rigoare pentru pauza destul de lunga de la ultima reteta postata, vreau sa va propun acum o noua modalitate de a gati rata, foarte simpla si cu rezultate excelente. Este vorba despre pulpa de rata cu cinci arome si legume la cuptor, aceasta reteta avand un caracter asiatic destul de pronuntat, atat datorita mixului de condimente chinezesti "five spices" cat si datorita combinatiei de legume, in care gingerul si lemon grass-ul au un rol important.

Daca mai sunt inca printre voi persoane care sa nu creada ca rata este cea mai buna pasare din lume, atunci sper ca reteta asta va va convinge, mai ales ca nu implica eforturi prea mari si nici nu presupune investitia intr-o rata intreaga, ci doar in doua pulpe, care se gasesc ambalate individual la Metro (de unde pot fi procurate si celelalte ingrediente, mai putin mixul five spices, care se gaseste doar la magazinele chinezesti - eu mi-am luat de la celebrul magazin din Colentina, dar la o adica se poate prepara si in house, urmand indicatiile de aici).

Aceasta reteta este inspirata de The Amateur Gourmet, un blog culinar foarte cool, pe care l-am descoperit din intamplare, ca urmare a unui articol excelent despre experienta culinara la celebrul restaurant El Bulli, si pe care vi-l recomand calduros (blogul, nu restaurantul, ca inca n-am ajuns pe acolo :)).

Inainte sa trecem la treaba, vreau doar sa va atrag atentia ca desi foarte simpla, aceasta reteta necesita un timp destul de indelungat de pregatire, timp necesar pentru rumenirea corespunzatoare a ratei la cuptor. Partea proasta e ca trebuie sa va planificati bine timpul, daca vreti ca masa sa se intample la o anumita ora. Partea buna este ca dupa ce ati bagat rata la cuptor, puteti sa puneti alarma la 2 ore (unele cuptoare au si timer, dar eu folosesc cu succes alarma de la telefon) si sa va ocupati de alte chestii mai placute omului, cum ar fi golitul unor sticle de proseco sau cava cu prietenii.

Ingrediente (pentru 4-6 portii)

- 2 pulpe de rata (congelate sau proaspete; nota: daca puteti, cautati doua pulpe stangi sau doua pulpe drepte, ca sa se aseze frumos in vas, precum yin si yang :)))
- 3 fire de lemon grass (din cate stiu eu, se gaseste exclusiv la Metro, la sectiunea de legume)
- 10 cm de ginger (ghimbir) proaspat
- 1-2 morcovi
- 2 cepe medii (sau 3 shalote)
- 2-3 tulpini de telina
- ceapa verde (sau chives), coriandru, busuioc (optional, pentru garnisire la final)
- mix "five spices"
- sare de mare
- sos de soia
- ulei (eu am folosit ulei de susan, luat de la acelasi magazin chinezesc, dar puteti folosi cu incredere si ulei de masline sau chiar de floarea soarelui)
- 250g de orez (eu am folosit orez jasmine Scotti, care se fierbe direct in pungulita)

Preparare (2 ore + 10 min de pregatire)
- preincalziti cuptorul la cca 180C (temperatura medie spre mare, daca nu aveti gradatii la cuptorul de la aragaz)
- curatati legumele si taiati-le marunt, asezati-le intr-un vas termorezistent (sau intr-o cratita mai mica) si stropiti-le usor cu ulei (nu exagerati, deoarece rata va contribui si ea din plin cu grasime)

- frecati bine pulpele de rata cu sare de mare si apoi (generos) cu mixul "five spices" (eu am folosit 1 lingura de mix pt fiecare pulpa) si asezati-le in vas, peste legume, cu pielea in sus (a se observa ca pulpele mele s-au nimerit sa fie de pe ambele parti ale ratei, deci nema yin + yang, dar macar a iesit o inimioara :))))

- introduceti vasul la cuptor si lasati-l doua ore (cu un sfert de ora inainte de finalul acestei perioade puteti pune si orezul la fiert)

- dupa 2 ore, scoateti vasul din cuptor si lasati-l putin sa se raceasca (ar trebui sa arate cam ca in poza de mai jos)

- curatati pulpele de piele (pe care probabil ca o veti manca pe loc, la cat de bine va arata si la ce gust genial va avea) si apoi desprindeti carnea de pe oase cu doua furculite

- adaugati carnea peste legume si amestecati bine

- dupa gust, tot acum mai puteti adauga 1-2 lingurite de sos de soia, ceapa verde (sau chives), coriandru sau busuioc, toate tocate marunt (eu am pus doar sos de soia, ca n-am avut verdeturi proaspete)
- mai puteti adauga si 2-3 cm de ginger proaspat, curatat si tocat cat de marunt puteti, dar atentie ca gingerul este foarte aromat si in plus va da senzatia de iuteala (chiar daca acest fel nu foloseste ardei iute), asa ca daca preferati un gust mai delicat, sariti peste acest pas.
- serviti cu orez fiert (sau cu paste din orez), langa un vin alb demisec sau un proseco bine racit


Enjoy!

17 comentarii:

  1. Arata de nota 10! Ramane sa ma conving de gust in weekend...pana prind rata, pana cumpar "five spices"...dar sunt sigura ca va merita asteptarea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oau! Trebuie sa o incerc, arata super!
    Florin, eu am niste ginger si lemongrass in niste borcanele luate de la Mega Image, pe care nu le-am probat inca, nu ma astept sa fie ca cele proaspete dar oare merge sa le folosesc in reteta asta? Poate le-ai probat si tu.

    Oricum observ ca esti duck addicted :) in ultimul timp .. Chestiunea e ca ne dai si noua microbul.

    Denisa

    RăspundețiȘtergere
  3. Denisa, rata este addictive indeed. Incearca si o sa vezi de ce. :)
    la reteta asta nu prea merge sa pui lemon grass si ginger la borcanel, pentru ca alea sunt aproape pasta, iar aici iti trebuie bucatele individuale, nu piure, dar le poti folosi cu incredere la supe sau la curry-uri.

    ideal ar fi sa treci pe la Metro si sa-ti iei mai mult lemon grass, deoarece sta foarte bine in congelator si poti avea la indemana rapid o tulpina, doua, cand ai nevoie. la fel si ginger, poti lua mai mult, ca sta perfect in camara sau intr-un loc mai racoros.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ok, multumesc mult de sfat. O sa tin borcanelele pentru curry, este sfatul cel mai bun, multumesc. Sper sa pot experimenta reteta asta grozava in weekend.

    Denisa

    RăspundețiȘtergere
  5. pui atata pasiune pentru rata,ca parca as incerca si eu.... ma mai gandesc!
    Oricum, arata bine.

    RăspundețiȘtergere
  6. trust me, once you go duck you never go back :)))

    RăspundețiȘtergere
  7. A propos de congelat, noi am congelat cu succes si ghimbirul, dupa ce l-am curatat de coaja. Nu mai e chiar la fel de crocant, dar gustul ramane neschimbat.

    RăspundețiȘtergere
  8. da, si eu tin niste ghimbir curatat si feliat in congelator, mai ales pentru felurile unde este necesar doar pentru aromat, precum supele.

    RăspundețiȘtergere
  9. un commentariu tampit, insa nu ma pot abtine: stii seria aia cu "stii ca esti roman atunci cind..."? propun inca una: cind ai in casa un vas de Jena mostenit de la mama... am si io un vas exact ca ala al tau. In ce priveste pulpa de rata, o data ce faci confit, trust me, n-o sa mai vrei sa incerci altceva...

    RăspundețiȘtergere
  10. well, eu n-am vasul de la mama, ci de la Metro, de unde l-am luat anul trecut prin noiembrie, intr-un set cu inca vreo doua vase mai mari :))
    facem si confit, don't worry ;)

    RăspundețiȘtergere
  11. Deci mi s-a sters comentariuuul :(. In fine ziceam ca am achizitionat azi o pulpa (nu vrei sa stii ce prostie scrisesem aici, noroc c-am recitit) de rata la reducere (6 lei suta de grame, da asta e reducere in Elvetia, halal!) si ce mai aveam prin casa. Adica, un mix congelat de morcovi, conopida si romanesco, plus ciuperci, ardei si praz proaspete. Le-am condimentat cu Hot&Smoky Salt grinder de la Jamie si pe rata am frecat-o cu sare, piper si piment d'espelete. Daca stau sa ma gandesc, condimente wise nu prea seamana cu ce ai facut tu dar you know, tu ai fost sursa mea de inspiratie.

    Miroase demential in casa, deci cred ca prea rau nu are ce sa iasa :)

    RăspundețiȘtergere
  12. rata prin definitie nu poate iesi decat absolut delicioasa :) cat despre condimente, big up pt piment d'espelette, foarte putina lume stie de el. and one more thing, pt viitor: rata + condiment five spices + Szechuan pepper = love forever :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Asa ziceam si eu. As putea manca rata non stop. Nu stiu ce ar zice silueta si bugetul meu despre asta dar na, one can dream of it. In fine, a iesit taaare bun si the best part EVER a fost pielea pe care am impartit-o cu inima stransa cu better half pentru ca era atat de buna incat ma simteam vinovata sa nu-i dau dar in acelasi timp...aaaaah, picanta si crocanta si si si...Acuma, mie mi s-au parlit putin legumele de pe margine dar le-am mancat oricum. De doua ore mirosea in casa incredibil de bine ca ni se lungisera urechile de foame (a se nota ca nu ne era foame deloc pana la mirosul din cuptor). O pulpa a fost de ajuns pentru amandoi, mai ales cu legume si orez. Mai am una si ma gandeam s-o fac la cuptor simpla, si sa pun pe ea niste "spicy cherry jam" cu brandy si cu niste piure de cartofi? Mmmmm, I'm hungry already...

    Intre timp, facem teste cu curry-uri de toate felurile si trebuie sa repornesc blogul meu aflat intr-o amortire totala. Chiar, intrebare de 1000 de puncte: cum faci sa faci poze inainte de a te pune la masa. Noi niciodata nu mai apucam...

    Ah, si apropos de piment d'espelette, nici nu mai stiu unde am auzit prima oara de el, dar aici nu ma pot plange, condimente se gasesc in magazinase adorabile si scumpe unde sta tanti cu tine si te intreaba ce ti-ar dori inmioara si iti recomanda ce are "mai bun" in magazin. 5 spice in schimb tot n-am gasit. Am gasit insa un zahar brun aromat cu Tonka bean (pe care eu o confundam mereu cu vanilia) si vreau sa fac creme brulee cu crusta din el. Descopar zi de zi noi minunatii culinare :)

    RăspundețiȘtergere
  14. hai s-o luam pe rand:
    - la rata incearca o reductie de balsamic si sos de soia cu vin rosu, unt si miere, e absolut geniala
    - la poze treaba e simpla, deoarece le fac rapid, cu aparatul compact, fara major preparations (de aia unele nu sunt tomai great, da' asta e :))
    - five spice powder iti poti face si singura, daca ai o rasnita de cafea, deoarece contine anason stelat, cuisoare, scortisoara, piper Szechuan si seminte de fenicul, toate usor de gasit individual. sau mergi la un magazin chinezesc unde sigur o sa gasesti :)

    RăspundețiȘtergere
  15. Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe copiii mei timp de peste 6 luni, toată speranța s-a pierdut. Am crezut că nu mă voi mai întâlni niciodată cu soțul meu pentru că m-a blocat pe toate rețelele de socializare pe care le puteam folosi pentru a ajunge la el. Acest lucru m-a lăsat trist și cu inima frântă până l-am întâlnit pe Dr. Dawn. Acum, i-am explicat totul și ea mi-a promis că totul va fi bine în 3 zile, spre surprinderea mea, soțul meu a sunat și a început să cerșească la 3 zile după vrajă, acum soțul meu s-a întors acasă și mă tratează foarte bine și noi trăiți fericiți împreună acum, contactați-o pentru ajutor:
    *dacă vrei celor dragi.
    *daca vrei sa ramai insarcinata.
    *dacă vrei să vindeci vreo boală.
    *dacă vrei o putere spirituală.
    *Dacă doriți să opriți avortul spontan.
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com {+2348032246310}

    RăspundețiȘtergere